Ultima suflare

Capitolul 13, volumul II

Daemon

Oficial eram mutat. Oficial aveam altă casă. În ultima săptămâna am fost ocupat cu mutatul, am avut noroc cu niște femei care m-au ajutat să mut totul. Preferam să stau la birou cu capul în acte decât să văd atâtea cutii. Le-am făcut față până la urmă, cu brio chiar. Acum mai trebuia doar să îmi invit prietenii să vadă și ei cum e. I-am sunat să le spun să vină mai pe seară, după ce îmi termin toată treaba.

Mi-am dorit să am mult de lucru ca să nu am timp de gândurile alea nasoale, doar că acum aveam atât de multe de făcut că nu îmi mai vedeam nici biroul. Am deschis un nou salon de tatuaje în Texas, iar asta a însemnat multe chestii de rezolvat. Am fost până acolo zilele trecute pentru câteva ore să văd cum merge treaba.

— Melinda! am strigat din biroul meu cât de tare am putut.

— Da, domnule? și-a băgat capul pe ușă rapid.

Era o femeie în toată regula, muncitoare și cu o gândire ca a mea. Nu voia copii, iar eu o înțelegeam cel mai bine.

— Mai e ceva de rezolvat?

A intrat cu totul, ținând în mâini o agendă. Nu pleca niciunde fără ea. Și-a tras ochelarii înapoi pe ochi, strâmbând din nas.

— Aveți o întâlnire cu domnul Mandela la cinci.

— Și zilele viitoare?

— O să aveți câteva întâlniri și ar trebui să mai vizitați sălile de sport din celelalte orașe. De restul se ocupă angajații.

Am aprobat gânditor. Asta e bine, am puțin timp liber să dorm. Măcar câteva ore, fiindcă acum abia de apuc să închid ochii. Reușesc pe noapte câte trei ore, după sunt iarăși în picioare.

— Atât voiam, mulțumesc!

Nu a plecat, s-a fâstâcit mușcându-și buza de jos. M-am încruntat.

— Ce este?

A gemut de frustrare, venind repede spre mine. A trântit pe birou o bucată de hârtie cu un număr pe ea.

— M-a pus fata de săptămâna trecută să vă dau numărul acesta, a turuit repede.

— Ti-am spus...

— Știu, de aia nu vi l-am dat mai repede. A fost chiar drăguță, nu ca cealaltă.

M-am încruntat și mai tare. Zice de Kaitlyn?
Și dacă tot eram la acest subiect, nu mai vorbisem de ceva timp cu ea.

— Acum ești atentă și la femeile cu care mă culc?

A clătinat din cap.

— Vă spun doar ce am văzut, a dat din umeri. Mai aveți ceva treabă cu mine?

— Nu, ești liberă pe azi.

A plecat imediat, fără alte cuvinte. M-am uitat la numărul de pe hârtie, era un număr de străinătate. Am mototolit foaia și am aruncat-o la coșul de gunoi, asta trebuia să fie ultima mea preocupare. M-am ridicat de la birou și mi-am făcut drumul spre sala de întâlniri. Voiam să scap și de acea discuție cu Rodrigo ca să pot pleca în sfârșit acasă. În noua mea casă.

***

M-am jucat cu Derek în brațele mele, cât timp ceilalți inspectau casa. Pe lângă Van, Seba și Nate, a venit și Kaitlyn. După ce am terminat ședința cu Mandela, s-a întâmplat să ne întâlnim la cafeneaua din apropiere. Apartamentul ei nu era departe de firma mea, ceea ce însemna că erau destul de multe ocazii să ne întâlnim. Am stat împreună la masă și am băut o cafea, discutând despre ce s-a mai întâmplat în viața fiecăruia. Țin la ea, dar nu în felul în care ține ea la mine. Detestam faptul că mi-a spus sentimentele ei. Puteam să văd și pe ea că nu mai e la fel de îndrăzneață, tupeistă și fără filtru. Își căuta cuvintele și subiectele de discuție. Zici că eram niște necunoscuți cu un trecut în spate. Ciudată analogie.