Ultima suflare

Capitolul 32

Angel

A doua săptămână de când eram despărțiți, iar totul a avansat. Am început din nou cursurile, totul bine și frumos, din fericire nu l-am văzut și am putut fi liniștită că nu o să facem aceleași cursuri împreună, chiar dacă în interiorul meu creștea pe zi ce trece îngrijorarea. Îmi era teamă, nu știam ce o să fac dacă îl văd și cum voi reacționa.
Trebuia să îmi stăpânesc impulsurile, nu voiam să îi fug din nou în brațe și să îi dau o altă șansă urmând peste puțin timp să fiu cu inima zdrobită, pe lângă asta, nu știam cum o să se comporte el, poate că deja a trecut peste și este bine mersi cu prietenii lui la o petrecere plină de fete frumoase care să îi îndeplinească cerințele și să nu îi creeze bătăi de cap.

În a doua săptămână am petrecut foarte mult timp cu Ethan, ore în șir, de la finalizarea cursurilor până la miezul nopții. Avansaseră lucrurile între noi, în a doua săptămână a început să îmi ofere săruturi pe obraji, să mă țină de mână, dar și gesturi simple, drăgălașe. Ne cunoșteam treptat, discutam fără oprire despre absolut orice și niciodată nu mă judeca sau mă făcea să mă simt incomod, eram în larg meu. Preferasem să îmi ocup timpul cu el și să trec peste, așa cum mi-am propus, să las dorințele inimii rănite și să îmi impun obiective care să mă ajute. Ethan mă ajută. Era un pansament, era totul diferit și cumva mă ajuta să trec de acest obstacol întâlnit în viață. Greul era că în unele momente nu îl voiam pe el, îl voiam pe al meu demon, în schimb aveam lângă mine un alt înger. Îl voiam pe Daemon, îi simțeam lipsa în orice făceam. Stăteam lângă o persoană la polul opus de iubirea vieții mele, mă întâlneam cu opusul lui Daemon, și simțeam diferența. De parcă am trecut din anotimpul rece direct în cel cald și trebuia să îmi schimb toată îmbrăcămintea, rutina și dorințele.

Ethan îmi făcea bine, dar pe mine mă atrăgea răul. Era dificil totul, nu mă înțelegeam pe mine, nu înțelegeam dorințele mele, nu înțelegeam de ce inima mea dictează spre el când eu am lângă mine un om care ar putea să îmi ofere mult mai multe pe plan sentimental, un om care să nu mă rănească, care să îmi ofere siguranță și stabilitate. Cu Daemon era ca și cum stăteam pe o bucată de gheață în mijlocul oceanului și nu știam niciodată când se va sparge. Diferențele erau uriașe, dorințele inimii erau la polul opus de ceea ce voia mintea să dicteze, iar aici venea cea mai grea decizie, să îmi ascult inima sau mintea?

Nopți la rând cu el în mintea mea, și mă mustram că mă gândesc la el, că îl vreau pe el și încercăm să îmi dau seama ce ar trebui să fac. Apoi m-am gândit mai bine, dacă el a trecut deja peste, atunci nu mai este de luat nicio decizie. Poate că deja nici nu îl mai interesează, iar eu mă gândesc la el ca o proastă.

A treia săptămână fără el s-a scurs mai greu decât anterioara. Luni, am mers la cursuri apoi m-am întâlnit cu Ethan, imediat după ce mi-am făcut tratamentul. Am mers la el în camera de cămin și ne-am jucat rummy cu încă doi băieți și o fată, a fost amuzant căci după fiecare tură, cel care pierdea trebuia să facă o provocare.
Marți, o zi furtunoasă, m-a sărutat pe gură. A fost un sărut timid, doar o atingere a buzelor care mi-a plăcut, dar m-a speriat. Am fugit ca o lașă plângând de vinovăție că am sărutat alt băiat, că în locul lui Ethan nu era Daemon. Am sfârșit în patul meu plângând de mama focului cu perfuzii calmante. Nu erau buzele lui Daemon, nu era gustul lui mentolat cu tenta lui specifică de tutun, nu era mirosul lui puternic ce mă dădea pe spate, mirosul lui caracteristic, toate astea mi-au adus un șoc, o sperietură zdravănă venită din inconștiență. Am fost pusă în fața faptului dezarmată de toate armele.