Un blestem și o Minune

Capitolul 77

Continuarea:

- Scumpo, sper că te-ai bucurat de luxul în care ai trăit până acum fiindcă vreau să divorțați! Spune ea.

- Poftim?! Nu cred că am înțeles, vrei să divorțăm? Întreb eu.

- Eu am greșit măritându-te cu un om mai mare ca tine, vreau să te iau de aici, să mergem acasă unde tu și Tom vă veți căsători și veți putea avea copii. Spune ea și de odată Will începe să râdă, zâmbesc și ridic privirea spre tavan spunându-mi în minte, "doamne, dă-mi răbdare".

- Ce vrei? Vrei bani? Spune-mi, cât să-ți dau ca să pleci? Întreb eu.

- Scumpo, tu nu ai bani, bani pe care mi propui sunt a lui William! Spune ea. Pentru câteva secunde îmi ațintesc privirea într-un colț al casei, iar gândurile îmi îneacă mintea, Will observă și îmi ia mâna în palmele lui.

- La noi nu există "bani mei" sau " bani ei", sunt bani noștri! Acum răspundeți la întrebarea soției mele. Spune Will.

- Nu vreau bani, îmi vreau fiica înapoi! Spune ea.

- Ești incredibilă! Atunci când mai dat pe mâna unui necunoscut nu mai eram fiica ta? Țip eu cu lacrimi pe față.

- Kristen! Spune ea.

- Iubito, calmează-te! Spune Will.

- Te-am întrebat câți bani vrei! Ridic eu tonul.

- Nu vreau bani, înțelege odată, sunt mama ta și trebuie să mă asculți! Spune ea, iar eu mă ridic în picioare.

- Ascultați-mă cu atenție, tu nu mai ești mama mea din ziua în care mi-ai pus pistolul la cap înainte de nuntă, iar tu Thomas nu însemni nimic pentru mine. Acum plecați că îmi este rău. Spun eu și mă sprijin de canapea. Will se ridică imediat ce vede că deabea mă țin pe picioare.

- Rose, adu-mi vitaminele lui Kristen! Strigă Will.

- Kristen, te-ai distrus aici, de când iei tu vitamine? Întreabă Thomas.

- De când am rămas însărcinată! Spun eu mândră.

- Poftim?! Nu e posibil! Trebuie să mergem să avortezi chiar azi! Spune ea.

- Ajunge! Ieșiți afară acum! Strigă William foarte nervos.

- Îți dai afară soacra? Întreabă femeia din casă care se presupune că e mama.

- Atâta timp cât soția mea nu te consideră mama ei, nici eu nu te consider soacra mea așa că, afară! Acum! Spune Will.

- O să mă întorc cu poliția! Strigă mama de afară.

Fug repede la baie și încep să vărs tot ce am mâncat azi, îl aud pe Will strigând-mă și-n spatele ușii.

- Te simți bine?

Ies și îi spun:

- Da, sunt bine, toate astea sunt normale, nu-ți face griji. Spun eu zâmbind trist.

- Hei, știu că nu ești bine, te-a afectat venirea mamei tale, nu? Spune el în timp ce mergem să luăm prânzul.

- Să fiu sinceră, da, dar nu-mi vine să cred că e atât de egoistă și... nu știu, dar se poartă de parcă nu ar avea copii, de parcă nu ar avea o inimă de mamă. Spun eu.

- Nu știu ce să spun... ce-ar fi să te liniștești și să mănânci, iar după să te pui la somn. Spune el și mă sărută pe frunte.

- Dar, a spus că vine cu poliția, ce o să facem? Întreb eu agitată.

- Ți-am spus să nu-ți faci griji, ea nu are ce să ne facă, dar în schimb ea ar putea face închisoare pentru faptul că ți-a pub pistolul la cap. Spune el.

- Dar... Mă bâlbâi eu.

- Dar nu vom face una ca asta, nu o vom denunța, asta în cazul în care nu ne va lăsa în pace. Spune Will.

- Bine, să știi că te iubesc mult. Spun eu și îl sărut.

- Știu asta mai bine decât tine, și eu te iubesc. Spune el.

******

- Aaaa!!! Țip eu trezindu-mă dintr-un coșmar.

Imediat apare Will care vine speriat lângă mine și mă întreabă:

- Hei, hei... calmează-te, ce s-a întâmplat?!

- A... am.. am avut un coșmar. Mă bâlbâi eu.

- E în ordine, a trecut. Spune el și îmi sărută fruntea.

- Am..am visat că înnăscusem un băiat, era mai frumos ca toate stelele, semăna cu tine, dar parcă ieșisem din camera spitalului ca să văd unde ești. Erai în fața acelui geam de unde poți vedea copii. Te-am strigat și te-ai întors cu fața la mine, dar...dar nu erai tu, ci Thomas. M-a luat în brațe și mi-a spus că copilul meu e frumos doar că e păcat că va crește fără tată. Crezusem că înnebunesc și nu știam ce să fac... după a spus că tu ești la închisoare din cauza mamei... și... eu trebuia să cresc singură copilul... Spun eu și încep să plâng în timp ce-l iau în brațe și-l strâng.

- Iubito, nu mai plânge, te rog mult, a fost un vis, eu nu voi pleca nicăieri... nu se v-a întâmpla nimic cu mine sau cu voi, bine? Spune el și sărută.

- Bine... Spun eu.

- E 19:08, vino, trebuie să mănânci. Spune el și mă ridică în picioare.

- Nu mi-e foame, eu... te vreau lângă mine acum! Spun eu și îi sărut gâtul în timp ce el își așează mâinile pe șoldurile mele și strânge.

- Acum? Întreabă el în timp ce-și mușcă buza de jos.

- Aha... Murmur eu și îl sărut în timp ce-l trag spre pat.

Se așează peste mine și în nici un minut ne derbrăcăm.
Intră în mine și începe cu mișcări lente provocându-mi atâta plăcere...
Gem înfundat atunci când grăbește ritmul.. îmi sărută gâtul mușcându-l ușor timp de 2 minute, căci după își dă drumul în tine și iese ușor.

- Mi-ai lipsit atât de mult, crede-mă! Spune el și mă sărută păsat.

- Și tu mie. Spun eu.

- Și eu ce ție? Întreabă el.

- Și tu mi-ai lipsit. Spun eu râzând.