Vei fi doar a mea

43. Karma lui Adrian.

          Recitesc notițele date de profesoară pe banca din campus. Proastă decizie căci toți mă privesc curioși. Informația că m-am bătut cu Francesca, pe numele ei, a ajuns la toți. Până și la profesori care evită pe cât posibil să nimerim una lângă alta. Și bine fac, sunt în stare să-i fac orice pentru ce mi-a spus. Mi-a rănit orgoliul, iar pentru asta va plăti scump. Părinții mei m-au învățat să-mi apar mândria și onoarea întotdeauna, orice ar fi nu-mi voi pleca capul în fața nimănui și cu atât mai puțin să mă las umilită. Niciun om întreg la minte n-ar accepta așa ceva, cine ar accepta să fie umilit doar pentru că s-a îndrăgostit? Nimeni n-are dreptul să judece asta pentru că nu alegem de cine ne îndrăgostim, se întâmplă pur și simplu. Dacă aș fi putut alege, nu m-aș fi îndrăgostit niciodată de un afemeiat. Dar am făcut-o, iar acum toate cad pe mine.

          Mă ridic pentru a merge spre curs, în mod normal aș fi așteptat-o pe Oana, dar ea nu a venit astăzi, spunând că nu se simte bine. Oftez, grăbind pasul pentru a ajunge mai repede. Intru în sală și realizez rapid că nu m-am gândit lângă cine voi sta. Scanez rapid încăperea și mă așez unde este mai liber în jurul meu. Zâmbesc satisfăcută pentru că știu că de data asta nu voi mai auzi șoaptele nimănui despre mine. O zăresc pe Francesca cum intră în sală și îmi dau ochii peste cap, la scurt timp intră și Adrian, scanând la rându-și încăperea. Francesca dă să vină să se așeze lângă mine, dar Adrian i-o ia înainte, aruncându-se aproape lângă mine. Se oprește în fața noastră în timp ce Adrian o analizează cu atenție. 

         — Este vreo problemă? Nu observi că locul e ocupat? o ironizează, iar ea pufnește, urmând să plece. Cu plăcere apropo, spune după ce bruneta se îndepărtează de noi.

        — Nu aveam de gând să-ți mulțumesc, îi răspund, făcându-l să pufnească amuzat.

        Profesoara intră și ea după ce a întârziat cinci minute și trece direct la lecție. Încerc să rămân atentă la ea, dar Adrian mă distrage când îmi dă peste mână „din greșeală”. Trec cu vederea o dată, de două ori, dar când văd că se încăpățânează să mă irite, mă întorc spre el sfredelindu-l cu privirea.

         — Încetează! Zici că ești copil, Adrian, încerc să spun în șoaptă, dar cred că a auzit toată lumea care s-a pus pe lângă noi.

         — Cine vorbea, spune în timp ce tușește fals, iar eu mă încrunt.

        — Termină! îl avertizez când văd că-și continuă comportamentul prostesc.

        Se apleacă spre urechea mea, atrăgând și mai mult atenția asupra noastră. Gândul să-l sugrum îmi trece constant prin minte, dar mă abțin.

        — Fă-mă, șoptește, făcându-mă să-mi măresc ochii. Îmi întorc privirea spre el în timp ce se distrează de minune. 

         Zâmbesc fals, apoi îl calc, făcându-l să scoată un geamăt de durere.

        — La naiba, Emma! rostește, iar de data asta toți sunt atenți la noi.

        — De ajuns! Voi doi, spune profesoara, îndreptându-și degetul spre noi. Afară, acum! continuă, iar după ce-i arunc o privire care ar putea ucide lui Adrian, mă ridic și ies nervoasă din sală.

         Nu apuc să fac mai mult de trei pași că Adrian mă oprește, prinzându-mă de braț. Mă întorc spre el, aruncându-i o privire urâtă, dar deja a devenit imun la reacțiile mele. Mă eliberează din strânsoare, apoi oftează, fixându-și privirea în ochii mei.

         — Ce vrei? îl întreb fără să realizez că holul începe să se umple cu oameni.

        — Îmi pare rău, n-am crezut că va face așa profesoara, își cere iertare, iar eu pufnesc iritată.