Ultima suflare

Capitolul 28

Angel

Stăteam bosumflată în patul noii mele camere, singură și plictisită. Mă uitam în toată camera și observam fiecare detaliu al ei, era frumoasă și cu stil. Daniel chiar se pricepea la ce face, iar cu ajutorul lui Daemon camera era exact potrivită gusturilor mele. Inițial nu știam cum să arate camera, și mă bucur că cei doi s-au ocupat fără mine căci arată mult, dar mult mai bine decât m-aș fi gândit. Pereții erau de un roz pal foarte elegant, tavanul era alb cu steluțe fosforescente exact ca a unui copil și sunt frumos impresionată că m-a ghicit atât de mult. Mobila era albă și simplă, dar cu multe detalii clasice care dădeau un aer prințesesc acestei camere, iar patul cu baldachin accentua tematica. Iubeam foarte mult decorațiunile simple și multele ghivece cu flori colorate puse pe balcon, se potriveau minunat pe lângă măsuță și cele două scaune vintage care erau puse acolo, unde deseori mă vedeam stând cu Daemon la un ceai privind frumoasa priveliște. Dar cel mai mult m-a atras peretele de lângă ușă pe care îl priveam mereu din patul meu. Era un perete alb pictat manual, și nu orice desen oarecare, erau niște plămâni, dar cumva atractivi. Erau crengile unui copac pe care erau multe flori construind forma plămânilor. Erau vii, frumoși și sănătoși, era o viață întreagă în ei. Când am văzut peretele am plâns, la pieptul lui, acolo unde aș fi vrut să trăiesc pentru totdeauna. Mi-a plăcut ideea lui, mi-au plăcut ramele cu pozele noastre la mine în camera, mi-a plăcut totul, deși acum eram tristă.

Tristă fiindcă știu că eu l-am făcut pe el să fie trist. Nu mai era Daemon încă de când a intrat în salonul meu, mi-a zâmbit temător și trist uitându-se mai cu teamă la mine crezând că sunt supărată pe el și că aveam să fac vreo scenă. Însă mi-a trecut acea supărare, îl vedeam pe el lângă mine și asta conta, dar nu voiam să îl văd în acea stare. Era atent cu mine, mă întreba mereu cum mă simt și dacă trebuie să îmi aducă ceva, era îngrozit de fiecare dată când tușeam sau nu puteam să trag aer cum trebuie, dar pentru mine era ceva normal, iar el nu a apucat să se obișnuiască. Nu știu ce a vorbit cu doctorul meu, dar trebuia să aflu căci de când m-am trezit era altfel, îi spusese ceva care să îl pună atât de mult pe gânduri și să fie așa distras de la viața reală. Îmi dădea ce am nevoie, atenție și răbdare, dar nu era el pe care îl cunosc.

Ceva îi spusese, nu era așa doar din cauza șocului pe care l-a avut când nu m-a găsit acasă, sigur e mai mult. Nu vreau să îl văd abătut, nu vreau să îl văd trist pentru mine din cine știe ce motiv. Fără să își dea seama a ajuns să se distanțeze și de prietenii lui. Mereu vorbea cu ei, însă îi refuza fără să se gândească, era cu capul în nori și mereu încruntat. Intrasem în anul nou așa cum nu aș fi vrut, planurile noastre de schimbaseră la 360 de grade. El era diferit și schimbat, foarte serios, trist, abătut, gânditor și distant. Ajunsese să fie ca un adult cu multe griji pe cap, așa îl asemănăm acum și deși este major și mai mare decât mine, nu aș zice de el că este prea matur pentru vârsta lui, cel puțin înainte. Am oftat uitându-mă la stelele deasupra mea, aș fi vrut să stea lângă mine în loc să stea abătut singur.

M-am dat jos din pat bombănind nervoasă. Trebuia să port tubul cu oxigen pentru următoarea lună, la fel și masca, iar despre injecții, perfuzii și medicamente, nici nu mai spun. S-au adăugat mult mai multe și acum trebuia să vină un medic aici, la Daemon acasă, pentru a-mi face toate perfuziile. Am vrut să mi le fac singură, știam să le fac după atâția ani, dar iubitul meu serios nu m-a lăsat nici să comentez. Am coborât scările și am mers în locul unde îl găseam în fiecare seară. Întins pe iarba rece uitându-se la stele ore în șir. Iubea să privească stelele, de asta a și făcut tavanul camerei sale din sticlă, pentru a dormii sub lumina stelelor.
Avea mâinile sub cap, relaxat și din nou în gânduri. M-am pus în fața lui, cu picioarele de o parte și de ăla a trunchiului său, uitându-mă de sus la el și el de jos la mine. Mi-a inspectat pijamalele, erau primite de la el și arătăm ca o albină drăgălașă, se asorta perfect cu masca mea. Am zâmbit văzându-i și lui amuzamentul și fericirea când m-a văzut îmbrăcată în stilul meu caracteristic și mai ales cu pijamalele de la el. A fost un adevărat gentleman când a intrat în salonul meu cu un buchet de flori galbene și foarte frumoase, cutia frumos ambalată în care era pijamaua și un lănțișor foarte frumos din aur alb în formă de înger, așa cum mă și numea deseori.