Un blestem și o Minune

Capitolul 88

   Privesc în gol gândindu-mă la ce voi face fără Rose. Nu îmi pot scoate din cap imaginile acelea cu ea de ieri.. pielea ei albă și off.. o să fie foarte greu.
Îl aștept pe Will, ar fi trebuit să fie acasă de jumătate de oră, având în vedere că este deja 13:30. Mă ridic cu greu de pe canapea și mă îndrept spre bucătarie, vreau să-mi fac un ceai, dar neatenția m-a apucat de mână făcându-mă să scap cana plină cu apă fierbinte.

- Ce s-a întâmplat? Întreabă Will panicat.

- Ai ajuns.. Spun încet asigurându-mă că m-a auzit în timp ce încerc să mă aplec ca să strâng cioburile.

- Iubito, nici să nu te gândești!! Așezate pe scaunul acela și nu te mișca! Spune el în timp ce îmi apucă mâinile și mă ajută să mă ridic.

Oftez și îl privesc pe Will care strânge și șterge toată mizeria pe care am făcut-o.

- Iartă-mă, dar nu mai sunt bună de nimic. Am vrut să-mi fac un ceai și numai ceai mi-a ieșit. Spun cu părere de rău.

- Stai liniștită iubito, nu-i nimic, dar mama unde este? Nu te-a putut ajuta? Întreabă el în timp ce aruncă la gunoi cioburile.

- Ai tăi sunt în oraș.. dar nu am nevoie să mă ajute nimeni! Spun pe un ton ridicat și tot odată supărată.

- Iubito, ce este? Nu te simți bine deloc. Spune Will în timp ce se apropie de mine.

- Sunt puțin amețită dar nu am nimic. Spun sec.

- Dar ce este? Întreabă el îngrijorat.

Îi evit privirea și încerc să mă ridic.

- Nu, nu! Am spus că nu vreau să te mai miști! Spune el și mă așează la loc.

- Dar.. vreau să-i dau lui Puppy să mănânce. Spun eu supărată.

- Îi dau eu iubito și îți fac și ceaiul, da? Spune el grăbit.

- Bine. Spun zâmbind trist.

După ce îi pune mâncarea lui Puppy, se așează lângă mine cu două cești în mână, una cu ceai și una cu cafea. Îmi zâmbește și îmi face semn să beau.

- Mulțumesc! Spun după ce gust din ceaiul de menta.

- Pentru puțin scumpă mea! Spune el și îmi sărută buzele.

Îl privesc tristă, după care îl întreb:

- De ce ai întârziat?

- Am încercat să ajung cât mai repede posibil, un telefon m-a întors din drum. Spune el.

- Ce telefon? Ce s-a întâmplat? Întreb agitată.

- Rose.. Spune el și se oprește.

- Ce e cu ea? Întreb la fel de agitată.

- A.. a decedat azi-noapte. Spune el cu părere de rău.

Îl privesc cu lacrimi în ochii, se apropie de mine și mă ia în brațe.

- Totul o sa fie bine, te rog să nu-ți faci griji. Spune el, după care îmi sărută fruntea.

*****

Au trecut două zile de când Rose a murit, încă nu-mi vine să cred ce se întâmplă în jurul meu, nu pot accepta că femeia care mi-a fost ca o mama încă din prima zi în care am pășit în casa aceasta nu mai este, nu v-a mai fi aici în fiecare zi, fiecare dimineață, fiecare seară. Îmi pare foarte rău că nu-mi v-a vedea copii, măcar atât voiam, dar mi-a fost luată.

William s-a ocupat de tot ce era nevoie ca această înmorântare să fie așa cum trebuie. Părinții lui Will au avut un șoc atunci când au auzit, el vrea să pară în regulă, dar sunt conștientă că e devastat, nu mănâncă cum trebuie, a pierdut nopți întregi holbându-se pe tavan în fiecare noapte. Sper ca lucrurile să devină încet încet la normal, deși pare greu de închipuit, va trebui să încercăm să mergem mai departe.