Un blestem și o Minune

Capitolul 49

  Au trecut aproape 3 luni, eu și William ne înțelegem la fel de bine ca de obicei, cu bune și cu rele noi ne iubim la fel de mult. Între timp părinți lui Will s-au mutat la noi și este foarte bine, eu și doamna Luisa ne înțelegem din ce în ce mai bine, îmi este exact ca o mamă.
Astăzi 22 Februarie, este ziua de naștere a lui William... E 13:00 iar peste o oră ar trebui sa vina de la muncă, i-am pregătit o petrecere surpriză... Sunt curioasă să văd ce față va face.

În timp ce aranjez și cele mai mici detalii pe ici pe colo...Îi surprind mașina intrând în curtea reședinței Wrise, le spun celor 30 de invitiați să se ascundă pe unde apuca căci William sosise. Închid lumina, după care mă ascund după un ghiveci cu flori, cum sunt eu mai supțirică de fel nu mă poate vedea.
William deschide ușor ușa, odată ce aprinse lumina iar toți cei 30 de invitați ieșiseră din "ascunzători" și au spus în cor:

- La mulți ani!

William zâmbește cu gura până la urechi, se vede de pe fața pe care o are că e surprins dar și fericit în același timp. Mă apropii de el și îi zâmbesc, mă apucă de mână și mă trage spre el, nu apucă să mă sărute căci o blondă, una dintre invitate, îl strigă, iar el pleacă. Asta nu a fost drăguț din partea lui, nu blonda aceea ți-a organizat petrecerea... nici macar un mulțumesc?! Chiar așa?...
După vreo 10 minute de stat singură prin living, mă retrag în bucătărie, mă așez la mașuța aceea și mă gândesc la William care a fost cam nepoliticos.
Ușa bucătăriei se deschide, întră William zâmbind, dar atunci când dă ochii în ochii cu ai mei zâmbetul îi dispare. Se așează pe scaunul de lângă mine, îmi ia mâna în a lui dar eu mi-o retrag. Mă privește, dar eu îl ignor uitându-mă în jos.

- De ce vrei să mă superi? Întreabă el.

Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre mini-barul din bucătărie.

- Ai fi putut spune măcar un "Mulțumesc" și ar fi fost de ajuns, dar înțeleg că ești ocupat, doar e ziua ta. Spun eu îndreptându-mă spre ieșire.

- Kristen!! Spune el lung cu părere de rău.

- Apropo, La mulți ani! Spun eu și plec.

L-am lăsat cu ochii în soare, știu că nu a fost frumos să fac asta chiar de ziua lui, dar și el m-a lăsat la rândul lui sărindu-i blondei aceia în brațe.
William a stat cu toți invitați de vorbă, mai puțin cu mine, bine, dar eu am si fugit de el, deci de asta nu a apucat să vorbească cu mine. Din ce am văzut eu s-a distrat la petrecerea asta, blonda a stat după el ca șoarecele după brânză... ceea ce m-a călcat pe nervi. În fine, ziua a trecut repede... e 20:00 iar petrecerea s-a terminat. După ce am ajutat-o pe Rose să strângă un sfert din toată dezordinea. Sunt frântă.. vreau să fac un duș, după care m-aș culca imediat...Ohh am uitat de William... nu ne-am împăcat si eu nici nu am de gând sa o fac în seara asta.

Deschid ușa dormitorului, îl văd pe William ridicându-se din pat și venind spre mine. Îmi ia mâinile în ale lui și mă privește fix.

- Nu mă mai privi așa, nu rezolvi nimic! Spun eu și mă îndepărtez de el.

- Îmi pare foarte rău pentru cum m-am comportat. Spune el.

- Știi măcar cu ce ai greșit? Îl întreb eu nervoasă.

- Da, îmi pare rău că nu ți-am mulțumit când trebuia. Spune el indiferent.

- Vezi!! Asta e problema... noi nu prea știm unde greșim William! Nu de asta sunt supărată pe tine. Spun eu cu lacrimi în ochii de nervi.

- Dar... ce am făcut?! Întreabă el.

- Cum dracu' te-ai fi simțit dacă aș fi sărit în brațele altui bărbat? Dacă m-ar fi sărutat pe obraz non-stop și aș fi stat cu el toată seara, lăsându-te pe tine deoparte? Întreb eu cu lacrimile care alunecau ușor pe obraji mei.

- Ohh... doamne.. Kristen!! Spune el cu părere de rău.

- Știi ce, las-o baltă! Spun eu îndreptându-mă spre baie, nu apuc să ating clanța căci William mă trage spre el. Mă trântește de perete cu putere și mă privește.

- Ești geloasă! Spune el satisfăcut.

- Perfect... acum că ai aflat ce ai de gând să faci? Să-ți bați joc, nu? Spun eu suparată.

- Cum poți să crezi o asemenea prostie?! Spune el ușor în timp ce îmi alintă obrazul fin.

- Ești un hoț....îți place să te joci cu mintea și cu corpul meu. Spun eu nervoasă.

Fața lui sa schimbat, e nervos, mă privește insistent, după care îmi dă drumul și se îndepărtează de mine.

- De ce crezi asta? Întreabă el serios.

- Nu știu, dar asta e impresia care mi-o lași uneori. Spun eu.

- Acel "uneori" cât de des este? Întreabă el.

- Nu e des... Spun eu.

Mă privește supărat.

- Nu am vrut să te neglijez, doar că am văzut multe persoane dragi și asta datorită ție. Mulțumesc! Spune el.

Mă uit la el și îl văd supărat, nu îndrăznesc să mă apropii de el.