Vei fi doar a mea

30. Dansează până când trece noaptea.

          Mă uit atentă la Oana care se chinuia să aducă tortul întreg până în bucătărie. Se oprește la jumătatea drumului, aruncându-mi o privire tăioasă după ce suspină. Mă abțin să nu râd, apoi merg s-o ajut.

         — Dacă ziua asta nu merge perfect, o să plâng, zice, iar eu îmi dau ochii peste cap.

         — Am discutat că n-o să ne facem gânduri negre. Totul va fi bine, zic, iar ea mă privește cu o privire ciudată. 

         — Cum să nu-mi fac? se răstește dintr-o dată, făcându-mă să scap baloanele din mână.

          Mă întorc, privind-o nervoasă, iar ea înghite în sec.

        — Dacă vei fi așa, eu am să plec, zic după ce aranjez ultimele ornamente.

        — Am tăcut, dar nu pentru că ai spus că vei pleca, spune, iar eu mă încrunt.

       — Ce vrei să zici? întreb, apropiindu-mă de ea.

        — Este vorba de Adrian, Emma. Nu vei pleca, zice, iar eu rămân fără cuvinte.

         Ce a vrut să zică cu asta? Recunosc, eu și Adrian suntem apropiați, dar nu înseamnă că nu pot pleca. El ar face la fel, îmi spun în gând, apoi o privesc pe Oana.

         — Mai bine nu-ți continua ideea, zic când observ că vrea să mai zică ceva, apoi privesc spre ceas.

          Îmi aranjez rochia în oglindă, apoi mă asigur că părul se așază exact cum îmi doresc. Îmi verific cerceii pentru a fi sigură că nu vor dispărea pe parcursul serii, urmând să merg să deschid ușa pentru primii invitați apăruți. Când am vorbit cu Oana despre planul nostru convenisem că vom fi doar ce apropiați, dar Oana a ajuns să invite aproape toți colegii noștri. Zâmbesc, întâmpinându-i, apoi apuc cadoul pe care-l ascund lângă toate celelalte.

           După o oră în care a trebuit să așteptăm toți invitații, în sfârșit ajungem la cel mai important dintre ei. Adrian ar trebui să apară din minut în minut, crezând că am o problemă. Oana a insistat să mint cu asta deși eu eram sigură că ar veni orice i-aș spune.

            — Nu postați nimic pe rețelele de socializare încă și ascundeți-vă, spun, iar ei mă aprobă entuziasmați. Este pentru prima oară când se află la ziua lui Adrian.

              Aud soneria și oftez. Totul depinde de mine acum, dar cu fiecare pas spre ușă devin mai emoționată. Cum voi putea să mint un om care mă cunoaște atât de bine? Deschid ușa, izbindu-mă de albastrul ochilor lui. Zâmbesc, iar el se încruntă.

              — Bine ai venit, intră! spun, iar el pășește nesigur pe podeaua holului.

            — Ce se întâmplă? Ce ai pățit? întreabă în timp ce mă urmează.

          — Vei vedea, zic, iar când ajungem în sufragerie mă întorc cu fața spre el, abținându-mă să nu râd. Surpriză! se aude în toată încăperea, iar toate luminile se aprind, arătându-ne mai bine chipul șocat al lui Adrian.

          Nu spune nimic, fiind prea ocupat să mă privească. Își arată zâmbetul, iar eu răsuflu ușurată. Nu știu de ce, dar o parte din mine credea că nu-i va plăcea nimic din ce i-am pregătit. Vine spre mine, cuprinzându-mă într-o îmbrățișare atât de puternică încât aproape rămân fără aer, dar cu toate astea nu-l îndepărtez.

          — Nu trebuia să faci toate astea pentru mine, îmi șoptește la ureche, făcându-mă să râd.

          Îi cuprind fața, obligându-l să mă privească în ochi.