Ultima suflare

Capitolul 3, volumul II

Daemon

Prezentările au mers repede, iar Kaitlyn în sfârșit se acomodase cu Van și schimbările ei de temperament. Era fericită și entuziasmată că în sfârșit, după atâta timp, îi prezentam o fată. Zici că era o mamă care își cunoaște viitoarea noră pentru prima dată. Dacă așa era acum, îmi e milă de Derek. Iar când o să fie mare, o să îl sfătuiesc să își țină iubita departe de mama lui.

— Cât are băiețelul?

Kaitlyn stătea lângă Derek care se juca cu două mașinuțe. Încerca să se apropie de el, dar nu-i prea reușea. Micul monstruleț era o figură și rareori ai parte de atenția lui, și tot rareori îl găsești în toane bune. Eu nu m-am alăturat ei pe covor, stăteam bine pe canapea cu doza de bere în mână. Spre fericirea mea, puteam să beau puțin din moment ce Kaitlyn o să conducă. Am hotărât să dormim la mine, din nou, iar în următoarea zi să o duc eu la muncă.

— Un an și trei luni, i-a spus Van îndreptând spre ea o doză de bere cu lămâie fără alcool.

Nu beam alcool dacă veneam cu mașina mea și nu fiindcă Kaitlyn nu știe să conducă, dar nu am eu destulă încredere în abilitățile ei de șofer pe mașina mea. A fost drăguț din partea ei să se ofere șofer pe propria mașină, știind deja că pe a mea n-o s-o împart. Poate că a vrut să facă o impresie bună, deși nu este ea genul de femeie care să o intereseze prea mult părerile oamenilor.

— Să vă trăiască! Se vede deja că e un băiat cu atitudine, i-a mângâiat părul șaten al bebelușului.

— Poate faceți și voi unul, a replicat imediat tâmpitul de lângă mine.

M-am uitat la el cu ochii cât două planete, simțind cum inima îmi iasă din piept de șoc și groază. Un copil nu e pe lista mea de dorințe, nu acum, și nici mai târziu nu știu dacă o să îmi doresc. Iar cu Kaitlyn aveam doar trei luni și vorbea idiotul de un copil? Așa ceva e total ieșit din calcul, eu și un copil mic nu o să ne înțelegem niciodată. Doar când mă gândesc la pampersul lor îmi vine deja să dau pe afară sau la plânsetul acela insuportabil.

Drace!
Nu-s făcut să fiu tată.

Kaitlyn a început să râdă, nu mai tare ca Van care mai puțin și se tăvălea pe jos. Eu încercam să îmi potolesc stările de vomă și gândul acela năucitor de a avea grijă de un bebeluș care a făcut lipsa mare în acel sac. Am luat o jucărie de jos și am aruncat-o în prietenul meu idiot.

— Să nu mai spui asta niciodată, m-am străbat la propriu.

— Daemon și un copil în aceeași combinație e nemaipomenit de rău. Nu ar putea să reziste la mirosul unui pampers plin, a adus la cunoștință Vanessa plină de veselie.

— Nici nu mă gândesc la un bebeluș!

Kaitlyn era la fel de îngrozită ca mine. Și pe bună dreptate... un copil!

— Nici noi nu ne gândeam, și uite că a apărut nebunelul nostru.

Iubirea din glasul lui Van m-a înduioșat puțin, dar doar puțin.

— Când l-am cunoscut pe Daemon era atât de rezervat încât am crezut că e căsătorit și cu copii, a început Kaitlyn să râdă pe când noi trei păstram tăcerea.

Nu știu cum ar fi fost viața mea dacă Angel trăia. Înainte să îmi dau seama cu adevărat că o pierd, nu mi-am dat silința pentru relația noastră, dar după, aș fi făcut orice. Poate că acum eram căsătorit cu ea și cu un copil, unul adoptat în cazul nostru.

— Daemon a fost un rebel de când îl cunosc, a fluturat Van din mână nonșalantă.

Trebuie să îi mulțumesc că a salvat situația și nu a lăsat loc de întrebări în capul lui Kaitlyn. După o oră telefonul meu a început să fie bombardat de mesaje. Nate, fratele lui Leam, mă chema la un bar din apropierea casei mele. Era doar la zece minute de mers cu mașina, un loc în care ne mai întâlneam. Am ținut legătura doar cu el după moartea ei și uneori ne mai vedeam la acel bar.