Vei fi doar a mea

41. N-am să plec.

          — Emma, te rog, mănâncă ceva! spune Oana pe un ton rugător, dar mie nu mi-e foame.

          Trei zile de când l-am văzut ultima oară, iar eu sunt în aceeași stare și știu că va fi iadul meu când voi fi nevoită să merg la facultate. Nu vreau să-l văd, mă doare. Ochii în care căutam adevărul de fiecare dată s-au dovedit plini de minciuni. Vocea care mă făcea să-l ascult, să-l înțeleg și să fiu în continuare lângă el s-a dovedit a fi mai înșelătoare decât însuși Diavolul. Până și respirația lui îmi face rău! De fiecare dată când el respiră, eu rămân fără aer. Dar voi reuși să scap, voi reuși să-l uit. A venit în viața mea ca un cutremur și a distrus tot, dar cât timp numele meu e Emma Tudor nu voi rămâne în ruinele lăsate în urmă.

          — Nu mi-e foame, Oana, spun, privind pe geamul din sufragerie.

          Am crezut că iarna aceasta nu vom mai avea zăpadă, dar peisajul alb din fața mea mă contrazice. Totul a înghețat și a fost acoperit de un strat gros de zăpadă. Însă cea mai bună parte este că a rămas neatinsă, nici măcar o urmă de pantof nu este vizibilă, iar asta mă bucură cel mai mult pentru că atunci când intervin oamenii totul se strică. Specia noastră a fost creată să strice tot ce este frumos de la natură până la simțiri. Am distrus natura, apoi am comercializat iubirea. Am poluat mările și oceanele, apoi am pus pe piedestal manipularea și ura. Am creat o lume dezechilibrată și o societate căreia îi este frică să simtă, să spună ce gândește cu adevărat și să acționeze după ce le dictează inima. Am distrus visuri și suflete. Am creat un sistem toxic pentru toată lumea, un sistem care este imposibil de oprit oricât am încerca pentru că întotdeauna vor exista oameni ca Adrian care calcă în picioare orice doar pentru a-și atinge scopul.

          — Scutește-mă, Emma! Dacă crezi că dacă te înfometezi se va rezolva ceva, greșești amarnic. El probabil e cu alta, trăindu-și viața liniștit în continuare, iar tu stai aici, suferind după un om căruia nu-i pasă de tine! Trezește-te la realitate odată, Emma! ascult fiecare cuvânt al ei cu atenție și respirația mi se taie. Ea are dreptate.

         — Doamne! N-am vrut să sune așa, nu plânge! o aud, apoi vine spre mine, luându-mă în brațe. Îmi pare rău, îmi pare rău, se repetă printre suspinele mele.

         Ea spune că-i pare rău, dar eu știu că n-are de ce. A spus adevărul, nu pot să fiu supărată pe adevăr, dar asta nu înseamnă că nu doare. Oricât aș încerca să mă oblig să nu mă mai afecteze, nu pot. Nu pot fi puternică la fel cum este și mama mea, ea întotdeauna a trecut cu capul sus prin toate problemele, iar eu simt că mă zbat ca un pește pe uscat. Nici măcar n-am idee cum ar trebui să fac față situației, este pentru prima oară când mi s-a întâmplat așa ceva. Sunt luată prin surprindere de toate sentimentele care-mi iau prin asalt mintea și sufletul. Mă fac să vreau să plâng, să urlu, să sparg tot ce-mi stă în cale, iar în final să cad epuizată la podea. Epuizată, dar eliberată de toată ura față de sine, de judecarea aspră pe care mi-o ofer și de toată furia pe care o simt atât pentru mine, cât și pentru Adrian.

          — Este în regulă, Oana. Am să merg în camera mea acum, rostesc după ce mă calmez, iar ea aprobă tăcută.

          Intru în camera mea și închid ochii în speranța că tot ce s-a întâmplat aici nu mă va ataca, dar totul e atât de recent. Râsul lui îmi acaparează timpanele de parcă ar fi aici, în timp ce cuvintele lui îmi invadează mintea:

          „Pentru că țin la tine, Emma", „Simți ce simt și eu, Emma?", „Am fost întotdeauna sincer cu tine", „Da, dar mi-am promis că nu mă voi mai juca cu sentimentele fetelor",  „Uite că-mi pasă!", „N-aș face absolut nimic ca să te rănesc", „Nu vreau să plec, vreau să rămân aici", „Inima mea bate așa doar în jurul tău", „Nu puteam să te las singură", „Dacă nu deschizi ușa, intru pe geam",  „Te ador, Em, îmi pare rău că nu vezi asta", „Nu ți-aș întoarce niciodată spatele!", „Ai încredere în mine, Emma", „Cred că te iubesc cu adevărat".