Un blestem și o Minune

Capitolul 72

Au trecut două zile de când eu și Will suntem certați. Nu s-au schimbat multe lucruri. El încă muncește acasă, nu mă lasă să ies... dar în schimb se asigură că mănânc, că îmi iau vitaminele. Sunt sigură că încă mă iubește, dar e dur și rece cu mine, cred că are dreptate, nu trebuia să fiu așa cu el. Trebuie să-mi cer scuze.

Plec din bucătărie și mă îndrept spre biroul lui Will. Bat la ușă, după care intru.

Îl privesc cum scrie.

- Ce vrei? Mă întreabă el imediat ce termină.

- Vreu să vorbim. Spun eu, dar imediat ce termin îi sună telefonul.

- Kristen, te rog să pleci, e un apel important. Îmi spune el.

- Bine. Spun eu pe un ton scăzut și ies din birou.

Mă așez pe canapea, lângă mine se așează și Rose.

- Ați luat-o de la capăt. Ați ajuns de unde ați plecat. El a devenit exact ca înainte să vă căsătoriți. Spune ea.

- Așa e! Dar e doar vina mea. Nu ar fi trebuit să-l jignesc. Acum nu mă mai vrea, nu mă mai suportă pentru ceea ce i-am spus. A zis că îmi arată el ce înseamnă să fie rece, dur și indiferent. Mi-a spus că îmi v-a arăta cum e să mă înșela fără pic de rușine. Îmi e teamă să nu-l pierd de tot, deși nu cred că mai am mult. Ce să fac? Întreb eu.

- Ar trebui să vorbești cu el, peste jumătate de oră e gata cina, ai ocazia să-i spui ce simți. Spune ea.

- Da ai dreptate. Spun eu.

*****

Mă așez la masă, dar el nu a venit încă.
Aștept timp de 5 minute, după care apare. Se așează la masă, iar Rose ne servește.

- William! Spun eu.

- Kristen, mănânc, nu am chef de vorbă. Spune el.

- Dar, trebuie să vorbim! Spun eu.

- Lasă vorba și mănâncă, nu o spun pentru tine, ci pentru copil. Spune el.

La auzul acelor cuvinte o lacrimă îmi scapă pe obraz. Încerc să mănânc, dar nu intră mâncare în mine. După câteva minute apare și Rose cu pastilele mele, le iau și mă ridic de la masă. William mă privește curios în timp ce eu ies din sală.

Mă duc în grădina din spate și o sun pe Samantha.

- Kristen!? De când nu ai mai dat un semn de viață, ce mai faci? Întreabă el.

- Nu fac bine deloc. Am multe să-ți spun, dar nu la telefon. Spun eu.

- Păi vino la mine, de parcă nu știi unde stau. Spune ea amuzată.

- Nu e de râs, am probleme cu Will, nu mă lasă să ies. Spun eu.

- Nașpa, dar cum așa? În fine, pleacă de acolo, vino la mine și îți plătesc eu taxiul. Spune ea.

- Vrei să fug? Întreb eu.

- Da, când doarme el, tu vii la mine, ai înțeles? Întreabă ea.

- Bine, mai ne auzim! Spun eu și închid.

Intru în casă și urc spre dormitor. Merg în cameră și mă așez fotoliu fără să mă schimb. William iese din baie și se așează în pat.