Ultima suflare

Capitolul 36

Angel

Mi-am tras nasul suspinând la pieptul lui Dominic, realitatea era dură, și de fiecare data când mă lovea, ajungeam în astfel de situație, plângându-mi de milă. Nu se întâmplă foarte des, doar atunci când îmi făceam acele analize, și ajungeam să citesc, negru pe alb, cele mai groaznice cuvinte.

- De ce îi ascunzi lucruri atât de importante iubitului tău? mi-a vorbit calm, mângâindu-mi părul.

Stătea alături de mine peste program, așa făcea de fiecare dată când primeam aceste analize anuale, știa cât de tare mă doare.

- Fiindcă el nu trebuie să știe totul, astea sunt lucruri ce țin doar de mine, mi-am suflat nasul, încă plângând.

Îmi simțeam inima sfâșiată, de fiecare dată. Joseph, psihiatrul, îmi este și el aproape, chiar dacă nu mă ajuta tot timpul, și el îmi dă vești dureroase, pe care Daemon nu o să le știe. Sunt multe lucruri dureroase de care el nu știe, căci astea sunt personale, atât de personale că sunt făcute acte care să interzică răspândirea informațiilor. Sunt doar pentru mine. În timp, am refuzat să îi mai spun bunicii, o durea și pe ea.

- Ție frică că o să te judece? mi-a sărutat părul cu grijă.

- Da, un alt hohot de plâns m-a pufnit.

La cât de bine îl cunosc știu și ce părere ar avea, știu că nu ar fi de acord cu mine, știu cum ar reacționa. Și nu numai, probabil e de așteptat, dar pe mine mă doare, mă simt sfâșiată, mă simt și mai diferită decât sunt.

- Ști ce părere am despre asta, Angel! m-a dojenit ușor. Dar nu mai vreau să plângi pentru așa ceva, știu că e greu să ști asta, însă din păcate, timpul nu îți permite să te gândești atât de departe, a sfârșit propoziția prin a plânge, alături de mine.

Timpul este dușmanul meu cel mai mare. Nu îmi e frică de moarte, un timp nu îmi mai doream să trăiesc căci simțeam că nu mai am ce căuta pe aceasta lume, nu îmi mai găseam locul, acum însă locul meu este în brațele demonului meu, simt că fac în sfârșit parte din această lume, cu ajutorul lui, lângă el. Cât timp am stat cu Ethan, deși cuprinsă de fericire, nu am simțit că acolo este locul meu. Ne-am apropiat mai mult sufletește, îl simt și pe el strâns legat de inima mea, dar cum deja știm amândoi, nu va dura o veșnicie această relație, și ce nu mi-am dorit niciodată, este să îl văd pe el suferind după ce inevitabilul se va întâmpla, mi-e frică să nu sufere, și-a asumat riscul, iar eu nu l-am împiedicat, chiar eu i-am cerut să îmi ofere inima lui, care știam că este deja a mea. Nu el este cel egoist, ci eu, doar eu.

- O să sufere, i-am spus, cu durere.

- Este puternic, o să treacă peste, mi-a mângâiat brațul calm. Mereu o să rămâi în inima lui.

- Când o să fac analizele să văd în ce stadiu sunt? mi-am ridicat privirea spre el.

- La sfârșitul primului an de facultate.

Am aprobat mai relaxată. Nu știu în ce stadiu este boala, dacă a stagnat, sau dacă a avansat. Până atunci, rămân cu aceste probleme mai mici.
Următoarea zi am mers la cursuri, sleită de puteri și cu un dor mult prea mare pentru el. Nu îmi mai pasă că l-a lovit pe Ethan, nu îmi mai pasă că ne-am despărțit cu puțin timp înainte, nu îmi mai pasă nimic, sunt prea sensibilă sentimental încât să îl mai îndepărtez de mine. Și de parcă soarta mă pedepsea, astăzi nu a venit la niciun curs. În drum spre ultimul curs l-am sunat pe Ethan să văd cum e, nu dădeam toată vina pe Daemon, era de data asta împărțită în jumătate, doar că voiam să mă asigur că se simte bine.