Un blestem și o Minune

Capitolul 55

Continuarea:

- Sunt calmante William... calmante care mă ajută să stau în preajma ta! Sptrig eu la el cu ochii în lacrimi.

- Kristen... ce vrei să spui? Întreabă el.

- William crezi că mie îmi este ușor? Crezi că sufletul meu poate accepta faptul că tu te-ai dat la alta femeie? Crezi că îmi vine ușor să mă gândesc la faptul că persoana pe care o iubesc nu dă doi bani pe mine? Te iubesc atât de mult.... dar sunt o proastă, căci ție îți este indiferent... ori că te iubesc, ori că te urăsc îți este egal. Îmi vine să mor... mai bine aș muri decât să stau așa! Țip eu după care fug afară lăsându-l pe el în cameră.

Mă ascund în grădină și mă așez pe o băncuță.

Bravo mie... acum i-am dat satisfacția asta, acum știe că sunt moartă după el și își va bate joc ca de obicei. Încep să plâng dar totuși încerc să mă abțin.
Trec vreo 5 minute, iar William își face apariția. Îl văd venind spre mine, se așează la capătul celălalt al băncuței și mă privește.

- Iubito, crede-mă nu vreau sub nicio formă să te pierd. Te iubesc prea mult ca să rezist fără tine. Atunci când mi-ai spus că vrei să divorțăm am crezut că mia picat cerul în cap, înnebunisem... nu știam încotro să o iau. Am zis că-mi pun capăt zilelor și gata, totul s-ar fi terminat. Spune el sincer.

- Deci, să înțeleg că ai fi renunțat la viață în loc să lupți? Întreb eu.

- Păi tocmai, nu am renunțat la viață, vreau să lupt pentru tine, pentru noi... nu vreau să pierd tot ce mai am pe lumea asta. Spune el.

- Dar tu ai tot ce îți dorești și tot nu îți ajunge! Spun eu supărată.

- Recunosc, sunt un idiot...dar te iubesc și mi-aș da viața pentru tine fiindcă știu că și tu ai face-o. Spune el.

- Da aș face-o... dar vreau să știu un lucru, te-ai culcat cu Erica, nu? Întreb eu.

- Nu, nu m-am culcat cu ea, dar nici nu neg faptul că aș fi vrut. Dar jur că nu m-am culcat cu ea. Spune el.

- Da, juri exact cum mi-ai jurat și atunci că mă iubești și că nu mai înșela niciodată. Spun eu.

- Kristen, iubito, ascultă-mă! Fără tine sunt un nimeni, trebuie să înțelegi! Strigă el după care se apropie de mine și mă sărută ușor pe buze.

Îmi era atât de dor să-l sărut...
Îmi dă drumul și mă privește insistent. Se uită la mine de parcă nu a mai văzut vreodată o femeie plânsă care suferă.

- Îmi pare foarte rău! Spune el și se ridică, pleacă și mă lasă singură afară.

După încă un sfert de oră pentrecut singură afară hotărăsc să intru în casă. Intru în dormitor și îl văd pe William la marginea patului. Mă apropii de el, îi iau fața în palmele mele și îl întreb.

- De ce îți pare rău?

- Îmi pare rău fiindcă te fac să suferi. Spune el în timp ce își pune mâinile pe șoldirile mele.

Îi zâmbesc ușor după care îl sărut, îmi răspunde la sărut făcându-l mai pasional. Mă așează pe pat și mă privește.

- Nu am de gând să-ți fac ceva. Spune el zâmbind.

- De ce nu? Întreb eu amuzată.

- Fiindcă ai spus că nu vrei ca povestea să se repete... ai spus un lucru aberant în seara aia. Spune el.

- Ce am spus? Întreb eu.

- Ai spus că nu ți-o trag și a doua zi revine totul la normal. Spune el.

- Păi da, așa e. Spun eu.

- Dacă ai știi ce e în sufletul meu nu ai mai spune asta, te iubesc enorm! Spune el.

- Păi vreau să știu ce e în sufletul tău! Spun eu.

- Bine... Deci, inima mea este împărțită în două părți: prima parte e dragostea pe care o port familiei mele, iar a doua e dragostea pe care ți-o port doar ție. Și spun doar ție pentru că tu ești singurul lucru și cel mai important pe care îl am în viața asta. Spune el și mă sărută.

- Ceea ce ai spus mă face să mă simt importantă pentru tine, dar sper că e adevărat. Spun eu cu părere de rău.

- Iubito, chiar este adevărat, și îți promit că nu o să te mai mint niciodată. Spune el zâmbind.

După câteva minute în care ne-am facut comozi, eu și Will ne punem la somn.