12. Ești sinceră, iar eu iubesc sinceritatea.

1.8K 136 2
                                    

           Să vorbesc cu Adrian n-a fost chiar atât de rău, m-a făcut să realizez că l-am judecat greșit tot timpul acesta. Am reușit să ne înțelegem după atâția ani, iar grupul numai are de suferit din cauza noastră.  Au trecut două zile, iar timpul alături de Adrian a fost plăcut. Mă face să râd mereu.

           După ce se termină și ultimul curs simt cum telefonul îmi bâzâie în buzunar. Privesc ecranul și citesc mesajul de la Adrian care-mi spune să vin la restaurantul din apropierea facultății. Bănuiesc că acolo va fi întâlnirea grupului de data aceasta. Bag telefonul înapoi în geanta și pornesc spre restaurant.

             În mai puțin de douăzeci de minute ajung și cum intru scanez tot restaurantul, dar nu este nimeni din grup în afară de Adrian. Mă încrunt, apoi merg la masa unde este el. Cum mă vede rânjește și așteaptă să mă așez.

            —  Unde sunt ceilalți? întreb, iar lumina din ochii lui se diminuează.

            —  Nu există ceilalți, te-am invitat doar pe tine, zice în timp ce mă așez, îl privesc confuză. Sper să nu creadă că am venit la o întâlnire cu el.

            —  Dar de ce?

           —  Pentru că doar cu tine pot mânca liniștit și să nu mă plictisesc, zice, iar eu pufnesc în timp ce mă întind după meniu.

           Citesc întreg meniul și aleg până la urmă ce și-a comandat și Adrian. Cum pleacă ospătărița privesc cum îi face ochi dulci lui Adrian și mă pufnește râsul. Mă privește confuz, iar eu îi fac un semn din cap să privească spre fată apoi văd cum un rânjet îi apare pe față.

             — E drăguță, zic până la urmă, iar el mă privește curios.

             —  Da, dar mi-am promis că nu mă voi mai juca cu sentimentele fetelor dacă-mi place deja de cineva, zice, iar eu îl privesc fiind mândră de ce aud. Îi zâmbesc în timp ce aceeași ospătăriță ne pune și desface berile.

             —  Se pare că nu ești o cauză pierdută până la urmă, zic în timp ce el ia câteva înghițituri din berea aflată în sticlă.

             —  Nu te grăbi cu afirmațiile acestea, domnișoară avocat, zice amuzându-mă.

           —  Iar tu nu te mai subestima, zic, iar el mă privește mirat,

          —  Crede-mă, Em, ală e singurul lucru pe care nu-l fac, spune apoi rânjește și-mi dau seama unde bate. Mă încrunt și nici nu realizez când mâncarea îmi este pusă în față. Iau un cartof prăjit continuând să mă uit urât la el.

           —  Dacă te mai uiți așa la mine, am să mă înec cu cartofii prăjiți! zice pe un ton de victimă, iar pe mine mă pufnește râsul. Nu credeam că poate fi atât de amuzant.

         Încerc să mănânc, dar privirea lui face acest lucru mai greu decât ar trebui. Ochii lui scanează fiecare mișcare pe care o fac și deja mă simt incomod.

          —  Nu ți-a spus nimeni că nu e frumos să te uiți la cineva când mănâncă? întreb iritată, dar el tot ce face este să zâmbească apoi să-și îndrepte privirea spre farfuria lui.

           —  Îmi place să privesc ceva frumos când mănânc, trebuia să te avertizez de când ai venit, dar nu ştiu ce s-a întâmplat de am uitat, spune, iar eu îmi arcuiesc o sprânceană. 

          —  Ei bine, uită-te și la ospătăriță, zic, iar el se încruntă.

         —  Dacă mai aduci mult vorba de acea fată am să cred că ești puțin geloasă, dragă Emma, zice amuzat când observă reacția mea. Îi arunc o privire încât aproape că s-a înecat.

           Cel puțin acum nu mă mai privește atât de intens ca înainte. Termin de mâncat și observ cum tot tasta pe telefon, probabil o fi de la o fată sau de la grup. Observă cu coada ochiului ce fac și închide ecranul telefonului, urmând să mă privească pe mine.

             —  Să știi că nu mă interesa cui îi scriai, țin eu să menționez, dar rânjetul lui nu a cumpărat ce tocmai am spus.

             —  N-aș spune asta, zice, iar eu îmi dau ochii peste cap.

            Aleg să iau ultimele înghițituri din bere sub privirile atente ale lui Adrian, iar după să scot telefonul, dar nu apuc să-l deschid că-mi este luat de Adrian. Îi arunc o privire urâtă în timp ce încerc să-l recuperez, dar toate încercările mele îl amuză și mai tare, iar într-un sfârșit mi-l dă înapoi. Cheamă ospătăriță cu nota apoi plătește și i-o dă înainte să pot protesta că a plătit el tot. A doua bilă neagră pe ziua de azi, Adrian.

             —  Hai să mergem, zice în timp ce se ridică.

              Zis și făcut, ieșim din restaurant, iar el imediat își scoate pachetul de țigări și apucă una din pachet pe care o aprinde. Nu suport mirosul așa că mă îndepărtez puțin de el.

              —  Știi că nu sunt bune pentru sănătate, nu? îl întreb, iar el pufnește.

             —  Arăt a cineva căruia îi pasă? zice, iar eu îmi dau ochii peste cap.

            —  Problema ta până la urmă, zic, iar el își întoarce privirea spre mine.

             Ochii lui mă fac să-mi pierd celelalte cuvinte, arătând ca o idioată care habar n-are să mai vorbească, dar lui îi plac reacțiile mele. Are un zâmbet satisfăcut pe față, iar după ce termină de fumat, aruncă țigara în cel mai apropiat coș de gunoi.

              Începem să mergem înapoi spre facultate în liniște completă, dar nici n-am avea ce să mai vorbim. 

              —  Mă bucur că ai venit, zice luându-mă prin surprindere.

             —  Nici eu nu regret că am făcut-o, mă rog, nu așa mult, zic făcându-l să râdă.

             —  D-aia îmi placi, ești sinceră, iar eu iubesc sinceritatea.

            Aleg să nu răspund și să continui să merg fără nicio oprire până la facultate. Totul era atât de pustiu semn că s-au terminat cursurile mai devreme și pentru ceilalți. Îmi strâng buzele când realizez că sunt doar eu și Adrian.

             — Mă bucur că mi-ai dat o șansă, Em, zice, iar eu încuviințez.

             —  Așa era corect, până la urmă nu ești chiar atât de rău cum credeam eu.

             —  Am încercat să-ți spun, zice ridicând mâinile în aer, iar eu zâmbesc forțat.

           — Nu mă face să mă răzgândesc, zic, iar el dă din cap în semn negativ.

           —  Mă duc acasă, seară frumoasă, zic, iar el mă aprobă.

          Mă urc în mașină și pornesc spre casă, iar pe tot parcursul drumului îmi amintesc tot ce s-a întâmplat între noi săptămânile acestea. Dar bănuiesc că așa a fost să fie. Cât timp se păstrează o distanță și o măsură, nu văd ce ar putea merge rău.

 Cât timp se păstrează o distanță și o măsură, nu văd ce ar putea merge rău

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

Cam atât a fost şi acest capitol!
Sper că v-a plăcut!

1124 de cuvinte!

Pe data viitoare dragii mei!

Vei fi doar a meaWhere stories live. Discover now