Vei fi doar a mea

36. Mă bucur că sunt aici lângă tine.

          Inspir zgomotos, privind bradul din fața mea. Au trecut trei ore, iar eu n-am nicio idee pentru a-l decora. De obicei de asta se ocupa tatăl meu, în timp ce mama mea pregătea mâncărurile pentru Crăciun, iar eu cu fratele meu ne uitam la filmele speciale pentru această sărbătoare. Zâmbesc amar, amintindu-mi fiecare detaliu din momentele acelea. Râsete, glumele mai bune sau mai proaste ale tatei, mirosul de scorțișoară, căldura oferită de șemineu. Așteptam cu atâta nerăbdare să vină Moș Crăciun și ziua mea totodată, iar acum privesc un brad dezbrăcat într-o liniște asurzitoare dată de casa complet goală. Suspin, închizându-mi ochii, n-ar trebui să-mi vină să plâng. Ar trebui să fie o zi fericită. 

          Aud telefonul și tresar, îmi trag nasul apoi îmi șterg lacrimile, urmând să răspund.

          — La mulți ani, draga noastră! Ne pare rău că nu putem fi alături de tine, ne lipsești enorm! îi aud glasul tatei și zâmbesc.

          — Este în regulă, am reușit să mă descurc și în situația asta. Și voi îmi lipsiți enorm, dar ne vom vedea la anul. Sunteți bine? întreb, încercând să-mi ascund emoțiile ce pun cu minut ce trece stăpânire pe mine.

          — Suntem bine, sper că te distrezi de minune! 

         — Mă bucur. Da, mă distrez de minune de abia ce am putut să răspund la telefon! mint, auzind bucuria de la celălalt capăt.

        — Trebuie să închid acum. Ai grijă de tine, te iubim și la câți mai mulți ani, iubita noastră! 

       — La fel, tată, spun, iar apelul se întrerupe.

       Oftez, așezând cu greu telefonul pe suprafața mesei. Nu credeam că voi ajunge să fac asta vreodată.

       — De ce îți minți tatăl? aud din spatele meu și tresar.

      — Adrian! Ce cauți aici? Mă spionezi? De unde ai cheie? pun o serie de întrebări, iar el oftează, dându-și ochii peste cap.

       — Mi-am făcut o copie și nu, nu te spionez. Am venit să văd ce faci, dar observ că nimic. Bradul trebuia făcut până acum. Nu e nicio problemă, te ajut eu! zice, apoi scoate din punga lui o căciulă cu tematică corespunzătoare. Elful Adrian își stă la dispoziție astăzi, stimată Crăciuniță!

        Încep să râd, privindu-l cum se entuziasmează mai tare cu fiecare ornament pe care mi-l arată.

        — Haide, Emma, mobilizează-te! Pune un colind, zici că suntem la înmormântare! 

       — Ești mai rău decât tatăl meu! spun amuzată, pornind colindele.

        Apuc una dintre căciuli, așezând-o pe cap, alăturându-mă spiritului lui Adrian. Încerc să-l ajut cu luminițele pentru brad, dar se împiedică de cablu, trăgându-mă după el. Mă prăbușesc pe pieptul său, ridicându-mi privirea pentru a face contact vizual cu el.  Ne privim câteva secunde, urmând să izbucnim amândoi în râs.

        — Nu era necesar să mă tragi după tine, spun, privindu-i cu atenție expresia.

       — Mi-ai zis că-mi vei alături mereu. Dacă eu cad și tu cazi, aud ce spune apoi îmi ridic sprâncenele. Nu te uita așa la mine, nu strica momentul! continuă, amuzându-mă.

        Mă ridic, ajutându-l apoi să se ridice la rându-și. Îmi capturează mâna, refuzând s-o elibereze chiar dacă și-a atins scopul de a-l ajuta, iar toate astea doar pentru a mă face atentă la ochii săi. Este incredibil câte îți poate transmite doar cu privirea, te hipnotizează pur și simplu.