Ultima suflare

Capitolul 33

Angel

- Ești gata?

M-am uitat în direcția lui Dominic, doctorul meu preferat, care acum așteapta să mă ducă la o altă întâlnire cu Ethan, era fericit că merge bine cu el, dar știam că îl simpatizează mai mult pe Daemon, deși nu a arătat asta niciodată.

- Cum arăt? l-am întrebat sfioasă.

Purtam o rochiță roz pal, destul de scurtă cu un decolteu decent, lipită de corp în partea de sus și cu fustița puțin mai bufantă. Aveam și lățișorul cu îngeraș de la gât, pe care nu îl voi da jos, o brățară subțire din argint cu semnul infinitului și în picioare adidași simpli, nu eram adepta tocurilor.

- Minunat, a răspuns cu emoție în glas. Ai crescut așa mare că nu îmi vine să cred, parcă acum un minut erai fetița micuța care alerga pe holurile spitalului, m-a privit blând și cu dragoste.

- Încă fac asta, mi-am trecut mâinile prin părul lung și negru, căruia îi făcusem niște onduleuri lejere.

- Adevărat, a râs scurt. Și acum ești mică, pentru noi ai rămas același copil.

Mă atașasem de toată lumea și cunoșteam majoritatea angajaților din acest spital, acum era mult mai ușor pentru mine. De atâția ani, era și normal să mă acomodez, îmi era ca a doua casă.

- O să îmi fie dor de tine, s-a uitat în jos la pantofii lui cu mâinile la piept.

Nu am vrut să plâng, mi-a ajuns, acum mă și machiasem, așa că trebuia să îmi forțez lacrimile să stea acolo.
Poate că nu am avut eu un tată biologic alături de mine care să îmi ofere iubire și atenție, dar a fost Dominic, un bărbat în toată firea care s-a îngrijit de mine și a fost sigur că sunt bine și că nu îmi lipsește nimic. Nu pot să uit nopțile în care venea în salonul meu cu o carte de povești, diferită de fiecare data, și îmi citea la marginea patului mângâindu-mi părul, până adormeam. Este un tată pentru mine, un om pe care o să îl respect mereu.

- Nu am plecat încă, l-am ciupit de obraji așa cum face el cu mine.

- Ști că încerc tot ce este posibil să te fac bine, a închis ușa salonului și-a venit lângă mine.

- Normal că știu, am răspuns imediat. Ști ce e amuzat, a dat negativ din cap zâmbind, faptul că eu mă întâlnesc cu un băiat, dar eu nu știu dacă o să supraviețuiesc prea mult.

- Asta nu e amuzat, a râs ieșind din lift. Fac tot posibilul să merite ieșirile astea, atât pentru tine ca să treci peste, dar și pentru el să nu rămână dezamăgit că nu a apucat să te cunoască, l-am înghiontit.

- Poate că nu a fost cea mai bună idee să îi dau speranțe, mi-a deschis ușa mașinii lui crem, foarte stilată și nou achiziționată, țin foarte bine minte când mi-a prezentat mașina, era ca un copil fericit care și-a primit jucăria dorită.

- Persoanele vin și trec, ar trebui să se simtă norocos că macar a avut șansa să te cunoască, acum am râs eu.

- Ești un poet astăzi, clar e de la oboseală.

Tot restul drumului am vorbit deschis cu el, evitând subiectul Daemon. El își terminase programul, și a vrut el să mă ducă la întâlnirea cu Ethan. Întâlnirea era la o terasă închisă cu vedere spre un lac. Părea atractiv, mă bucur că mi-a spus și nu a făcut așa cum obișnuia Daemon.