Un blestem și o Minune

Capitolul 68

A trecut o săptămână. Ieri am ieșit din spital, am fost sub atenția medicilor tot timpul...și asta numai din cauza lui Will care se purta de parcă ar fi fost prima oară când sunt internată, el e cel care a insistat să mai rămân.
Am avut o zi plină de surprize...de fapt ziua nici nu a început, e 12:15, deci mai sunt câteva ore bune până la cină.

Până acum m-i s-a spus că e goală casa fără mine. La câtă energie am eu de obicei o împărtășesc și cu cei din casă.

Tocmai am ieșit din dressing, sunt îmbrăcată cu o salopetă scurtă din blugi și am o pereche de adidași în picioare.
Cobor jos, o privesc pe doamna Luisa stând în sala de mese, singură la masă cu o ceașcă de ceai în mână.

- Bună ziua! Spun în timp ce mă apropii.

- Kristen, scumpo, cum te simți? Mă întreabă puțin îngrijorată.

- Sunt bine, dar dumneavoastră nu vă simțit bine, s-a întâmplat ceva? Întreb eu.

- Nu. Mă simt foarte bine, ia loc! Spune ea.

- Sunteți sigură? Întreb în timp ce mă așez pe un scaun.

- Christofer a decis să plecăm. Vrea să ne întoarcem în Washington. E vorba de firma lui, dar eu nu aș vrea să plec, o să-mi lipsiți.

- Îmi pare rău, dar vă promit că eu și Will o să vă vizităm. Spun eu încercând să îi ridic moralul.

- O să veniți? Întreabă ea entuziasmată.

- Da, normal. Spun eu.

- Mă bucur mult draga mea. Să ai grijă de tine, de copil și de William, bine? Îmi spune ea.

- Bineînțeles, nu se pune problema. Spun eu zâmbind.

- Bine, mă duc să mă pregătesc, plecăm la 15:00. Spune ea în timp ce se ridică de pe scaun.

- Bine, ne vedem mai târziu. Spun eu.

Imediat după ce doamna Luisa pleacă, își face apariția Rose. Se apropie de mine grăbită și mă întreabă:

- Mă scuză-mă, am întârziat, dorești ceva?

- De ce ești așa de agitată? O întreb.

- Scuze scumpo, doar că am o zi cam dificilă, nu mă simt foarte bine. Spune ea.

- Cum așa? Ce te doare? O întreb îngrijorată.

- Nu e nimic grav, cred că am răcit. Spune ea.

- Ești sigură? Întreb eu.

- Da, nu-ți mai face griji. Acum, spune-mi, ce vrei să mănânci? Întreabă ea.

- Nu știu, vreau o cafea. Îi spun eu. 

- Dar, ești însărcinată, nu ar trebui să bei cafea. Ar fi mai bine dacă ți-aș face un ceai de plante, e mai sănătos. Spune ea.

- Nu. Eu vreau să beau cafea, nu ceai de plante! Mă revolt eu.

- Draga mea, nu-ți dau cafea, gândește-te la cel mic. Spune ea.

- E încă prea mic ca să-l afecteze. Spun eu.

- Bine..., dar nu contează, domnul William a spus să nu-ți dau cafea. Nu vreau să trec peste cuvântul pui. Spune ea serioasă.

- Will..., dar... una și gata, promit că e prima și ultima oară când treci peste cuvântul lui. Încerc să o conving.