Ultima suflare

Capitolul 11, volumul II

Daemon

Am închis telefonul primit de la Seba. Îmi ura condoleanțe, pentru a doua oară în două săptămâni. Prima a fost bunica, iar apoi peste o săptămâna jumătate s-a dus și bunicul. Nu am îngropat-o până nu s-a stins și el. Asta a fost dorința lor și am respectat-o fiindcă am fost de acord. Să organizez două înmormântări la scurt timp una de alta ar fi fost o mare încurcare. Michel a acceptat și el, bine-nțeles, eu m-am ocupat de tot așa că cuvântul lui era zero pentru mine. Am semnat actele înainte ca amândoi să se stingă, iar trei sfert din avere i-a rămas lui și mie.

Nu mi-au trebuit banii lor, așa că am făcut ce era corect. I-am donat unei case de copii, una de care aflasem curând. Nu am vrut să îi am pe conștientă pe niciunul din ei, chiar am încercat să fac tot posibilul să le fie bine. Au fost supravegheați toată ziua și noaptea, le-am acordat cele mai bune condiții și am încercat chiar să mai petrec timpul cu ei în aceste săptămâni. Erau ca legumele deja, nu prea aveam cum să mai comunicam. Doar ca le vorbeam eu, toate prostiile. Mai mult ma descărcam cred. Veneam de fiecare data de la cimitir, iar nevoile mele de a vorbi cu cineva despre durerea mea era mare. Am prins ocazia perfectă să vorbesc cu ei și să nu îmi răspundă înapoi, doar mă ascultau.

Săptămânile astea au fost pline. Acte peste acte, bunicii sub supraveghere și pregătirea pentru înmormântare. Am mai trecut prin asta cu părinții mei, de aceea și știam ce e de făcut în mare parte. Doar am angajat o firmă să se ocupe de tot ce este nevoie, nu m-am implicat personal mai mult. Totuși, a fost un efort. De văzut nu m-am mai văzut cu nimeni, am vrut să mă izolez o perioadă. Încă mă simțeam rău. Aveam deseori palpitații, câteodată și imaginații. Psihologul nu a putut să le rezolve. Deja mi-a dat toate medicamentele posibile.

Și nu puteam să nu mă plâng că nu am mai făcut sex de trei săptămâni. Record mondial. Nu am simțit eu nevoia, nici măcar când m-a căutat Kaitlyn. Aveam alte lucruri pe cap de care să mă ocup, unele care nu îmi dădeau pace. Dacă aș fi fost în regulă, atunci aş fi acceptat fără să mă mai gândesc.

Am luat cheile de la mașina de pe comoda de lângă ușa și am ieșit afară. Urma să fie o ceremonie scurtă, nimic mare și pompos. Am făcut sacrificiul să nu îmi iau cei mai rupți blugi din dulap, nu voiam să se uite prea mult bătrânii la mine. Nu știu ce e cu mine, dar mă simt epuizat continuu. Și chiar dacă îmi venea să dorm toată ziua, nu puteam să nu fac nimic. Tot timpul îmi umpleam programul cu câte ceva.

Trebuie să iau o pauză curând. O pauză cu sex. Am condus până la cimitir, acolo unde se ținea și scurta ceremonie. Știam doar că Seba și Van o să vina, pe lângă ceilalți oameni ce se înțelegeau cu bunicii mei. Dar a apărut și Kaitlyn prin mulțime. Nu l-am salutat pe Michel, era destul că l-am văzut zilele astea și am mai și vorbit cu el la telefon. M-am dus direct la prietenii mei, fiind oprit de câteva ori în drumul meu de alți oameni pe câte nu îi cunoșteau, dar care îmi spuneau condoleanțe. Într-un final am avut în fața celor trei.

— Te mai vede omul la față!

— Am avut treabă, cred că pot să mă scuz de data asta! am privit în locul unde erau sicriele bunicilor mei.

— Ne pare rău, Daemon!

Kaitlyn mi-a atins brațul, în semn de afecțiune. I-am zâmbit slab sau am încercat să o fac.

— Astăzi o să luam cina la un local nou cu pizza, vrei să vi?

Am aprobat, trebuia să scap puțin din locul în care m-am închis.

— Da, cred că mai pe seara pot să vin.

Iar aici am încheiat. Să înceapă înmormântarea!