Vei fi doar a mea

17. Uită-te în ochii mei.

                      》Adrian《

       Privesc zorii dimineții tăcut de pe balcon, m-am tot întrebat aceste zile despre ce naiba vorbea Emma, dar nici măcar o secundă nu mi-a venit vreo idee. Și asta este absolut normal pentru că n-am făcut nimic.  M-am străduit din răsputeri să ajung măcar un prieten pentru ea, iar într-o zi totul dispare. Oftez, scoțând încă o țigară din pachet. O aprind sub privirile lui Laur ce tocmai s-a trezit.

         — Ce dracu faci, Adriane? N-ai dormit deloc? întreabă încă adormit. 

         — Nu prea, am dormit doar trei ore, spun, iar el se așază pe scaunul de lângă mine.

         — Ce se întâmplă cu tine, frate? întreabă, iar eu ridic din umeri trăgând câteva fumuri din țigară.

          — Nu știu, frate. Mă tot gândesc la ce dracu s-a referit Emma, spun, iar el se încruntă.

          — Tot din vina ei? Fata asta îți va fi sfârșitul, frate, și nu te înțeleg deloc. De ce îi dai puterea asta? Ție nu-ți păsa de nicio fată, ce e diferit acum? spune, iar eu oftez.

          — Ea e diferită. Ea e încăpățânată, orgolioasă, mă provoacă să fac lucruri de care nu mă credeam în stare. Ea scoate o parte din mine pe care am crezut că am pierdut-o de mult, spun, iar Laur îmi zâmbește.

         — Ești îndrăgostit! Nu pot să cred că am apucat ziua asta! spune amuzat, iar eu mă încrunt.

          Pleacă de pe balcon și probabil că se duce la duș, dar eu nu mă clintesc din loc. Deodată, îi aud vocea și privesc spre grădină unde le văd pe Oana și Emma râzând. O privesc și un zâmbet îmi apare pe chip când o văd fericită. Poate chiar este mai bine să fiu un străin pentru ea. Mă zărește și zâmbetul îi piere, privindu-mă direct în suflet cu ochii ei. Oana, confuză, își ridică privirea și ea, iar când mă vede rămâne șocată, urmând s-o privească pe Emma și să zâmbească. Ne privim o perioadă de timp, dar apoi se ridică și pleacă, cel mai probabil, în camera ei.

        Mă ridic de pe scaun şi intru în cameră apoi îmi iau geaca de piele și ies afară pentru a-mi limpezi mintea. Merg pe hol parcă teleghidat, dar îmi revin când simt aerul rece de munte. Privesc peisajul tăcut, chiar dacă m-au mai întrebat de vorbă unii. Nu vreau să discut cu nimeni. De fapt, singura persoană cu care aș vorbi este Emma, dar ea mă disprețuiește fără niciun motiv. Poate dacă chiar îi ofeream un motiv, o înțelegeam, dar așa nu mă pot împăca cu ideea.

         — Ce faci singur aici, Adi? întreabă Oana, iar eu aleg să tac.

         — Crezi că dacă vei sta singur aici se va rezolva ceva? intreabă captându-mi atenția. Îi privesc ochii verzi cu atenție, sperând să mă lămuresc cu ce a vrut să spună.

         — Nu te mai uita așa la mine și du-te și vorbește cu ea! se răstește, trezindu-mă la realitate.

         Mă încrunt apoi privesc în jur și o pot observa pe Emma pe banca din grădină. Oana vine lângă mine și mă împinge ușor în față. O privesc iritat, iar ea îmi spune din priviri să mă duc să vorbesc cu ea. Oftez și merg spre Emma care cum mă observă își dă ochii peste cap iritată.

         — Hei, putem vorbi? întreb, iar ea mă scanează din cap până în picioare, aruncându-mi o privire disprețuitoare la final.

        — Ce mai vrei să vorbim? Cred că am spus tot ce era de spus, spune, tăindu-mi orice subiect, iar eu oftez nervos.

         — Vreau să mă faci să înțeleg de ce ai comportamentul ăsta atât de ostil față de mine, spun, iar ea pufnește.

        — Ți-am explicat deja, știu ce ai făcut. Știu că m-ai scris pe listă, știu că m-ai păcălit, spune, iar eu o privesc confuz fiind atent doar la ochii ei care emanau ură.

       — Emma, uită-te în ochii mei, îi zic, iar ea pare surprinsă pentru câteva momente, dar apoi își îndreaptă privirea în ochii mei, fixându-mă.

        — Eu nu te-am scris pe nicio listă și nici nu te-am păcălit. N-aș face asta niciodată! N-aș face absolut nimic ca să te rănesc și chiar nu înțeleg de unde ai auzit prostia asta și nu înțeleg de ce ar inventa cineva așa ceva, dar Emma... îți jur că n-am făcut nimic din ce ai zis, iar ura ta față de mine nu are niciun sens! spun și pot observa atenția cu care mi-a ascultat fiecare cuvânt.

         Rămâne tăcută, privindu-mă atentă și lăsându-mă fără un răspuns. Privesc fiecare parte a căpruiului ochilor ei și pot observa cum o lumină reapare în ei. Închide ochii pentru o secundă și se îndepărtează puțin de mine, urmând să mă privească din nou fix.

        — Marius... Marius mi-a spus tot, spune, iar eu mă încrunt și pot simți cum o furie neobișnuită pune stăpânire pe mine, dar aleg doar să oftez.

        — Și tu l-ai crezut? Doar câteva cuvinte și ai crezut tot? Știi, Emma, atât timp mi-ai spus că te-am păcălit, dar adevărul este că tu ești cea care m-a păcălit. Nu mi-ai oferit niciodată nicio șansă, m-ai mințit în față, iar cu prima ocazie ai profitat și te-ai scos victimă. Bravo ție! spun fiind dezamăgit și mă îndepărtez, lăsând-o în urmă, dar chipul ei confuz îmi revine în minte.

         Mă duc în cameră, trântind ușa în urma mea și surprizându-l pe Laur care nu înțelegea ce naiba se întâmplă.

         — Ce ai pățit, omule? întreabă, dar eu nu am chef de nicio explicație, vreau doar să scap.

         — Hai să mergem la petrecere, spun scoțându-mi costumul inspirat de ținuta domnilor din secolul nouăsprezece.

         — Te simți bine? întreabă, iar eu dau afirmativ din cap, urmând să mă duc să fac un duș și să mă îmbrac cu costumul.

          Ies din baie pregătit și-i găsesc și pe Laur și pe Oana pregătiți de petrecere. Pot privi dorința lor de intimitate și mă retrag rezumându-mă doar la a-i saluta.

          Cobor scările și pot auzi încă de pe hol muzica dată la maxim și pot observa luminițele cu neon ce te orbesc încă de aici. Îmi fac loc printre petrecăreți înfocați și mă duc direct la bar de unde îmi iau paharul cu whiskey și mă întorc să privesc peisajul din jurul meu.