Un blestem și o Minune

Capitolul 62

Au mai trecut 3 zile de când a trecut William pe aici. Nu îmi pot scoate din cap acele cuvinte spuse de el, vocea lui... îmi este așa dor de el. Oare îi voi mai săruta buzele vreodată? Oare o să mai apuc să-l îmbrățișez? Oare o să vină să mă ia acasă? Oare lui îi este dor de mine?
Offfff... las-o baltă, sunt prea multe întrebări.

E 15:00, sunt în dormitor și presimt că ceva nu o să meargă foarte bine azi, dar încerc să fiu optimistă și să las gândurile negre la o parte. Cred că un ceai verde mi-ar prinde bine.
Ies din cameră, în timp ce cobor scările ușa de la intrare se aude și mă opresc, căci zăresc niște picioare străine în fața ușii. Mă așez pe scară și brusc un nod în gât îmi apare și încep să tremur atunci când îi aud vocea lui Will. Se îndreaptă spre bucătărie, îi aud vocea doamnei Anne țipând de parcă ar vrea să aud eu:

- Ooo! William, ai venit! Ce mai faci?

- Bunico! De ce țipi?! Întreabă Will.

- Scuze scumpete, dar cred că am răgușit. Spune ea.

- Aha... Am venit să-ți dau o veste! Spune el pe un ton rece.

- Ce e?! Ai primit rezultatele?! Întreabă ea.

- Mda... au ieșit negative. Deci... bag divorț. Spune el. Nu apuc să-mi închit saliva, căci inima mi-a stopat. Mor!!
Bufnesc zgomotos în plâns fără să-mi dau seama că mă aude cineva. Îmi vine să urlu, nu-mi vine să cred ce tocmai a spus.

- Kristen?! Întreabă William venind spre mine, mă privește ci milă.

- Îmi pare rău! Spun eu.

- Pentru ce?! Întreabă el.

- Pentru asta! Spun eu și fug în bucătărie, iau cheile de la mașina lui Will și fug afară. Observ că Will fuge după mine.

Intru în mașină, pornesc motorul și blochez ușile. William se apropie, ajunge în fața uși și bate în geam spunând:

- Kristen, oprește-te!

- Te rog să mă ierți. Spun după care pornesc mașina și mă îndrept spre lac cu viteză.

În câteva secunde mi-am văzut toată viața. De când aveam 3 ani și până acum. Eu împreună cu mașina ne înecăm, mașina se scufundă și brusc, dintr-o dată mă lovesc puternic la cap și leșin.

*****

Din perspectiva lui William:

Mă aflu pe holul spitalului și îmi aștept părinți. Când au auzit ce s-a întâmplat au venit disperați. Îi văd venind în fugă.

- Ce s-a întâmplat mai exact? Întreabă mama.

- Păi... am fost la bunica să-i spun că analizele mi-au ieșit negativ și că bag divorț. Dar nu mi-am dar seama că Kristen e în casă... am auzit-o plângând pe scări. Apoi mi-a luat cheile și a intrat în lac. Le spun eu.

- Fata a vrut să se sinucidă! Spune tata.

- Păi nu e de mirare, dacă fiul meu a spus că bagă divorț. Unde vrei să se ducă copila știind că e însărcinată...copilul pe care-l poartă în pântece e a lui William, sunt sigură sută la sută! Spune mama.

- Ce a fost în capul tău? Întreabă tata.

- Eu... eu... e viața mea și fac ce vreau! Bine? Spun eu pe un ton ridicat.

- Dacă vrei să ți-o distrugi n-ai decât. Spune mama.

- Mă scuzați, domnul Wrise? Întreabă doctorul.

- Da! Spun eu.

- Soția dumneavoastră a suferit o traumă destul de gravă, e în comă...dar e în stare stabilă acum. Spune el.

- Și copilul? Întreb agitat.

- Copilul este bine, dar a avut noroc, căci putea să-l piardă. Spune doctorul.

- Slavă domnului! Spune mama.

- Ar trebui să se trezească în câteva zile, ar trebui să mergeți și să odihniți... mai puteți veni și mâine pentru vizită, bine? Întreabă doctorul.

- Da domnule, mulțumesc! Spun după care plecăm.

Sper să se facă bine... o iubesc și nu vreau să o pierd.