Vei fi doar a mea

33. Nu-mi cere așa ceva.

          Cum termină profesoara să-și strângă lucrurile și să părăsească sala, mă ridic din bancă, mergând direct în curte. O caut pe Oana cu privirea, dar îl observ doar pe Laurențiu. Merg lângă el pentru că știu că dacă el este aici și Oana va apărea în orice moment.

          — Vai, dar ce apariție! exclamă, iar eu îmi rotesc ochii. Se vede că e cel mai bun prieten al lui Adrian și cu asta am spus tot.

          — Trădătorule! exclam la rându-mi, privindu-i curiozitatea din ochi.

          — Ce am făcut? 

          — Crezi că am să uit vreodată cum m-ai păcălit să stau cu tine până a ajuns Adrian în ziua aia? întreb, iar rânjetul lui doar îmi  confirmă că nu are niciun regret.

          — Totul a meritat, într-o zi voi fi la nunta voastră și vei fi nevoită să-mi dai dreptate, spune, iar eu strâmb din nas. Ce bazaconii spune acolo?

          — Mai bine mă arunc de pe un pod decât să mă căsătoresc cu Adrian, zic hotărâtă, privind amuzamentul de pe fața lui.

          — Asta a durut, îi aud vocea în spatele meu și înjur în gând. Cum apare mereu așa?

          Ajunge în dreptul meu, apoi își scoate o țigară din pachet sub privirile mele tăioase. Urăsc când fumează lângă mine, dar o face special să mă enerveze. Îmi încrucișez brațele la piept, privindu-l din cap până în picioare, încercând să mă conving că nu merită să fac închisoare pentru crimă din vina lui.

          — Nu mai sta încruntată, iubire. Vrei să faci riduri de expresie înainte de patruzeci de ani? spune, iar eu îmi mijesc ochii.

          — Mă gândesc doar, spun, iar el mă privește curios.

          — Ce gânduri sunt în mintea ta? Împărtășește-le cu noi.

          — Mă gândeam cum vei mai avea rânjetul ăla arogant pe față după ce îți voi apuca limba ca să ți-o îndes în partea dorsală! Măcar așa voi fi sigură de unde vin toate glumele astea proaste, zic apoi zâmbesc satisfăcută în timp ce el mă privește surprins.

          — Șah mat, frate, îi spune Laur apoi îi bate ușor umărul, urmând să râdă.

          Rămâne tăcut, privindu-mă cu atenție. După expresia feței sale aș crede că-mi pregătește o replică la fel de acidă, dar un zâmbet neobișnuit apare pe chipul său. Încerc să nu par surprinsă, dar sunt. Ce s-a întâmplat cu el? Sau mai bine zis, ce pune la cale?

          — Trebuie să plec acum, dar ne vedem noi după și-mi dai mai multe detalii, spune amuzat apoi îmi apucă obrazul, trăgând de el la fel cum făcea bunica mea când mă vedea. 

          Îmi arcuiesc o sprânceană, privindu-l suspicioasă până când dispare din raza mea vizuală. Iar când să-l întreb pe Laur dacă știe ceva remarc că a dispărut odată cu el. Oftez, apoi îmi scot telefonul, dându-i mesaj Oanei.

          — Ce s-a întâmplat? aud din spatele meu și tresar.

          — Oana! Chiar trebuie să renunți la obiceiurile lui Adrian! 

          — E prea amuzant, nu te aștepta la schimbări, spune amuzată, iar eu îi arunc o uitătură urâtă. Hai să mergem să mâncăm ceva, continuă după o pauză scurtă.

          Dau aprobator din cap, apoi o urmez spre restaurantul cu care m-a înnebunit săptămâni întregi. Privesc lumina de pe chipul ei când se așază la masă și primește meniul, abținându-mă să nu râd. N-am văzut un om mai fericit decât ea când vede mâncare.