Emma Tudor a fost învățată de mică ce este ambiția şi să nu renunțe niciodată la visul ei, oricât de greu va fi de împlinit. Iar, când încăpățânarea şi orgoliul ei se îmbină, nimeni nu o mai poate opri. A fost rănită, dar s-a ridicat şi a luptat în...
Privesc telefonul așteptând ca măcar un răspuns să apară, dar nu se întâmplă asta. Marius nu-mi răspunde la niciun mesaj sau apel și nu înțeleg de ce. Un om nu poate dispărea pur și simplu, dar el asta a făcut. Pe oricine am întrebat habar n-avea unde se poate afla.
Oftez apoi îmi îndrept atenția spre Eduard care tocmai a apărut lângă mine. Îi pot citi în privire compătimirea, dar eu n-am nevoie de asta. Am nevoie să știu că Marius este bine. Poate nu sunt atât de îndrăgostită, poate nu-l iubesc atât de mult, dar îmi pasă. A fost unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, iar acum pur și simplu a ieșit brusc din viața mea, fără să anunțe.
— Emma, eu nu vreau să te văd rănită, dar cred că este cu altcineva, spune Eduard, iar eu îl privesc confuză. Mă încrunt în timp ce realizez ce a spus, apoi îi analizez fiecare trăsătură a feței.
— Ce te face să crezi asta? întreb așteptând să aud argumentele sale.
— Emma, eu l-am văzut mereu vorbind la telefon, dând mesaje, ceva nu e în regulă. Orice ar fi, nu fi tristă, spune apoi mă cuprinde într-o îmbrățișare de care nici nu credeam că aveam atât de multă nevoie.
Nu ne desprindem din îmbrățișare până când privirile care ar putea ucide ale lui Adrian ne întâlnesc. Se apropie, iar eu fără să-mi dau seama iau distanță de Eduard. Se pune în dreptul nostru, arătându-și ochii care îmi atrag atenția de fiecare dată. Observ îngrijorarea pe chipul lui Eduard când vede cum mă privește Adrian, dar Adrian nu bagă de seamă continuând să-mi analizeze fiecare trăsătură a corpului parcă vrând să memoreze tot. Își întoarce privirea spre Eduard rugându-l din priviri să plece, în timp ce eu îl rog să rămână. Privește consternat când la mine, când la Adrian, dar măcar nu pleacă.
— Mă duc la curs, ai grijă Edi, zic apoi îi zâmbesc blând, urmând să-i las în urmă.
Intru în sala de curs și mă așez lângă Cătălina și Oana, iar când profesorul intră și începe cursul, încerc să rămân cât de atentă pot, dar gândul îmi sare de la Marius la Adrian. Nu pot să cred că se întâmplă de ce m-am ferit toți anii aceștia: sunt distrasă de băieți. Oricât de mult mă chinui să rămân focalizată pe ce ne spune profesorul nu reușesc, iar cursul se termină fără să-mi dau seama.
— Tudor, rămâi, te rog, îmi spune profesorul. Mereu când îmi spune pe numele de familie, nu e de bine.
— Da, domnule Corboș? întreb privind cum am rămas doar eu și el.
— Ce se întâmplă cu tine, Tudor? Obișnuiai să fii cea mai atentă de la curs, dar azi ai avut gândul în altă parte, îmi zice, iar eu oftez.
— Trec printr-o perioadă mai dificilă, domnule, dar data viitoare promit să fiu mai atentă, zic, iar el încuviințează apoi îmi face semn că sunt liberă să plec și nu ezit nicio secundă să ies de acolo.
Merg agitată prin mulțimea de studenți căutând disperată ușa spre grădină. Mă strecor, ajungând într-un sfârșit în grădină, inspir aerul curat sperând să mă simt mai bine, dar nu mă ajută. Eu mi-am promis ceva când am început facultatea, nu pot să încalc ce mi-am promis pe ultima sută de metri. Nu există așa ceva. Văd cum se înserează și îmi propun să merg la barul din apropiere, ceea ce și fac. Intru pe ușa barului apoi merg direct la barman cerându-i un pahar de vin. După ce-mi vede privirea, nu ezită și imediat îmi pune paharul în față. Beau tot conținutul în mai puțin de treizeci de secunde apoi cer altul. Am să mă opresc la două pahare, niciodată nu beau mai mult.
— Nu știam că avem aceleași hobby-uri, zice Adrian care se așază lângă mine. Îmi dau ochii peste cap și evit orice contact cu el.
— Știi că n-am să plec până nu vorbești cu mine, zice, enervându-mă. Mă întorc spre el, iar când îmi întâlnește privirea își pierde cuvintele.
— Ce vrei de la mine? mă răstesc aproape țipând, lăsându-l șocat.
— Ce ai pățit? întreabă imitând îngrijorarea, dar n-am să cred vreodată că-i pasă câtuși de puțin ce se întâmplă cu mine. El vrea doar să merg o noapte în patul lui pentru a-și completa lista stupidă.
— Nu e treaba ta, zic, enervându-l. Oftează iritat apoi își îndreaptă privirea fix în ochii mei. Îi pot citi frustrarea din privire, dar nu-mi pasă.
Mă ridic și plec de lângă el, apoi mă opresc să privesc spectacolul de karaoke. Nu durează mult și apare din nou lângă mine. Încerc să nu-l bag în seamă, dar mă deranjează prezența lui.
— Emma, spune-mi sincer, e vorba de ziua aceea? întreabă amuzându-mă.
— Nu se învârte totul doar în jurul tău, zic privindu-l în ochi apoi plec din bar.
Privesc cerul care este mai înstelat decât de obicei și fără să-mi dau seama merg spre parc. Totul e atât de pustiu, dar pot auzi râsetele cuplurilor care au venit la o întâlnire romantică. Doar eu și o bătrânică ne plimbăm singure, de fapt nu, ea își are câinele alături de ea. Eu n-am pe nimeni, am rămas singură. Un râset îmi atrage atenția, iar când realizez că este al lui Marius mă întorc imediat spre sursă. Rămân împietrită, privind bruneta cum râde sorbindu-l din priviri. Nu mă observă fiind prea întuneric ca să-și dea seama cine sunt, dar când mâna lui Adrian se așază pe umărul meu mă trezește din transa în care intrasem.
— Hai să plecăm de aici, zice, iar pentru prima dată îl ascult. Îl urmez abținându-mă să plâng, iar când ajungem la ușa casei mele încerc să intru rapid înăuntru, dar mă trage de braț, oprindu-mă.
Ne privim unul pe altul cred că minute întregi fără să ne spunem un singur cuvânt. Se apropie de fața mea, iar eu fără să realizez îl plesnesc. Se îndepărtează și mă privește șocat, iar eu rămân nemișcată uitându-mă la privirea de gheață pe care mi-o aruncă.
— Noapte bună, Emma, spune apoi pleacă.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Cam atât a fost şi acest capitol! Sper că v-a plăcut!
