Vei fi doar a mea

32. Îmi pare rău că nu vezi asta.

          După două zile în care m-am chinuit să strâng toată mizeria cauzată de petrecere, în sfârșit pot răsufla ușurată. Privesc sufrageria care acum strălucea de curățenie și zâmbesc. Am terminat.

          Mă arunc în canapea, apucându-mi telefonul pentru a verifica dacă am primit vreun mesaj. Ca de obicei, Oana este în capul listei după ce mi-a trimis zeci de clipuri amuzante. Fata asta are prea mult timp liber. Îmi îndrept atenția spre ceas și realizez că este timpul să mă pregătesc pentru facultate. Intru în baie, unde îmi fac ritualul zilnic apoi mă îmbrac cu hainele alese încă de ieri. Casc, fiind încă obosită și-mi zic în gând că mai rezist până la sfârșitul anului, dar nici măcar primul semestru nu s-a încheiat. Singura bucurie pe care o pot avea este că vacanța de iarnă se apropie și totodată și ziua mea. Am fost născută chiar de Crăciun, așadar familia mea avea de două ori mai mult stres decât ceilalți. Obișnuiam să fim o familie foarte unită, dar odată cu plecarea mea la facultate ne-am îndepărtat. Vorbim atât de rar la telefon, iar de văzut nici nu mai aduc în discuție.

          Termin să-mi aranjez părul când privirea îmi cade pe o hârtie de pe noptieră. O privesc încruntată, cum de n-am văzut-o până acum? O apuc, întorcând-o pentru a vedea textul scris.

          „Hei, Em! Nu pot spune că dispariția ta bruscă mi-a priit. Chiar deloc. Dacă vei găsi fața de pernă îmbibată în parfum și fond de ten, cred că era fond de ten, știi bine că nu mă pricep la chestiile astea de fete. În fine, dacă o găsești, vreau să știi că nu e vina mea. Apropo, îți apreciez enorm latura de fotomodel. Am găsit o poză cu tine de când erai mică, Moș Crăciun ar fi foarte fericit să te vadă în costumația ta de elf. Îmi pare rău că nu ești aici pentru a-mi auzi criza de râs.

                                Cu drag și sinceritate,
                                             Adrian,              nemernicul de care ești îndrăgostită."

           Ce față de pernă? Îmi pun întrebarea apoi privesc în jur. Observ cutia de cadou așezată cu atenție pe un scaun. O deschid și ochii mi se măresc instant. Cum a reușit să facă asta? Apuc materialul distrus cu atenție, apoi remarc că mi-a lăsat capacul sticluței de parfum. Expir zgomotos și arunc fața de pernă în primul tomberon văzut. Nu mai poate fi salvată.

          Pornesc motorul mașinii și apăs accelerația ceva mai mult decât ar fi normal, dar trebuie să ajung la curs. Ajung în mai puțin de cincisprezece minute și privesc în jurul meu, în căutarea Oanei. Cum o zăresc, mă îndrept cu pași rapizi spre ea.

          — Emma! Te așteptam, cum te simți?

          — Sunt bine, stai liniștită. Ieri am plecat pentru că eram doar obosită, nu trebuie să-ți faci griji. Tu cum te simți? întreb sub privirile pline de neîncredere ale Oanei.

          — Sunt excelent de bine, dar tu nu! S-a întâmplat ceva grav între tine și Adrian și o știm amândouă! exclamă, atrăgând câteva priviri ale curioșilor din jurul nostru.

          —  Oana, mai încet! o atenționez, iar ea dă aprobator din cap. Nu s-a întâmplat nimic între mine și el, suntem prieteni, continui, iar ea pufnește.

          — Scutește-mă! Prietenii nu se sărută, prietenii nu sunt geloși când celălalt își face o relație. Vrei să continui?

           — Nu! Salvează-mă de celelalte aberații. Eu n-am fost niciodată geloasă! spun răspicat, apoi aud un râset colorat în spatele meu.

          — Ești sigură de asta? Nu sunt chiar atât de orb cum crezi tu, spune venind în dreptul meu.

          —  Sunt foarte sigură! Nu te iubesc ca să fiu geloasă!