Un blestem și o Minune

Capitolul 4

Continuare:

  Limuzina este în fața blocului, încerc să ies afară din casă ca să pot fugi, dar brusc apare mama care bineînțeles mă oprește ca o idioată care m-a chinuit o viață  întreagă, și când spun o viață întreagă, așa și este.

- Unde crezi că placi? Mă întreabă ea furioasă.

- Nu pot face asta! Am și eu o vârsta! Nu vreau să fac asta mamă! Sunt eu 100 % hotărâtă.

  În acel moment mă trezesc cu o palmă peste față de uit cine sunt. Apoi scoate un pistol din geantă.

- Ce dracu' vrei să faci cu ăla, de unde îl ai? Întreb eu șocată, dar tot odată nervoasă.

Se apropie de mine și îmi pune pistolul la cap.

- Dacă te mai opui, te omor! Spune ea.

- Omoara-mă crezi că mai am vreun motiv să trăiesc? O întreb eu țipând eu.

- Să știi că nu o să fac asta, am să te las să suferi alături de William. Spune ea calmă.

- Pleacă de langă mine! Îl spun eu suspinând.

- Dacă te omor îmi voi pierde bani! Spune ea.

   De odată, se aude soneria ușii de la intrare. Mă ridic de jos în timp ce mama fuge spre ușă și o deschide.

- Mă scuzați, dar trebuie să plecăm. Spune șoferul limuzinei.

- Da, imediat. Spune mama în timp ce șoferul pleacă.

- Haide, trebuie să ajungem la nunta ta, scumpo! Spune ea amuzată.

- Nu-mi mai spune ''scumpo'', nenorocito! Nu ai pic de suflet! Spun eu în timp ce mă duc în cameră să-mi iau bagajele ca să plec direct spre iad.

Ne urcăm în limuzină și pornim spre biserică. Odată ajunse acolo ne coborâm în spatele biserici unde este o camera în care trebuie să mă schimb în rochia de mireasă. Rochie blestemată!
În aceea cameră mă aștepta tata.

- Scumpo, nu vreau să te opui, bine? E pentru binele tuturor. Spune el.

- Dar te implor, nu-mi face asta! Îl implor eu.

- Îmbrac-o!  Îi spune el mamei, după care pleacă.

  Mama mă ajută să mă îmbrac, nu durează 10 minute și sunt găta. Tata mă ia la braț și intram în biserică.

Melodia aceea specifică unei nunți se aude în toată biserica, și când mă gândesc că eu acum câteva luni iubeam această melodie, acum o urăsc.

   Îmi tremură picioarele, mâinile, tot corpul. Nici măcar nu am curajul să ridic capul sus ca să pot vădea cine este mirele.

   Între timp ajung în fața altarului, mă uit la preot și după mă uit la el, la cel ''el'' pe care l-am văzut când m-am dus să cumpăr rochia de mireasa, acel bărbat înalt, blond, cu ochii albaștri, bine facut. Atât îmi mai trebuia.
Mă privește direct în ochii și îmi zâmbește. Minutele trec, și trec, și ajunge la întrebarea aceea nenorocită.

- William Wrise, de bună voie, nesilit de nimeni, o iei de soție pe Kristen Hornor? Întreabă preotul.

- Da, o iau de soție. Spune el mândru în timp ce se uită la mine și îmi zâmbește atât de frumos, ca un idiot.

- Kristen Hornor, de bună voie, nesilită de nimeni, î-l iei de soț pe William Wrise. Mă întreabă preotul.

Tremur din toate oasele, mă uit la mama, apoi la tata, și într-un final mă uit și la el. Mă privește de parcă nu ar mai avea răbdare.