Un blestem și o Minune

Capitolul 6

Dimineață, ora 7:00. Mă trezesc singură în pat. Mă dau jos și mă îndrept spre baie să-mi fac rutina de dimineață, după care mă duc în dressingul meu, mă îmbrac cu o fustă mulată deasupra genunchiulor, o cămașă roșie dintr-un material foarte subțire ușor transparent cu un decolteu acceptabil, iau o pereche de pantofi cu toc și cobor jos.
Mă duc în bucătărie și o văd pe Rosé care pregătește micul dejun.

- Bună dimineața Rosé. Spun eu zâmbind.

- Bună dimineața scumpa mea, cum ai dormit?
Mă întreabă ea vesela.

- Binișor. Ai vrea sa ne cunoaștem mai bine la o cafea pe la ora 14:00? O întreb eu.

- Mi-aș dori mult, dar am multă treabă. Îmi spune ea.

- Dar... Știi ceva, faci cum spun eu, nu se supăra nimeni dacă lipsești 20 de minute. Nu plecăm nicăieri, vorbim în sala de mese. Ce spui? Îi spun eu.

- Bine îngeraș. Am sa vin. Spune ea fericită.

- Mă bucur mult! Spun eu entuziasmată.

Dintr-o dată apare William.

- Bună dimineața, Rose fă-mi și mie o cafea. Spune el.

- Bună dimineața domnule William. Spune Rose.

Eu mă uit spre geam prefăcându-mă că nu-l văd.

- Nu știam că am devenit invizibil. Spune el uitându-se la mine în timp ce își bea cafeaua.

- Bună dimineața. Spun sec, dându-și ochii peste cap.

- Bună draga mea, cum ai dormit? Întreabă el zâmbind.

- Nu contează. Spun eu uitându-mă pe geam cu spatele la el.

William se ridică în picioare, vine spre mine și mă atinge pe umeri șoptindu-mi:

- Ești atât de frumoasă!

Rose se uita la noi și se abține din râs, William o vede și îi spune:

- Rose, te rog să ieși afară din bucătărie. Spune el pe un ton rece.

- Nu Rose, stai aici, voi ieși eu din bucătărie, am puțină treabă. Spun eu îndreptându-mă spre dormitor.

William se enervează și vine după mine, intru în dormitor, William aflându-se în spatele meu, după care trântește ușa.

- De ce i-ai spus Rosei sa rămână? Întrebă el curios.

- Fiindcă nu avea rost să plece. Spun eu uitându-mă spre geam, cu spatele la el.

- Dar dacă eu am spus să place asta va face! Spune el îndreptându-se spre mine.

- Nu uita că avem aceleași drepturi în casa acum. Spun eu.

- Da... Dar data viitoare, rămâne cum spun eu. Spune el.

- Bine, cum vrei tu. Spun nepăsătoare  indreptându-mă spre ușă.

Mă apucă de încheietura brațului și mă trântește de perete, totul intr-o fracțiune de secundă.

- Aww!!! Ce naiba faci? Întreb eu.

- Nu îmi plac oameni care mă tratează cu indiferență. Spune el nervos.

- Păiii... Atunci o să trebuiască să te obișnuiești cu asta. Spun eu satisfăcită de faptul că acum știu cum să-l enervez.

- Nu, chiar... Îmi șoptește el și mă săruta pe gât.

- Lasă-mă în pace, nu am chef de tine acum! Îi spun pe un ton ridicat.

- Deci să înțeleg că o să ai chef de mine mai târziu. Șoptește el.