Ultima suflare

Epilog - volumul II

Daemon

Am tras nervos și iritat de nodul cravatei enervante care mă sufoca. Uram costumele astea idioate, uram să fiu atât de îmbrăcat și uram să particip la evenimente sofisticate. Nu aveam ce să comentez totuși, și ei au fost la nunta mea și a lui Angel, trebuie să merg și eu la a lor. Doar că, la naiba dacă nu e enervant să te îmbraci în idioțeniile astea. Știu prea bine de ce nu merg la firmă cu așa ceva pe mine. După ceremonia religioasă, o să scap de cravata asta idiotă.

— Angel! am țipat în gura mare ca un râzgâiat. O să merg cu nervi la nunta lui Ethan!

— Vino aici! a strigat din cealaltă cameră.

Am renunțat să mă mai uit în oglindă și am mers spre camera alăturată. O cameră frumos aranjată, plină de jucării, cărți de citit, suzete și așa mai departe. Soția mea arăta mult prea bine ca să fie legal să părăsească casa, dar și așa, nu puteam să o țin sechestrată numai pentru mine. Chiar dacă nu e o idee rea. Purta o rochie crem pâna la genunchi, mulată pe corpul ei matur și cu o deschizătură pe piciorul stâng. Decolteul era cam adânc, expunându-i sânii mari. Eram înnebunit la propriu și îndrăgostit peste măsură.

S-a uitat la mine prin oglindă, cu o sprânceană ridicată și cu o agrafă între buze. Zâmbetul i se juca pe buzele obraznice, probabil râzând de mine și de lipsa mea de răbdare. Și-a scos agrafa dintre buze cu un negat din cap.

— Ești mai rău ca un copil, s-a aplecat în jos, iar privirea mea a picat pe bundul ei strâns de rochia mulată. Trebuie să o porți până la ceremonia religioasă, după o dai jos.

— Tati! o voce subțire și drăgălașă mi-a topit imediat sufletul. Cum alăt?

O făptură micuță sărea să scape din mâinile lui Angel doar ca să îmi arate cât e de frumoasă. Angel a renunțat printr-un oftat să îi mai aranjeze părut, fiindcă mogâldeața asta mică are atât de multă energie că nu poți să o ți într-un loc mai mult de două minute. A venit la mine, ținăndu-și rochița vaporoasă în mâinile ei mici, atât cât putea să țină în pumni.

— Wow, o adevărată prințesă!

M-am pus pe vine și mi-am privit cu mândrie și iubire fetița. Era mică ca mama ei, firavă și sensibilă, dar un mic monstruleț pe dinăuntru. Părul brunet, ochii mari și cenușii, obrajii bulbucați și mereu rozalii, buzele pline și roșii, zâmbetul acela nimicitor și acei dințișori pe care mă chinuiam dimineața să îi spăl. Ea e prințesa noastră.

— Prințesa Sofia, tati? și-a fluturat genele lungi cu inocență .

E un mic ghem de energie, încă de când a început să crească în burta mamei ei. O mare perioadă de timp am crezut că o să avem un fotbalist la cât de mult lovea cu picioarele și mâinile, dar se pare că fetița mea e o bătăușă. E o combinație între mine și Angel.  A moștenit frumusețea ei fragilă, exact ca a unei prințese, și caracterul meu. Deseori face numai prostioare, iar când era doar un bebeluș, avea o obsesie să ne țină toată noaptea treji.

În timpul sarcinii, Angel a avut mult de tras cu acest mic omuleț, dar ce a urmat după, a fost alt nivel. Și când îi era somn, tot își ținea ochii larg deschiși, de parcă voia să ne facă în ciudă. Răsfățată la mâncare, foarte posesivă și dramatică. Plânsetele nu se opreau niciodată.Doar că, să fii părinte e minunat.

— Prințesa Sofia, cea mai frumoasă. A cui e această prințesă?

A zâmbit larg, cu obrajii umflați de aer. Doamne, mă minunez tot timpul de cât e de frumoasă și deștaptă. A sărit la gâtul meu și s-a agățat ca o maimuțică de mine. Angel de privea cu acea căldură de mamă și soție. Am familia perfectă, viața perfectă.