Un blestem și o Minune

Capitolul 52

Nu știu unde mă duc, nu știu ce să fac, mă doare capul, tremur, dar mai presus de toate mă doare sufletul. Sunt la ieșire din Los Angeles, totuși nu am idee unde mă îndrept și ce voi face. Trag la dreapta și opresc motorul mașini. Îmi scot telefonul și îl deschid.
55 de apeluri pierdute de la William și 17 mesaje. Imaginile acelea cu ăia doi încep să-mi inunde mintea. Încep să plâng, trebuie să mă descarc.

Am de luat o decizie foarte importantă în legătură cu relația noastră. Eu nu pot trăi așa.
Da, într-adevăr e un bărbat frumos și îl iubesc, dar trebuie să mă gândesc la faptul că îl pot pierde. Oare dacă nu mă duceam ei doi și-o trăgeau în biroul lui? Chiar așa?
Cred că asta a fost picătura care a umplut paharul! Eu nu mă mai întorc acasă!

Mă aranjez cât de cât la față, căci sunt plânsă și pornesc în căutarea unui motel.
Merg de mai bine de o oră și nu am dat de niciun motel... îmi e foame, sete, somn... e 18:30 și eu stau pe drumuri.

"Bip...bip...bip..."

Ohhh... nu-mi spune că nu mai am benzină. Perfect! Și acum ce naiba fac?
O să mă mai țină maxim un kilometru... și tocmai am zărit un panou pe care scrie "benzinărie în 60 de metri".
Ajung în fața benzinăriei și fac plinul mașini, după care mă duc să plătesc, dar înainte de asta îmi iau niște necesitați mai întime și mă îndrept spre casă. Domnul de acolo îmi pune tot ce am luat într-o plasă plus cei 4 litri de benzină.

- 56 de dolari. Spune el.

Îi dau bani și îl întreb:

- Mă scuzați, dar nu știți cumva dacă e vreun motel în apropiere?

- Da, la 2 kilometri de benzinăria asta. Spune el.

- Mulțumesc! Spun eu și plec.

Nu apuc să intru în mașină căci îmi sună telefonul, doamna Luisa, dacă nu îi voi răspunde o să-și facă griji și e și bolnavă.

- Da! Spun eu.

Din perspectiva lui William:

- Mamă, te rog suno și întreab-o unde e! Îi spun eu mamei.

- Bine! Dar ce să întâmplat? Îtreabă ea.

- Îți spun după, tu suno acum! Spun eu nervos.

- Bine, bine! Spune ea.

- Da! Se aude vocea lui Kristen pe difuzor.

- Scumpo! Unde umbli? Întreabă mama.

- Sunt în fața unei banzzinări la ieșire din Los Angeles. Sunt bine, nu vă faceți griji! Spune ea.

- Draga mea, vino acasă, unde o să dormi? Întreabă mama.

- La un motel... dar o să fiu bine, o să vin maine să-mi iau hainele când fiul dumneavoastră nu e acasă! Spune ea iar mie îmi cade cerul în cap... nu o pot lăsa să plece.

- Dar ce s-a întâmplat? Întreabă mama.

- William nu mi-a fost fidel. Atâta tot! Spune ea după care închide.

Mama se uită urât la mine și mă îmi dă o palmă peste față.

- Să-ți fie rușine dobitocule! Țipă mama.

O privesc și după las capul jos.

- Ce ți-a lipsit??? De ce dracu' vrei să-ți strici căsnicia? Cine crezi că te iubește mai mult ca fata asta? Ai deja 31 de ani în curul tău și dacă Kristen o să plece din viața ta o să ajungi cum ai fost până acum, azi cu una mâine cu alta și ține cont că fata asta te-a acceptat așa cum ești, cu bune și cu rele! Urla mama la mine și pleacă trântind ușa.

Trebuie să mă duc după ea, trebuie să o aduc înapoi!

Din perspectiva lui Kristen:

După ce vorbesc cu doamna Luisa pornesc în căutarea motelului.
După vreo oră ajung în fața unui motel nu foarte mare dar e acceptabil. Îmi parchez mașina și intru.
O doamna de vârsta a 3-a e la recepție și îmi zâmbește și mă întreabă:

- Bună seara! Cu ce vă pot ajuta?

- Bună seara! Aș dori să rămăn aici peste noapte, cât m-ar costa? Întreb eu.

- Păi... doriți să luați cina în restaurantul nostru sau cumparați separat ceea ce vreți? Întreabă ea.

- Voi cumpăra separat! Spun eu.

- Bine, atunci vă va costa 80 de dolari pe noapte. Spune ea.

- Bine! Spun eu după care îi dau bani.

- Dați-mi buletinul vă rog! Spune ea iar eu i-l dau.
Îmi dă cheile și îmi spune:

- Camera 564. Să aveți o seară plăcută!

- Mulțumesc! Spun eu și mă îndrept spre cameră.

După vreo 10 minute, îmi deschid sticla de vin pe care am cumpărat-o și încep să plâng de nervi.

Din perspectiva lui William:

Am căutat-o peste tot și nici urmă de ea. Mai e un singur motel la care nu am fost fiindcă e foarte departe... dar trebuie să încerc, nu o pot pierde.
Conduc de mai bine de 2 ore, e 21:15 și mai am puțin. Ajung în fața unui motel, sper să fie aici.
Intru și o întreb pe doamna de la recepție:

- Bună seara! Cumva s-a cazat astăzi vreo domnișoară pe nume Kristen Wrise?!

- Bună seara! Stați doua secunde să verific! Spune ea.

- Bineînțeles! Spun eu. Tare mult mi-aș dori să fie aici.

- Da! Kristen Wrise e la camera 564! Dar cine sunteți? Spune ea.

- Mulțumesc mult! Sunt soțul ei! Spun și mă îndrept spre camera 564.

Din perspectiva lui Kristen:

După vreo 2 ore de plâns, îmi mai pun un pahar de vin și aprind o țigară.
Știu că nu ar trebui să mă distrug pentru un bărbat, dar fără el sunt nimic. Deschid geamul și zăresc o mașină care seamănă foarte bine cu a lui William, dar cred că o iau razna, nu m-ar găsi aici.

Cineva bate la ușă. Cine naiba mă caută acum?