Ultima suflare

Prolog

‼️️ Aceasta carte are destul de multe greșeli, atât de tastare cât și de exprimare. Cartea va fi editată la sânge odată cu finalizarea ei, atunci când o voi retrage. ‼️

Angel

Astăzi este ziua cea mare. Urmează să merg la facultatea pentru care am muncit enorm. Sunt emoționată până peste cap și mă învârt prin cameră ca un titirez în plină desfășurare. De o săptămână mi-am făcut bagajul și tot de o săptămână verific din nou ca să nu uit ceva.

- Angel nu ai uitat nimic, spune bunica chicotind

- Bunico poate am uitat

- Dragă, imediat trebuie să pleci și să mănânci înainte, ridică din sprâncene și își rotește ochii prin cameră. Știu eu ce ai uitat, dar nu din cameră

- Ce? Vezi că uit, râde de mine și îmi trage o palmă la fund când trec pe langa ea

- Auu, bunico

Scot limba la ea și merg în bucătărie.
Miroase a mâncare, mâncarea bunici care este atât de bună . Dar din cauza emoțiilor, abia de am mâncat ceva, acum stomacul meu chiorăie în protest.

- Îmi spui ce am uitat? o întreb când ajung în sufragerie, buni stătea jos liniștită pe canapea cu zâmbetul ei cald

- De o săptămână abia de am mai primit pupici și îmbrățișări, își așează mâinile la piept și țuguie din buze

- Să vezi ce îți fac

Mă urc pe ea, cu picioarele pe de o parte și alta a ei începând să o gâdil puțin cât să nu se sufoce, dar cred că rolul se schimbă. Râd odată cu ea, gândindu-mă cât o să îmi lipsească toate momentele astea cu ea. O să îmi lipsească tot ce ține de bunica.
După tura de gâdilat îi dau pupici pe toată fața și îi ciupesc obrajii pufoși și brăzdați de riduri.

- Te iubesc mult, o strâng tare îmi brațe și o lacrima îmi cade pe chip

- Și eu te iubesc scumpo, o să îmi fie atât de dor de tine. Cine o să mă mai alinte atât? Nici bunicutu nu m-a pupat așa mult

- O să ai treabă cu noii tăi nepoți din Franța. Deci ți-ai făcut de lucru.

- Treci să mănânci că îți mai dau o palma la fundul ăla bombat, îmi evita cuvintele împungându-mă de pe ea

- Ne e bombat

- La câte prăjituri ai mâncat, crede-mă că e bombat

Îi arunc o privire urâtă și fug spre bucătărie. Mănânc repede, apoi mai trag o fugă prin casa mică în care am stat în ultimii zece ani. Totul este simplu și curat. O să îmi lipsească toate obiceiurile pe care le aveam cu bunica.

- A venit timpul să pleci, stau în fața ușii cu bunica privindu-i ochii acoperiți de o perdea de lacrimi. M-ai făcut atât de mândră. Ai fost mereu un copil cuminte și ascultător. După toate cele întâmplate tu ai continuat să lupți și crede-mă că îmi face mare plăcere să mă laud cu tine la ștoarfele mele vecine, pufnesc în râs cu lacrimi în ochii luându-o în brațe.
Să nu uiți niciodată de mine scumpo chiar daca voi fi departe de tine. Oricând ai nevoie de ajutor, de un sfat sau să te descarci pentru absolut orice, eu te voi asculta și voi încerca să te ajut cât pot eu. Vreau să promiți că îți vei respecta tratamentul și vei avea grijă de sănătatea ta.

Lacrimile se vărsau rapid pe fața mea, dar nu voiam să le opresc, nu acum. O trag în brațele mele și plâng, fiindcă am o așa bunica de care îmi va fi atât de dor. Îi sunt atât de recunoscătoare încât nu știu cum aș putea să îi întorc tot ajutorul oferit. Ea este pentru mine cea mai importantă persoană în momentul de față. Ea a devenit mama mea.