Un blestem și o Minune

Capitolul 64

E 12:00 și eu sunt încă în pat. Probabil am recuperat orele de ieri noapte în care mă uitam pe pereți.

Mă dau jos din pat și întru în baie.
După zece minute cobor jos grăbit ca să mă pot îndrepta către spital cu speranța că Kristen se va trezi astăzi, cel puțin așa sper.
Îmi iau cheile de la mașină și ies afară din casă. E o zi atât de frumoasă, de-ar fi fost și Kristen ca să ne putem bucura de ea, dar nu-i nimic, vara e lungă, iar cu puțin noroc Kristen se va trezi și îi boi mărturisi cât de mult o iubesc, iar ea la rândul ei îmi va spune a cui e copilul.

Întru în mașină și pornesc sper spital. Odată ajuns, parchez mașina și îndrept spre intrare.

Tocmai am intrat înpreună cu doctorul pe ușa salonului 43 unde se află Kristen. O privesc cu lacrimi în ochii.

- Nu vă faceți griji, cu puțin noroc soția dumneavoastră se va trezi. Spune doctorul în timp ce-și pune mâna dreaptă pe umărul meu stâng.

Oftez puternic după care mă așez pe fotoliul de lângă pat.

- Vă voi lăsa singur. Spune doctorul iar eu aprob din cap.

Îi iau mâna în palme și îmi rezem capul de pat, lângă mâna ei.

" Îmi ridic capul de pe pat și observ că Kristen nu mai e aici. Probabil s-a dus la baie. Mă ridic de pe scaun și mă îndrept spre baie, bat la ușă după care întreb:

- Kristen, e totul în regulă?

Ciudat, nu răspunde nimeni. Mă întorc cu fața la pat unde e Kristen care mă privea confuză.

- Iubito!? Ești în ok? Adineaori nu erai în pat. Îi spun apropiindu-mă de patul ei.

- De ce ești aici? Parcă nu-ți pasa de noi, acum de ce ai venit? Întreabă ea.

- Cum adică de ce am venit? Scumpo, te iubesc, ești soția mea, cum a-și putea sta acasă?! O întreb uimit de ceea ce a spus.

- Pleacă, nu am nevoie de tine! Eu am nevoie de tatăl copilului meu, tu nu ai ce căuta aici! Țipă ea.

- Despre ce vorbești? Cine este tatăl copilului? O întreb nervos.

- Nu contează! Acum ai pierdut-o, și când se va trezi nu va vrea să te vadă, căci tu ai adus-o în starea asta. Spune tata care stătea rezemat de tocul uși de la întrare. O privesc agita pe Kristen care e încă în comă și mă tot întreb ce se întâmplă. Simt cum ceva vibrează în pantaloni mei."

- Kristen! Strig trezindu-mă din coșmarul acela idiot. Telefonul îmi sună, îl pun la ureche fără să văd cine e.

- Da! Spun pe un ton rece.

- Domnule Wrise, ce mai faceți? Mă întreabă doctorul Fedrick.

- Bine, dumneavoastră? Îl întreb.

- Îmi pate rău pentru soția ta, cum se simte? Iar eu sunt și bucuros dar și trist în același timp. Spune el relaxat.

- Soția mea e încă în comă, dar sper să-și revină curând. Dar dumneavoastră ce aveți? Îl întreb eu.

- Păi... am realizat că aparatele mele nu au funcționat bine, mi-am făcut niște analize prostește, doar din plictiseală și am nemarcat că rezultatul meu a fost negativ, au ieșit de parcă a-și fi fost bolnav pe moarte când eu mă simt excelent. Și vreau să-ți spun că am reparat toată aparatura din birou și ți-am refăcut analize cu doza aceea de sânge fiindcă ești ultimul meu pacient și am citit că defapt tu poți face copii 99,1% așa că bucură-te, căci vei fi tătic! Spune doctorul.

La auzul acelor cuvinte, ochii mei se înecau în lacrimi de fericire. Nu îmi vine să cred ce tocmai am aflat, nu îmi vine să cred ce am făcut. Din vina acelor aparate idioate eu era să-mi pierd soția și copilul.

- William! Mai ești pe fir? Mă întrerupe Fedrick.

- Ăăă... da, sunt aici. Ești sigur că pot face copii?! Spun eu confuz.

- Da, 100%. Acum eu te las căci mai am pacienți care trebuie informați despre toată povestea asta, ai grija de soția ta. Spune după care închide.

Au trecut 10 minute și eu încă nu mi-am revenit din șoc. Nu pot să cred că Kristen îmi poartă copilul.
Mă ridic de pe scaun și mă apropii de fața ei, o rărut pe frunte după care îi spun:

- Sper să mă ierți!

*****

Ajung acasă, e 20:00 și e aproape ora cinei. Abea aștept să le spun părinților mei despre toate astea. Am avut o zi foarte grea la lucru.

- Bunăseara! Le spun părinților mei în timp ce mă așez la masă.

- Bună fiule, cei cu bucuria asta le tine, se citește de la o poștă! Spune mama.

- Kristen s-a trezit cuvmva din comă? Întreabă tata.

- Nu, dar eu sunt tatăl copilului, Fredick a făcut o greșeală, aparatele lui nu funcționau bine. Spun eu iar părinți mei rămân uimiți.

- Îmi pare foarte bine, dar și rău în același timp fiindcă Kristen e supărată pe tine. Spune tata.

- Da, dar când o să vadă că William și-a dat seama că a greșit și că-i pare foarte rău, o să se împace și vor trăi fericiți. Spune mama.

- Sper să fie așa. Spun după care mă apuc de mâncat.

*****