Ultima suflare

Capitolul 23

Angel

În sfârșit terminasem de despachetat toate lucrurile, iar acum nu mai aveam ce face având în vedere că făcusem și curățenie. Urma să îmi petrec Crăciun și anul nou în casa în care am trăit până am plecat la facultate, era la fel ca aspect, doar puțin praf și cam atât, însă mă simțeam diferit fără prezența vioaie a bunicii mele. Ea a fost singura persoană care m-a iubit cu adevărat, din păcate a trebuie să îmi de-a drumul și să plece la altă tură de nepoți. Nu știu dacă o să mai calc vreodată pragul acestei case, așa că am profitat de această oportunitate, cel mai probabil tatăl meu o va da în vânzare după câștigarea procesului.

Am stat mai multe zile în cămin decât ceilalți, majoritatea deja erau plecați acasă, iar căminul ajunsese aproape gol. Eu în schimb trebuia să părăsesc definitiv acea cameră, mi-am strâns lucrurile, am dat cheia și tot ce aveam de înapoiat, urmând să plec cu toate lucrurile spre casă.
Am sunat-o pe Van și i-am spus că nu voi mai fi colega ei de cameră, a fost surprinsă și m-a luat la o tura de întrebări destul de lungă.

M-am apucat de despachetat mai greu, abia acum, în ajun de Crăciun, zilele trecute doar am stat în fața televizorului privind plictisită posturile de televiziune.
Ce puteam face eu in ajunul Crăciunului?
Deja l-am vizitat pe Nate și părinții lui, cumva am fost fericită să știu că Leam nu este acasă (mai pe el voiam să îl văd în perioada asta încărcată), și mi-am făcut cumpărăturile.
În mintea mea aburită mă gândeam să fac bradul de Crăciun, dar mi s-a aprins un beculeț mai ingenios. Mi-am luat o geacă, o pătură și niște bani. Pe drum m-am oprit și am luat niște lumânări simple și albe, alaturi de un buchet de crini, tot albi, nu puteam merge cu mâna goală, mai ales când știam cât de mult adora florile pe care nimeni nu i le aducea.

Mereu mă întristam când ajungeam aici, la mormântul mamei mele, era greu să știu că nu mai e. Ilndiferent de toate inconvenientele și distanța dintre noi două, eu tot am continuat să o iubesc, ea m-a născut și a fost în unele momente lângă mine. A știut de la bun început că trebuie să fac o facultate, ăsta era visul ei și l-am urmat, era sigură că pe viitor nu mă puteam baza pe ea sau pe tata, trebuia să mă descurc singură și asta ar fi fost cea mai bună modalitate să ajung undeva mai sus.

- Bună, mamă! Nu am mai venit de ceva luni pe aici, dar am fost ocupată cu facultatea, sper că ești mândră de mine.

Mi-am pus pătură pe iarba înghețată, era frig, dar eu nu mai simțeam nimic. Am zâmbit uitându-mă la poza ei circulară ce stătea pe piatra din marmură, era o femeie frumoasă, iar tata nu a știut să aprecieze. Cel mai mult aș fi vrut să îmi spună că mă iubește și că este mândră de mine. Astea erau cuvintele pe care mi le doream cel mai mult sa le aud, și totuși nu am avut parte de ele. Făceam totul perfect, mă luptam pentru cele mai bune note la școală, făceam desene și toate cele doar ca ea să îmi vorbească, aveam și o vorbă pe care o urmam de fiecare dată, încercarea moarte n-are, până nu am mai crezut în cuvintele astea. Mă ascundeam în camera mea și stăteam acolo toată ziua până venea să îmi de-a de mâncare și apoi mă făceam din nou nevăzută.

- Trebuia să mă descarc cuiva, simt că totul este împotriva mea și nu mai pot lupta, îmi vine să mă las bătută și să termin totul, am oftat lăsându-mă pe spate. Înainte de moartea ta, nu comunicam prea mult una cu alta, iar eu aveam nevoie de tine, aveam nevoie de o mamă așa cum vedeam la alți copii.