Ultima suflare

Capitolul 8, volumul II

Daemon

Am coborât de pe motor, obosit și să fac câțiva pași până la clădire. Răceala asta era obositoare, dar încercam să nu îmi întrerup activitatea de zi cu zi. Să stau în casă și să mă gândesc la tot ce se întâmplă și la ce s-a întâmplat, e mai rău decât să fac zece dosare pline cu acte. Și exact asta aveam acum de făcut, multe acte idioate care să îmi mai ia gândul de la Angel și acum și de la Kaitlyn. Voiam să aflu mai repede răspunsul ei și să văd ce e de făcut pe mai departe. Țin la ea, e singura femeie căreia am putut să îi spun despre Angel, să o duc în camera ei și să îi spun mai mult decât aş fi crezut.

Am salutat paznicul, fata de la receptie și apoi m-am închis în lift ca să nu mai fiu nevoit să salut pe nimeni. Chiar și asta mă obosea. Ceea ce e absolut normal, niciodată nu îmi place să comunic. Ajung să cred că psihicul meu e bolnav. M-am uitat iarăși la telefon și am așteptat să văd un mesaj din partea ei, dar am sperat degeaba. Și știu că nu ar trebui să mă gândesc la asta, însă am mare nevoie de sex. Nu unul foarte alert, ceva lent, ca să pot să îmi revin din moleșeala asta enervată. Da, sexul ajută.

Lejer am părăsit liftul, târându-mi mai mult picioarele după mine. Nu am putut să fac mulți pași că mi-a și sărit în față Seba. Nu a fost singur. În brațele lui era Derek, copilul lui plangacios și extrem de enervat. Îmi plăcea de el când nu mi-l dădea mie, și acum știam ce se va întâmpla.

— Nici nu vreau să aud, i-am prins năsucul mic al bebelușului apoi l-am ocolit. Sunt mort, nu ai vrea să îl răcesc și pe copilul tău.

— Ești mort de fapt că nu știi ce se va întâmpla cu relația dintre tine și Kaitlyn, și-a dat ochii peste cap. Trebuie să ai grijă de el câteva ore.

Am mai pățit asta, nu e ceva nou. Nici nu știu cum de are încredere să își lase copilul în grija mea. Eu care nu știu nimic despre copii. Crezusem până de curând că ei au voie să mănânce orice, și la fel să bea orice. Așa că eu i-am dat bebelușului o gură de energizant. Nu e vina mea că el era disperat să îmi ia doza din mână, și ce-i drept, nici nu m-am opus. Am aflat după că nu a mai dormit toată noaptea și a făcut crize. Normal, Seba mi-a tras una după ca să țin minte că nu se dă energizant unui bebeluș. Tot nu cred că e vina mea, nu eu am cerut să stau cu Derek.

— Și mă rog, tu ce faci? Și Van?

Am intrat în birou cu el în spatele meu și am putut să observ deja jucăriile de pe jos și geanta cu tot ce îi trebuie copilului. Ce bine că eu nu știu ce sunt alea și nu sunt nevoit să le folosesc.

— Noi avem o treabă urgentă și avem nevoie de cineva urgent să stea cu el.

A lăsat copilul pe jos să îmi distrugă toate lucrurile de aici.

— Am înțeles deja că e urgent, am pufnit iritat. Nu sunt în stare să am grija de un copil și o știi foarte bine.

Și-a dat din nou ochii peste cap, chiar dacă știa că nu-mi plăcea deloc gestul asta. Îmi venea să mă ridic și să îi dau una peste ochi, doar că era prea greu să o fac.

— Nu mori să stai câteva ore cu el, Daemon. Părinții noștri sunt ocupați.

— Și eu sunt ocupat, am arătat spre dosare. Ce treabă ai de făcut așa urgent?

A bătut stresat cu piciorul, ori era chiar grăbit și eu îl țineam de vorbă. Ce mă bucur!

— Ceva ce nu te privește, mi-a facut cu ochiul, dar m-am uitat urât la el. Ăm, o duc pe Van la întâlnire!

Mi-am ridicat sprâncenele neîncrezător. Nu mai știe să mintă cum o făcea odată.

— Minți groaznic, m-am strâmbat. Să știi că o să te trag la întrebări când o să am chef.