Ultima suflare

Capitolul 20, volumul II

Angel

Eram înebunită după Derek, mă vrăjea doar cu un zâmbet și nu aveam cum să nu îi fac pe plac, pentru un copil de un an și câteva luni. Toată ziua am stat cu el și am mers la parcul de joacă din zonă, i-am dat atât de multă atenție că m-am trezit cu celălalt bosumflat pe canapea. De fiecare dată când venea la mine să mă iubească puțin, Derek începea să strige atât de tare că nu îl lăsa să se aproprie de mine. Era un război între cei doi, și nu îmi venea să cred că poate să fie gelos pe un bebeluș.

- Abia aștept să vină să își ia copilul enervant care nu mă lasă să mă aproprii de soția mea, s-a sprijinit de tocul ușii uitându-se urât la Derek.

Am râs, ciufulindu-i părul negru al bebelușului. Seba și Van trebuiau să apară cât de curând, după o zi plină de treabă cu noua lor casă. A fost și Daemon să îi ajute cu mobila și mutatul, cât eu am avut grijă de copilul lor. Mi-a plăcut de minune să stau cu el, mai ales că ne înțelegem atât de bine. De multe ori stăm împreună, de asta ne-am și obișnuit unul cu altul. Știu deja ce îi place lui Derek, ce nu îi place și cum să îl liniștești. În ultima lună cât am fost plecați în luna de miere am apucat doar să ne vedem prin telefon.

Mi-am lăsat capul pe spate zâmbind, așteptând sărutul lui pe fruntea mea. Soția lui oficial, cu acte și ceremonie. Nimic nu putea să fie mai perfect. Și nunta în sine a fost perfectă, nu doar luna de miere în care am fost atât de răsfățată de el și în care m-a dus în toate locurile pe care doream să le vizitez. Am vrut ceva restrâns, doar între noi și nimic fastuos.

Daemon mi-a dat mâna liberă să fac ce vreau, dar am rămas doar la o nuntă simplă cu o sută de invitații într-un loc superb la câteva sute de kilometrii de casa noastră. După... chiar în acea seară, am și zburat spre prima destinație din vacanța noastră. Am scăpat de stresul nunții și al pregatirilor și am rămas doar noi doi.

El e altul, dar în același timp tot băiatul rebel și vulgar de care m-am îndrăgostit acum cinci ani. Nu se mai ascundea să îmi arate ce simte și nu îi mai era frică că o să îl părăsesc. A înțeles că el e bărbatul cu care vreau să îmbătrânesc, a înțeles că el e bărbatul cu care vreau să îmi formez o familie. Iar eu am înțeles cât de mult își dorește și el asta.

Din ziua în care mi-a dat vestea că vrea să încercă să avem un copil, nu a mai dat niciun pas înapoi. De atunci și până acum, rezultatele au rămas la fel, deși primeam cele mai bune tratamente, consultații și eram și într-o stare destul de bună. Nici după atâtea luni, în care amândoi abia ieșeam din casă, tot nu s-a prins nimic. Nu a fost o misiune, pur și simplu nu mă mai puteam sătura de Daemon, iar el la fel de mine.

— Ți-ai dat demisia? s-a așezat pe măsuța de cafea deși îl certam aproape zilnic că face asta. Nu te uita așa, îngeraș, o să ajungi și tu aplecată peste masa asta cât de curând.

Mi-am dat ochii peste cap, încercând să îmi păstrez zâmbetul pentru mine. Am decis să nu mai lucrez pentru o perioadă, ci doar să le fac vizite copiilor. Dominic și restul angajaților mă cunosc de când eram mică, așa că voi putea merge acolo de fiecare dată când vreau să văd copilașii.

— O să revin la muncă, știi asta?

El m-ar fi ținut toată viața acasă, fără să lucrez, fără să ridic ceva. Doamne ferește să mă vadă că sunt obosită, zici că sunt un copil mic. Îi înțeleg grija și iubirea, înțeleg și că nu e o necesitate să muncesc, însă nu sunt incapabilă și nici nu îmi doresc să stau acasă întreținută de bărbat.

— Știu, doar am cea mai încăpățânată și guralivă soție din lumea asta.

I-am zâmbit nevinovată, iar el a lăsat în sfârșit atitudinea defensivă.