Un blestem și o Minune

Capitolul 3

Continuarea:

Este ora 7:00, ceasul mă trezește din somnul meu liniștitor, măcar atunci pot fi și eu liniștită. Mă duc la baie îmi fac un duș fierbinte iar apoi mă îmbrac cu o rochie neagră decoltată, strâmtă pe corp, iau niște tocuri negre, îmi las părul pe spate, îmi pun lanțul și cercei mei din argint cu pietre negre care se potriveau perfect cu ținuta mea.

Deși în sufletul meu sunt distrusă și nici mie nu-mi vine să cred că încă nu realizez în ce situație sunt, poate că o parte din mintea mea nu vrea să accepte asta, dar cealaltă încearca să o aducă pe cealaltă la realitate.

Mă duc în bucătărie și îmi fac o cafea, observ că mama nu este trează.... Îi văd pachetul de țigări pe masa, parcă ceva mă trage să iau o țigare din el.
Nu, Kristin, nu vei face asta, nu te vei apuca de fumat. Spun eu in gândul meu.
Ohh... Pe cine păcălesc.
Aprind o țigare și încep să trag din ea, trag și trag până se termină. Măcar de coșmarul ăsta ar fi fost atât de scurt ca și țigara asta.
Dar din pacate coșmarul meu nici măcar nu a început... Mă întreb cum arată... Sau mai bine spus, ce mă fac după nuntă, dupa o lună, după două luni... Off, doamne.

Vine mama și spune curioasa:

- Cei cu mirosul ăsta de țigări în bucătărie??!

- Nimic... Spun eu încercând să nu râd.

- Cumva ai fumat? Mă întreabă mama zâmbind.

- Știi ce mama, da, da am fumat! Și așa nu cred că mai am pentru ce trăi, nu iubesc pe nimeni, nu mai am ce face cu viața mea! Spun eu.

- Scumpo, nu mai abera! Spune mama serioasă.

- Mama, nu aberez. Spun eu nervoasă.

- Poate ți s-a făcut rău de la țigare... Spune mama râzând cu gura până la urechi.

- Și acum ce? Spun eu.

- Mergem în oraș! Spune mama mândră.

-De ce?! Întreb eu curioasă.

- Mergem să-ți luăm rochia de mireasa pe care a comandat-o William pentru tine. Spune ea.

- Dar de unde știe el cât port eu la rochie?! Îi spun surprinsă.

- Draga mea, el te cunoaște, te-a mai văzut! Spune ea.

- Poftim!! Cum așa, când? Întreb șocată.

- Știe el când... Haide, trebuie să mergem! Spune mama în timp ce își ia geanta și cheile de la mașină.

- Mama, eu nu o să mai am mașină? Întreb eu.

- Dragă, stai liniștită, îți v-a lua William una nouă. Spune ea în timp ce ne îndreptam spre magazine.

Într-un final am parcat în fața unei clădiri foarte mari unde sunt mai mulți bărbați îmbrăcați în costum. Unul dintre ei îi spune celuilalt să se uite spre mine, acel bărbat blond cu ochii albaștri care purta un costum și peste el un palton bleumarin care se potrivea atât de bine, este atât de frumos, se uită la mine și îmi zâmbește de parcă m-ar cunoaște. Dar în fine, eu și mama intrăm în magazin.
După ceva timp în care am probat și cumpărat câteva lucruri pentru mine, el înca era acolo, dar de data asta în mașina lui. Mă privește atât de atent. Mă uit in ochii lui și el în ai mei, îmi zâmbește din nou. Nu vreau să dau multă importanță, căci, până la urmă mă mărit.

Eu și mama intrăm în mașină și pornim spre casă. Mașina lui e în urma noastră. Este desptul de ciudat.
Între timp ajungem în parcarea din fața blocului, acolo unde "întâmplator" parchează și el.
  Cobor împreună cu mama și ne luăm toate plasele. Intrăm în lift, acolo unde intră și el. Mama se uita zâmbind la el, nu pare foarte deranjat fiindcă și el face același lucru.
   El continuă să mă strudieze, dar liftul ajunge la etajul 6 unde este apartamentul nostru, el fiind vecin cu noi. M-am săturat de atâtea coincidențe.
După vreo jumătate de oră în care ne facem comode, observ că e deja este 12:30... Mă duc pe verandă și aprind o țigare, îl văd din nou pe el ieșind din bloc și plecând cu mașina depărte.

Nu prea mă interesează ce fac alții, dar eu, eu sunt prinsă ''într-o cutie'' din care nu am scăpare, măcar acum mă pot bucura de un moment în care sunt liberă, până la ora 14:00 când trebuie să plec la afurisita aceea de nuntă care totuși e a mea, doar că nu mă pot bucura, căci, nu mă mărit din dragoste, ci din obligație, ăsta da blestem pe capul meu.
Imi vine să țip și să urlu de durere, drurea pe care o simt în inima, dar din păcate asta nu mai contează acum...
Timpul a trecut foarte repede, așa că mă îmbrac cu ceva comod ca să mă pot duce la idiotul acela pe care nu l-am văzut în viața mea...
Între timp apare mama și mă privește cu scârbă.

- Ești gata? Mă întreabă ea.

- Din păcatele pe care nu le-am făcut, da, sunt gata. Spun eu.

- Ei haide... Ce poate fi atât de rău? Întreabă ea.

- Oare ce poate fi atât de rău? Uite hai să-ți spun eu, de acum în colo o să-mi petrec toată viața cu un necunoscut pe care sunt sigură că nu-l voi iubi vreodată. Să știi mamă, o să mi-o plătești foarte scump. Îi spun eu.

- Nu cred, dar, în fine. Spune ea

După câteva minute apare și limuzina care trebuie să mă ducă la nuntă. Îmi vine să plâng și să urlu de nervi.