Un blestem și o Minune

Capitolul 82

Din perspectiva lui William:

Durerea monstruoasă de cap mă trezește deodată, nici nu știu cum am ajuns acasă, probabil m-a adus Albert. Mă întorc cu fața la Kristen care nu e în pat. Mă ridic cu greu din pat și observ că e 8:00.

Nu cred că reușesc să merg la muncă azi.
Mă îndrept spre baie și-mi fac un duș.

După jumătate de oră cobor și intru în sala de mese care e plină.

- Tată, mamă!? Când a-ți venit? Întreb eu.

- Fiule, cum te simți? Mă întreabă tata.

- Mă cam doare capul, dar sunt bine. Spun eu în timp ce mă așez.

- Unde e Kristen? Întreb eu.

- Trebuie să vorbești cu ea. Spune mama.

- Dar... Nu termin ce avea de spus, fiindcă chiar în acel moment intră Kristen în sală.

În momentul în care facem contact vizual, tresare și scapă cana cu cafea din mână.

- Îmi cer scuze, strâng imediat. Spune ea agitată.

- Nu le atinge, ia loc la masă, le v-a strânge Rose. Spun eu.

Mă privește speriată, nu înțeleg, ce s-a întâmplat.

Mă apropii de ea și îi iau mâinile în palmele mele. Sunt rece ca gheața și tremură, mă uit în ochii ei, iar ea îmi evită privirea. Își retrage mâinile, după care mă așez la locul meu.

Încerc să-mi amintesc, dar nu reușesc, îmi apar fracțiuni în minte, dar nu pot face legătura.
Aud soneria ușii, bănuiesc că e Albert. Cred că vrea să știe de ce nu am fost la 7:00.

- Bună dimineața! Spune Albert.

- Eram sigur! Spun eu în timp ce mă ridic.

Zâmbește și se așează lângă mine.

- Vrei ceva? Îl întreb eu.

- O cafea ar fi perfect! Spune el.

După ce-i aduce Rose cafeaua îl întreb:

- Ce s-a întâmplat ieri?

- Owhh... nu-ți aduci aminte? Întreabă el amuzat.

- Nu fi prost, ce am făcut? Toată lumea de poartă ciudat. Spun eu.

- Asta fiindcă tu te-ai purtat ciudat aseară. Spune el.

- Poftim?! Întreb eu.

- Ar fi mai bine să vorbim despre asta în biroul tău... să o luăm și pe Kristen, bine? Spune el.

- Ok. Spun eu.

 
  După micul dejun, mă îndrept spre Kristen și o întreb:

- Putem vorbi?

- Eu... nu, nu acum. Spune ea.

- Acum, Kristen! Spune Albert.

Ne îndreptăm toți trei spre biroul meu, intrăm și închidem ușa, după care ne așezăm.

- Deci?!... Întreb eu.

- Eu nu vreau să vorbesc. Spune Kristen.

- Dar, eu vreau să-mi spui ce-am făcut! Spun eu nervos.

- Îți spun eu! Spune Albert.

- Ascult! Spun eu.

- Ai băut de la 20:00 la 23:30 în birou, te-ai îmbătat clampă, iar eu a trebuit să te duc acasă la 12 noapte la soția însărcinată care era foarte îngrijorată și care m-a sunat să poată da de tine. Când am ajuns acasă tu ca prostu' te-ai luat de ea. I-ai spus că ai fost la futut și că nu o mai iubești. Ai mințit-o și ea a crezut. A dat în tine și tu ai ridicat palma la ea. Mă întreb cum stă cu tine. Spune el în timp ce mie îmi apar imaginile de aseară în cap.

- Mulțumesc că m-ai lămurit, acum pleacă! Spun eu iar el și Kristen se ridică.

- Tu rămâi! Mă adresez eu lui Kristen.

- Dar... Se bâlbâie ea.

- Te rog! Spun eu și se așează.

- Iartă-mă, te rog, iartă-mă... te-am rănit? O întreb eu în timp ce mă așez pe vine în fața ei.

Înghite în sec și își mușcă buza de jos, privește în jos și se joacă cu degetele ei. Îi iau palmele în mână, tremură și îi ridic bărbia și își ațintește ochii în ai mei.

- Ce-am făcut? Te-am lovit? Întreb eu.

- Pot să plec? Mă întreabă ea.

- Nu, te rog, răspunde-mi! Spun eu, iar ochii îi sunt înghițiți de lacrimi.

- Nu... Șoptește ea.

- Dar, am ridicat palma! Ce am ți-am făcut? O întreb.

- Mi-ai dat o șuviță de păr de pe față. Spune ea și lacrimile îi alunecă pe obraz.

- Îmi amintesc tot... și... și, îmi pare rău, nu am vrut... Spun eu.

- Știu, dar m-ai rănit! Spune ea plângând, o iau în brațe și îi sărut parul.

- William, te rog, lasă-mă! Nu...nu vreau să mă atingi. Spune ea, mă îndepărtează și iese din birou plângând.