Ultima suflare

Capitolul 18

Angel

~ Peste o lună

Eram în întârziere, adormisem din nou, era prea cald să mă ridic. Mi-am tras adidașii în picioare gata de plecare, în câteva minute începeau cursurile și eu nici nu eram plecată de la cămin.
M-am uitat spre pat, m-am mirat că nu l-am trezit la ce gălăgie am făcut.
Dormea pe burta cu mâinile sub perina, buzele despărțite și cu pătură alba până în talie, restul spatelui fiind descoperit.
M-am pus în genunchi pe locul liber de lângă el și cu mâinile pe umerii lui.

- Trebuie să plec la cursuri.

I-am dat un sărut pe linia maxilarului, acolo unde ajungeam. A mormit ceva întorcându-se pe o parte.

- Eu merg la sală, ne vedem după ce îți iei tratamentul și mergem la casă?

Abia deslușeam ce vorbește, era obosit. Ultimele săptămâni le-am petrecut amândoi la casă. O parte din moștenire îi era deja alocată.

- Plecăm după ce termin cursurile, nu mai fac tratamentul.

Săptămâna asta a fost ultima dată când am mai putut să îmi fac tratamentul. Acum mergeam doar pe medicamente, nu era o mare diferența momentan. Și înainte de vacanța de iarnă, trebuia să părăsesc căminul și să mă întorc acasă, apoi cu naveta.

- De ce?

Era îngrijorat, ajunsese să îmi placă latura asta a lui, să îl văd că îi pasă de mine.
Nu știa nimic din toate cele întâmplate și nici din ce avea să fac.

- Au decis că nu mai am nevoie de tratament, medicamente sunt îndeajuns.

Îi mângâiam barba ușor crescută, uitând de timpul pe care îl mai am să ajung la cursuri.

- Sigur este asta? Orice ai nevoie îmi ceri!

Am aprobat sărutându-l scurt. Mă jucam cu parul lui rebel, iar el torcea ca o pisică.
Cu el trăiam în doua lumi total diferite. Una ar fi cea fericită în care încăpeam doar noi doi, este total diferit când este cu mine. Există certuri și contraziceri între noi, mereu vor exista din cauza orgoliului nostru mult prea puternic.
Zâmbeam și râdeam, inima îmi înflorea în compania lui, dar erau și excepții. Din cealaltă lume fac parte și restul populației, acolo unde el nu mai este aceeași persoană. Își pune din nou armura serioasă și aerul arogant de băiat rău. Nu lăsa pe nimeni să îi vadă slăbiciunile și personalitatea lui ce se ascunde în interior.

Când nu mai eram doar noi doi singuri, însemna separarea noastră, eram ca doi străini. Mă depărta de el cu rapiditate și se prefăcea că nimic din ce a fost nu s-a întâmplat, niciun zambet nu a avut loc. În fața prietenilor lor eu eram aceeași străină pe care el nu o agreea.
Știam că îi este rușine cu mine, mi-a și dat de înțeles asta.
Și nici acum nu am avut curajul să îi spun ce simt pentru el, nici prea curând nu va afla.

- Stăm pe weekend acolo, o să merg să iau tot ce ne trebuie, tu să te ocupi doar de medicamente.

Am aprobat luându-mi privirea de la el și uitându-mă pe podea. Era dezordonat și o făcea doar să mă sâcâie pe mine, totuși apreciam amabilitatea lui de a se oferii la a face curățenie, știa că trebuie să stau în locuri cât mai sterile, deja încălcasem de mult regula asta.
În timpul cursurilor am reușit să îmi iau gândul de la el și să fiu atentă la explicații.
O zi pe săptămână mă ducea în diferite locuri pe care eu nu am avut cum să le văd, de exemplu săptămâna asta m-a dus la un centru de animale, aveam o bucurie în suflet și cu ea am rămas în continuare.