Un blestem și o Minune

Capitolul 67

Din perspectiva lui Kristen:

  Îl privesc mirată pe William care se apropie de mine, încerc să-mi țin lacrimile în frâu, căci mi-aș dori foarte mult să mă ia acasă. Dar nu am de gând să-i închit minciunile, așa că am de gând să ascult ceea ce are de spus.

- Ce cauți aici? Întreb eu.

- Te rog, continuă ceea ce-i spune-i micuțului. Spune el zâmbind.

- Nu te privește. Spun eu încruntată.

- Ba eu cred că mă privește, doar sunt tatăl lui. Spune el în timp ce se așează pe scaunul de lângă pat.

- Ce vrei? Îl întreb.

- Vă vreau înapoi. Spune el zâmbind trist.

- Eu... Cu ce drept? Îl întreb curioasă.

- Ești soția mea iar copilul pe care-l porți în pântece este al meu. Spune el serios.

- Ce tot spui acolo? De când ți-ai schimbat opinia față de mine și de copilul meu? Întreb surprinsă.

- Copilul nostru. Întotdeauna te-am iubit, chiar și atunci când am spus niște lucruri idioate. De fiecare dată când te-am jignit nu am spus-o din inimă, am spus-o la nervi. Spune el supărat.

- Bine, și acum ce? Întreb eu nepăsătoare.

- De ce te-ai aruncat cu mașina în apă? Întreabă el.

- Pentru că așa s-ar fi terminat suferința. Spun eu.

- Dar nu te-ai gândit la viața copilului, la mine, la noi? Întreabă dezamăgit.

- Nu există "noi". Tu te-ai fi descurcat și fără mine. Cât pentru copil, nu aș fi vrut să-l cresc fără tată. Spun eu.

- Cum poți să spui așa ceva? Mă întreabă nervos.

Tac și privesc în jos, mângâindu-mi burta.

- Nu o să crești copilul singură. Îl vom crește împreună. Spune el zâmbind.

- Dar până acum spune-i că nu-i copilul tău și că nu ne vrei. Spun eu cu lacrimi în ochii.

- Iubito, dacă îți povestesc nu o să mă crezi. Spune el în timp ce-mi ia mâna în palmele lui.

- Ascult. Spun eu oftând.

- Știi că am făcut niște analize și au ieșit negative. Eu nu aveam de gând să divorțăm, am vrut doar să știu cine e tata copilului. Acum 2 zile doctorul Fredick m-a sunat și mi-a spus că aparatele lui au avut o defecțiune și că mi-a refăcut analizele și au ieșit pozitiv. Pot face copii. Spune el fericit.

- Ce fel de minciună mai e și asta? Întreb nervoasă.

- Iubito, nu e minciună, vrei să-l sun pe Fedrick? Mă întreabă el.

- Da. Spun pe un ton ridicat.

- Bine. Spune amuzat, după care scoate telefonul din sacou și apelează "Fedrick" dându-l pe difuzor.

- Da! Se aude o voce bărbătească.

- Fedrick! Ce faci? Întreabă Will.

- Bine, cum se simte soția ta? S-a trezit? Întreabă el.

- Da, vrea să vorbească cu tine. Spune Will.

- Bine, și eu vreau să vorbesc cu ea. Spune el.

- Alo! Spun eu răgușită.

- Cum te simți scumpete? Întreabă el.

- Sunt bine, dar vreau să te întreb ceva, e legat de William. Spun eu.

- Păpușă, trebuie să-ți povestesc ceva și să-mi cer mii scuze fiindcă eu sunt de vină pentru tot, adică, aparatele mele. Spune el cu părere de rău.

- Dar ce s-a întâmplat. Întreb curioasă cu ochii la Will.

- Să-ți povestesc. Era Sâmbătă, nu aveam ce face așa că mi-am făcut niște analize. Mi-au ieșit foarte rele, de parcă aș fi fost pe moarte. M-am gândit imediat la ce greșeală am făcut când i-am spus lui William că nu poate face copii, de fapt v-am distrus căsnicia, e cumva prea târziu? Întreabă el cu o voce tristă.

Îl privesc pe Will care așteaptă răspunsul mai mult ca Fedrick.

- Avem mici neînțelegeri, dar nu pe tema asta. Spun eu lâsând capul în jos.

- Bine, vă las să vă rezolvați problemele în liniște. Însănătoșire grabnică! Spune el.

- Mulțumesc! Spun răgușită după care Will închide și își ia telefonul.

Mă privește și îmi sărută mâna după care mi-o retrag.

- Kristen... Spune el cu o voce stinsă în timp ce-și pune mâna pe pântecele meu. Observ după care ripostez imediat dându-i brusc mâna la o parte. Mă privește dezamăgit.

- Ar trebui să te duci și să te odihnești, nu arați prea bine. Spun cu mare greu fiindcă am un nod în gât, ochii îmi sunt inundați în lacrimi și îmi tremură tot corpul.

- Iubito, auzi ce spui?! Mă întreabă el serios.

- M..da. Mă bâlbâi eu.

- Eu nu vreau să plec, vreau să stau lângă tine, să vorbim! Spune el agitat.

- Eu nu am despre ce vorbi, fiecare pe cont propriu. Spun eu hotărâtă.

- Despre ce vorbești? Mă întreabă.

- Eu mă voi muta la New York și îmi voi crește copilul, iar tu vei găsi pe cineva să-ți încălzească patul. Spun eu cu inima la gât.

- Glumești, nu? Știm amândoi că nu putem rezista unul fără celălalt. Nu mă poți părăsi! Spune el agitat.

- Dar ce vrei să fac? Întreb cu ochii în lacrimi.

- Vreau să rămâi alături de mine și să ne creștem fericiți copilul. Spune el cu speranță.

- Dar tu ai spus că nu ne vrei! Spun eu după care las lacrimile să-mi inunde fața.

- Iubito, dacă tu și micuțul nostru o să dispăreți din viața mea o să înnebunesc, nu am cum să vă las să plecați. Nu vreau să pleci, vreau să rămâi cu mine pentru totdeauna. Spune el și se așează la marginea patului, după care mă ia în brațe și îmi șoptește:

- Te iubesc mult!

- Și eu! Spun plângând. Îmi șterge lacrimile de pe față după care se apropie ușor de mine și la un moment dat buzele noastre se lipesc într-un sărut dulce.
Nu i-am mai sărutat buzele de mai bine de 2 săptămâni.