Vei fi doar a mea

6. Știi ce nu suport la tine?

                       》Adrian《

         Toată  ziua am încercat s-o evit, dar este al naibii de greu când tot ce vreau este să o văd. Îmi lipsesc replicile ei acide, cred că sunt singurul nebun care adoră când își dă ochii peste cap atunci când este iritată. La început am crezut că va fi cum au fost toate, ceva trecător, dar când a fost prima fată care m-a respins, am avut un șoc. M-a ambiționat, m-a făcut s-o plac și în felul ei antipatic, de fapt, este singurul ei fel pe care l-am cunoscut. Nu a existat zi în care să mă privească normal, doar dispreț, dezgust. Și doare, doar când ea este cea pe care o placi dintre toate. Doare când ea e singura pe care ești dispus să o vezi în fiecare zi. Doare când o vezi cu altcineva și tu n-o poți avea, am încercat să accept asta. Am încercat până s-o urăsc și eu, dar nu pot. Emma Tudor mi-a pus capac. N-am avut-o niciodată și m-a prins în vraja ei, este inexplicabil.

         Îmi scot încă o țigară din pachet și o aprind, doar ea mă mai face să mă liniștesc. Înainte nu fumam atât de des, dar acum, pentru a nu comite o agresiune asupra papagalului lui Emma, trebuie. În plus, ar fi păcat să-mi pierd locul în facultatea în care am visat mereu să ajung. Privesc în jur și îi pot observa pe Laurențiu, cel mai bun prieten al meu și pe Oana, posibila lui iubită. Laurențiu mereu mi-a fost aproape, încă din liceu, suntem ca doi frați, iar Oana nu pot spune nimic despre ea, știu doar că este destul de inteligentă altfel Emma nu ar fi prietenă cu ea. Și iar am ajuns la Emma, orice subiect mă îndreaptă din la ea și mă frustrează chestia asta.

         — Ar trebui s-o lași mai moale cu alea, zice Oana, dar mă prefac că n-o aud.

         Laur îi face un semn să mă lase în ale mele, apoi zâmbește compătimitor enervându-mă. N-am nevoie de mila nimănui. Arunc țigara pe jos apoi o calc cu adidasul. Îmi îndrept privirea spre ei doi așteptând să aud ce au de spus.

         — Frate, azi mergem la boa, ni te alături? zice scurt și la obiect, d-aia mi-a plăcut mereu de el.

        — Sigur, nu ratez distracția, știi prea bine, zic apoi îmi las rânjetul să iasă la iveală. Doar el știe ce înseamnă, în cazul ăsta, aventurile de-o noapte sunt pe cale să înceapă.

         — S-o aduci și pe Beatrice, spune iritându-mă, nu-mi iau iubitele cu mine nicăieri. Poate doar în dormitorul meu.

         — Știi că nu-mi iau fetele cu mine, zic detașat.

          — Dar fata aia ține la tine, Adrian, insistă enervându-mă, dar mă abțin că este cu Laur.

       — Hm, nu-mi pasă, zic și îmi scot telefonul din jachetă.

        O văd cum mă privește urât, dar încerc s-o ignor. Privesc mesajul de la Beatrice, din nou geloasă. D-aia nu suport tipele mici, au chef de ceartă, dramă și alte prostii adolescentine. Aici nu e liceu, aici e facultate, s-ar presupune că suntem oameni maturi.

         — Eu vă las, mă duc să-mi împac boboaca, spun apoi plec după ce Laur îmi face cu ochiul amuzându-mă.

          Mă urc în mașină și încep să merg spre casa ei, m-aș fi simțit prost dacă mai simțeam ceva. Singura mea slăbiciune care mă mai face să simt și cel mai mic sentiment, este Emma. N-am fost un monstru fără sentimente mereu, dar din cauza tatălui meu m-am transformat într-unul. Tatăl meu conducea beat la volan, nu lăsa pe nimeni, iar pentru asta a plătit prețul mama mea. Accidentul rutier nu i-a mai dat nicio șansă, s-a stins din viață când aveam doar nouă ani, iar de atunci m-am îndepărtat de tatăl meu. Și asta nu era de ajuns, mereu îmi amintea cât de mult semăn cu ea și da, așa este. I-am moștenit ochii de cristal. Mulți îl văd ca pe un lucru frumos, dar este un coșmar pentru mine. N-am mai spus poveste asta nimănui, nici măcar lui Laur, e prea dureros ca să pot vorbi despre asta.