Ultima suflare

Capitolul 7, volumul II

Daemon

L-am privit pe Seba cu duritate. Dacă nu mă simțeam atât de rău, îi trăgeam una ca să ma înțeleagă atunci. Nu mă mai suportam, miroseam ca ultimul boschetar, aveam frisoane constant, nasul îmi era înfundat, îmi simțeam mintea aburită și tot restul corpului îmi era ca o legumă. Eram teribil de răcit, iar eu nu răcesc!

— Semăna mult prea bine cu ea!

— Nu era ea! Avea părul negru ca al ei, și trăsăturile feței semănau oarecum, dar nu arăta ca ea, s-a tras de păr enervat.

— Știu, știu că nu e ea. Am zis doar că îi seamănă, de aia am și fost atât de turbat!

Mă tot enerva de o oră, spunându-mi încontinuu să merg la psiholog și să îi explic fazele prin care trec. Nu aveam ce să îi zic, nu era nimic nou de care să nu știe.

— Cât timp o vei mai caută, Daemon?

Vocea lui s-a domolit ușor, îndreptându-se spre o discuție pe care voiam să o evit. M-am aruncat pe spate în patul moale din camera mea, uitându-mă la stelele de pe cerul întunecat. Îmi era dor să dorm în camera asta și să privesc stelele, era un obicei pe care îl făceam foarte des, acum însă, stăteam în altă cameră cu Kailyn și nu puteam să îmi împărtășesc acest obicei.

— Pentru totdeauna, Seba! am expirat calm. Dacă ai fi în locul meu, nu ai căuta-o tot timpul pe Van? Sufletul tău pereche, femeia care a fost mereu alături de tine, te-a înțeles în orice situație și te-a iubit nemărginit.

Seba s-a cutremurat lângă mine și fără să spună nimic, mi-a dat un răspuns. O bucată din suflet mereu va fi luată, iar în cazul meu, l-a luat pe tot. Moartea parinților mei a fost primul eveniment traumatizant care m-a schimbat în acea persoană lipsită de scrupule. A venit ea, mi-a dat o culoare în viața aceea întunecată și mi-a arătat din nou ce înseamnă iubirea. Apoi a plecat și ea, acolo sus unde sunt părinții mei, și odată cu ea s-a dus și sufletul meu, nu doar o bucată din el.

— E mai greu de cât îți închipui, m-am uitat la el și m-am chinuit să îmi țin durerea în frâu. Am crezut că sunt pregătit să înfrunt asta, mă pregătise pentru moartea ei, dar e imposibil. Nici acum nu pot să accept, Seba!

— Știu că ai iubit-o, chiar dacă ai fost un idiot cam tot timpul. Dar trebuie să te gândești ce vrei să faci mai departe și cu Kaitlyn, nu poți să te joci atâta cu mintea ei. Ajungeți să vă faceți rău unul la altul.

Am gemut de frustrare. Asta era o problemă destul de importantă, dar la care nu mă gândeam acum. Nu aveam o relație foarte lungă, doar de câteva luni, și deja sunt certuri majore. Ea nu vrea să înțeleagă și nici eu nu vreau să îi explic.

— Încă e aici?

Mi-am acoperit ochii cu brațul. Încă de dimineață, după ce am ieșit din camera lui Angel, am fost cocoloșit. Ea a constatat că am febră și că mă paște o răceală nasoală. A făcut supă de pui de casă, mi-a adus până acum trei ceaiuri, m-a forțat să îmi beau medicamentele și nu m-a lăsat nici să mă ridic din pat.

— Se vede că te iubește, altfel nu îmi dau seama cum te mai suportă.

— Ești foarte amuzant, nu ai vrea sa încerci în altă parte? m-am răsucit în cealaltă parte a patului.

Un ciocănit la ușă i-a oprit replica boului. Cu ultima putere, i-am arătat degetul mijlociu, ca un mulțumesc în stilul meu. Știu că l-am primit înapoi, nici nu trebuia să mă uit.

— Eu o să vă las, mă ucide Van dacă o mai las mult singură cu Derek.

Era doar o scuză de data asta. Van era la părinții ei, iar el urăște să meargă acolo. Kaitlyn l-a salutat și i-a mai zis ceva ce pe mine nu m-a interesat, apoi a închis ușa.