Vei fi doar a mea

48. Asemenea oportunitate nu vine de două ori!

          Raul mă privește cu aceeași privire de tată dezamăgit, dar cu timpul am învățat să nu-l mai bag în seamă. Da, ar fi trebuit să fiu la cursuri. Da, ar fi trebuit să învăț pentru sesiune. Însă am nevoie de timp pentru mine, timp în care să mă gândesc cum să scap din situația în care m-am băgat singur. Poate ar fi trebuit să vorbesc cu Emma și să-i spun că nu s-a terminat totul atunci când m-a găsit, dar ultimul lucru pe care-l vreau să-l fac este s-o bag și pe ea în mizeria asta. Nu pot să uit frica din ochii ei, nu vreau să treacă prin starea aceea din nou.

          Ultima soluție ar fi să apelez la tatăl meu ca să mă ajute cu banii, dar nu pot face asta. Nu după ce i-a făcut mamei. Nu merită nici măcar un cuvânt din partea mea.

          — Adrian Toma? aud din dreptul meu și-mi îndrept privirea spre vocea joasă.

         Un bărbat în jur de patruzeci și ceva de ani îmbrăcat la costum se așază lângă mine. Iși așază servieta lângă scaun în timp ce eu privesc confuz.

          — Da, vă pot ajuta cu ceva?

        Bărbatul zâmbește apoi își comandă ceva de băut.

         — Normal că da! Numele meu este Vladimir Tudorache, lucrez pentru o firmă de procuratură, iar șeful meu ar fi foarte încântat să te ia sub aripa sa. Am văzut rezultatele tale excepționale în comparație cu cât mergi la cursuri și este remarcabil!

        Îl privesc pierdut, asemenea oportunitate nu vine de două ori! Privesc în jurul meu pentru a vedea dacă este o farsă, dar realizez imediat că nu este cazul de așa ceva. Îmi îndrept atenția spre el cât timp își soarbe liniștit cafeaua.

         — Aș fi foarte fericit să colaborez cu dumneavoastră și șeful dumneavoastră!

         — Ceea ce aud mă încântă foarte tare, domnule Toma. Dar, vor fi niște cerințe. Trebuie să-ți menții media, așadar dacă vei avea vreo restanță, s-a terminat. După absolvire vei veni în Cluj pentru a da un interviu final unde vei și rămâne dacă obții postul. Deși nu va fi nicio problemă cu obținerea acestuia. Ce părere ai?

          Rămân paralizat cât timp cuvintele sale mi se învârt în cap. Nu pot refuza postul visurilor mele, dar nu pot pleca în Cluj. Ar însemna să renunț la Emma pentru că ea nu vrea să părăsească orașul. Dar n-o pot dezamăgi pe mama, am ajuns până aici datorită ei. Dumnezeule! Ce voi face?

          — Nu există niciun post în București? întreb, iar el clatină din cap.

         — Doar Cluj! Hei, nu trebuie să-mi dai un răspuns acum. Ultima șansă de a accepta va fi în ziua absolvirii. Trebuie să plec acum, dar gândește-te bine. Am auzit de iubita ta, Adrian. Iubirile astea nu țin toată viața, chiar vrei să renunți la visul tău pentru un sentiment temporar? O să vă certați de la o prostie și o să vă despărțiți, iar tu vei rămâne fără nimic. Ar trebui să nu te abați de la drumul tău, ai muncit toți anii aceștia. Atât am avut de zis, la revedere și gândește-te foarte bine! spune cât timp mă privește direct în ochi.

          Oftez când îl văd că iese din bar. Cum ar trebui să-i spun asta Emmei? Nu pot să fac asta, nu pot strica ceea ce tocmai am reparat. Mai este timp de gândit, acum trebuie doar să mă bucur de momentele cu Em.  

         O văd că intră în bar, zâmbind când mă vede. 

         — Adrian, nu trebuia să ai nu știu ce curs? întreabă după ce-mi sărută obrazul și se așază pe scaunul de lângă mine. Ești bine?

         — Da, spun apoi zâmbesc fals. Am chiulit, continui, iar ea dă dezaprobator din cap.

         — Mai este atât de puțin timp până la primul examen, Adrian! Gata, mâine învățăm împreună, fără refuzuri!