Un blestem și o Minune

Capitolul 44

Din perspectiva lui Kristen:

De ce îmi spune atâtea lucruri care mă dor? De ce este atât de rece cu mine? Eu știu că mă iubește, dar nu e corect să mă facă să sufăr!
Îmi pare atât de rău pentru ceea ce i-am spus! Îmi pare foarte rău că am dat în el! Dar la urma urmei o merita fiindcă și el mă mai lovește intenționat! Nu ar fi trebuit să-l enervez...și nici să-i răspund urât... Nu am vrut să-i spun că o să dispar din viața lui, dar m-a enervat cuvintele care mi le-a spus. A spus că a mințit...

Rose îmi întrerupe gândurile, intră în cameră și se așează pe pat în timp ce eu îmi șterg lacrimile de pe față.

- Scumpo! Nu mai plânge! Spune ea.

- M-a durut! Spun eu.

- Știu, dar nu trebuia să dai în el, dacă te lovea!! Spune ea speriată.

- Nu m-ar fi lovit, am știut asta, dar m-a durut vorbele lui... Ce ți-a spus după ce am plecat? V-am auzit vorbind, dar nu am înțeles!

- Mi-a spus că nu ar fi dat în tine și că ești încăpățânată! Spune ea.

- Și ce legătură au astea? Recunosc, nu prea îmi place să ascult de alte persoane, dar asta nu-i dă dreptul să să compoarte așa și nici să mă mintă! Spun eu cu lacrimi în ochii.

- Te rog nu mai plânge! Tu știi că el te iubește în felul lui, doar că uneori este cam dur cu tine... Spune ea.

- O să vină o zi în care o să sufere la fel ca mine, sunt sigură! Spun eu.

- Gata, liniștește-te! Mi-a mai spus să merg cu tine la cumpărături și să nu te las să pleci de acasă singură! Spun ea.

- Bun! Trebuie să plec singură! Spun eu și încerc să mă ridic din pat dar Rose mă ține și îmi spune:

- Stai cuminte!! Dacă nu-l asculți o să-ți pară foarte rău, nu-l mai enerva! Este pentru binele tău! Spune ea nervoasă.

- Bine! Du-te la și fă cumpărăturile, eu nu mă mișc de aici! Spun eu cu mâinile în sân.

- Kristen! Mâine e Crăciunul, iar tu și domnul William sunteți certați! Spune ea.

- Dar dacă este supărat pe mine! Eu cum o să-l fac să mă ierte? Întreb eu cu lacrimi în ochii.

- E sigur că este supărat pe tine, dar trebuie să găsești o cale să-l împaci! Spune ea, iar mie îmi curg lacrimile pe față.

Oftez lung și mă duc în baie.

- Scumpo! Eu mă duc să vă fac cumpărături, tu stai cuminte în casă, bine? Întreabă Rose.

- Bine! Strig eu din baie.

Rose a plecat, eu cobor jos în bucătărie cu telefonul în mână. Mă așez pe un scaun și mă uit la telefon, mă apuc să-i scriu un mesaj lui William, dar nu sunt sigură că-l voi trimite.

" Iartă-mă! "

Oare să-l trimit? Da sau nu...
  La naiba! L-am trimis, la văzut dar nu-mi răspunde... Oare atât de supărat este pe mine?

*****

Au trecut 2 ore decând stau singură în casă, e deja 12:30, Rose nu a venit! Și nici William!

Decid să ies afară din casă, paznicul se uită la mine și îmi spune:

- Domnișoară Wrise! Nu aveți voie să părăsiți reședința!

- Știu! O să mă duc în grădină! Spun eu supărată.

- Vă simțiți bine? Întreabă el.

- Da, așa cred! Spun eu și mă așez pe o băncuță din grădină.

Afară nu atât de frig pe cum credeam, dar nu este nici cald, cred că a trecut jumătate de ora decând stau aici și plâng și îmi șterg lacrimile și iar plâng...

Din perspectiva lui William:

Sunt în drum spre casă, știu că i-am spus că mă întorc la 15:00, dar am zis să vin mai devreme, i-am luat in buchet de trandafiri roși, sper să nu mai fie supărată! O iubesc, dar uneori mă scoate din sărite!
Tocmai am intrat cu mașina în curte, o parchez și mă dau jos.

- Domnule! Soția dumneavoastră este în grădină! Spune Jack.

- De când stă acolo? Îl întreb eu.

- De mai bine de o oră! Stă pe o băncuță și plânge! Spune el.

- Bine, mulțumesc! Spun eu.

Mă duc în grădină, o văd cum stă pe bancă, mă apropii de ea...mă pun în fața ei, ea nu îndrăznește să-și ridice privirea, să se uite la mine...