Ultima suflare

Capitolul 17

Angel

Eram dărâmată psihic, mă simțeam ca o legumă bună de nimic. Nu am vrut să îi spun bunicii nimic, nici nu aveam cum să îi mai zic. Acum patru ore am primit vestea că bunica a făcut un preinfarct, pentru a doua oară deja.
Tocmai terminasem tratamentul și încă o săptămână a trecut, tratamentul nu mi l-a făcut Leam, nu știam motivul, dar acum că stă la câțiva metri distanță voiam să știu. Mă așteptam la orice, probabil iubita lui i-a interzis să îmi mai facă tratamentul.

- Angel, bună!

Era zâmbăreț, același zâmbet înfloritor al lui.

- Bună! Cum de nu mi-ai făcut tu tratamentul?

A oftat destul de teatral din punctul meu de vedere, m-a luat de mână și m-a târât în biroul lui.

- Am ceva să îți spun.

Am aprobat stând jos pe un scaun, îmi cedau picioarele.

- Am primit o ofertă, m-au transferat la cel mai mare spital de boli din California, nu ți se pare extraordinar? Sper să nu te superi, oricum ai spus să punem distanță între noi, nu cred că este o problemă acum.

Am zâmbit deși în spate se ascundea durerea, el chiar nu o vedea?
Am spus să punem distanță între noi, mă refeream la relația noastră frățească, nu și aici.
L-am felicitat sec și am plecat, poate că ar fi trebuit să fiu mai fericită pentru el că a ajuns acolo, dar nu am cum să mă bucur când știu că a făcut-o din adins, propunerea a venit de când a terminat facultatea.

Oricum, nu avea să îmi mai iau tratamentul pentru mult timp. În zilele astea m-am gândit ce o să fac, cel mai probabil am să merg acasă și am să fac naveta la universitate, era visul meu să ajung sa studiez aici și nu aveam să mă las, iar cu tratamentul nu voi continua, dar o să îmi iau medicamentele lunare.

Eram mult prea obosita, ochii mă usturau, nu mai aveam lacrimi să vars, nu mai aveam cum.
Totul mă epuizase până la ultima rămășiță.
Îl sunasem pe Daemon de câteva ori și mi-a tot respins, nu știu de ce îl sunam, dar cei drept aveam nevoie să îi aud vocea groasă cum îmi trezește fiecare părticică din corp.
M-am îngrijorat, de obicei răspundea sau îmi trimitea un mesaj să mă expedieze, însă acum doar îmi închidea apelul și normal că mintea mea a făcut o groază de scenarii.

- Van, mă auzi?

Muzica ce se auzea în difuzorul telefonul îmi surzea mie urechile.

- Salut, Angel! S-a întâmplat ceva?

Auzeam niște urlete și unul a fost a lui Daemon, părea nervos, sunt sigură că era el.

- Unde ești?