Ultima suflare

Capitolul 22

Angel

Asta îmi mai trebuia!
Încercam să îmi dau seama ce am făcut să am eu atât de mult ghinion în viață, de parcă soarta s-a întors împotriva mea și a ales să mai pună paie pe foc exact când focul se mai liniștise puțin.
Nu aveam nicio vină acum, și din nou erau aruncată într-o cușcă plină de lei fără niciun motiv.
Acum zece minute a venit un student să mă anunțe că decanul mă așteaptă, dar nu numai pe mine, și pe restul grupului. Aici era marea întrebare. De ce să mă cheme pe mine împreună cu acel grup și ce am făcut să ajung în biroul ăla blestemat?

Am țipat nervoasă dând cu pumnul în banca pe care stăteam, pur și simplu nu mai aveam putere pentru încă un conflict, îmi erau de ajuns celelalte. Câtă putere să mai am? Cât să mai lupt și pentru cine, fiindcă eu clar nu mai am voința de a lupta?
Am mers spre biroul decanului, în întârziere, dar nu mă puteam prezenta cu ochii înlăcrimați. Am bătut în ușă de câteva ori ștergându-mi din nou fața.

- Intră!

Vocea bărbatului era groasă și îmbătrânită ceea ce a făcut ca stomacul meu să se strângă dureros de tare. Am intrat cu toată încrederea falsă de care dădeam dovadă la exterior alăturându-mă celorlalți studenți la fel de riguroși și cu fețe de neclintit. Nici aici în fața acestui bătrân cu barbă căruntă și aproape chel, ei nu dădeau semne de supunere sau frică.
M-au privit toți ciudat, probabil nu se așteptau la o întârziere din partea mea, însă singurul care nu și-a luat privirea de la mine a fost Daemon. Nu l-am privit nicio secundă în ochi, îmi era prea greu să o mai fac după ce mă umilise și m-a făcut să îmi urăsc persoana cât și fizicul, mai mult decât o făceam anterior.

- Mă bucur domnișoară că în sfârșit ți-ai făcut și tu prezența, toți am așteptat după tine, gestul tău este lipsit de educație.

Mi-am ridicat bărbia privindu-l cu acea hotărâre la fel de falsă.

- Îmi cer scuze doar că m-am simțit rău și nu am putut să ajung la timp.

Mă simțeam rău, nu îl mințeam, măcar atât să nu mai fac, este de ajuns să mă mint pe mine însămi.

- Ea este Angel Smith.

A spus secretara cu care vorbisem la începutul anului. După auzirea numelui meu acesta părea că mă știe.

- Îți înțeleg situația în cazul de față, nu știam că este vorba de tine. Dacă ți se face rău, te rog să anunți, însă nu voi face nicio diferență la pedeapsă pe care o veți primii cu toții.

M-am încruntat uitându-mă la Van, a dat negativ din cap cu umerii ridicați, nici ea nu știa ce facem aici.

- Ca să vă limpezesc puțin mintea, am să încep prin a vă spune că sunt foarte dezamăgit de ce ați făcut, m-am uitat spre Luck, iar el la mine, mi-a făcut semn că nu știe despre ce este vorba. Știu că sunteți toți implicați în asta, am totul înregistrat, și pe lângă, mulți martori.

S-a ridicat de pe scaun și acum părea mai scund decât înainte. Eram într-o confuzie de necrezut, nu înțelegeam nimic.

- Trei studenți ai acestei universități, sunt la spital într-o stare gravă din cauza supradozei, acel cuvânt i-a făcut pe toți să se uite unul la altul, câteva secunde cât să nu pară suspicioși. Acum patru zile, următoarea zi după petrecerea de Crăciun, ați ieșit din nou la pescuit studenți, iar eu v-am prins. Ați vândut droguri ilegale în incinta facultății, iar acei studenți au ajuns la spital!