Despre tine

Capitolul 3

    În acel weekend m-am gândit doar la tine. La posibilitatea ca tu să o placi pe Mia. Nici nu știu de ce mă chinuiam singură, gândindu-mă la acest lucru, însă nu îmi dădea pace. Mi se întipăriseră în minte vorbele ei: „Aiden mi-a zâmbit și mi-a făcut cu ochiul!” Oare chiar așa a fost? Probabil că da. Aveam încredere în Mia, era singura mea prietenă.

    Și totuși, mă întrebam: dacă Mia ar fi aflat că te plăceam, ar mai fi fost fericită? Ar mai fi vorbit într-una despre tine sau mi-ar fi dat mie șansa de a fi cu tine?

    Aveam atâtea întrebări și niciun răspuns. Nu o puteam întreba pe ea și nu îi puteam spune ce simțeam pentru tine. Nimeni nu știa. Doar eu și era mai bine așa.

    În acea dimineață m-am îmbrăcat cu viteza luminii, căci eram în întârziere, însă am avut grijă să să arăt bine. Să arăt frumoasă. Pentru tine. Îmi luasem o pereche de blugi strâmți și un pulover subțire, ambele negre, și o pereche de botine cu un toc nu foarte înalt, de aceeași nonculoare. Speram să mă fi asortat cu tine, căci îmi dădusem seama că negrul este nonculoarea ta preferată. Mereu purtai haine negre, foarte rar purtai ceva colorat.

    Mia m-a luat din fața casei cu mașina ei și ardeam de nerăbdare să te văd. Două zile fără să te văd trecuseră ca o eternitate și îmi era dor de ochii tăi frumoși.

    — Arăți bine! mi-a spus ea. Pentru cine te-ai pregătit așa?

    — Pentru nimeni, i-am răspuns. Cine crezi că s-ar uita la mine?

    A zâmbit atotștiutoare, atentă la drum.

    — Păi, Hades o face! Nu ai văzut cum te privește mereu? Dacă ar putea, te-ar mânca din priviri.

    Am pufnit și mi-am întors privirea către geam.

    De ce trebuia să mă privească Hades și nu tu? De ce nu erai tu cel care mă mânca din priviri? De ce, Aiden? Eu pe tine te voiam, nu pe el. Tu erai în mintea și în sufletul meu, nu el. Tu te plimbai prin gândul meu, nu el.

    Și poate păream obsedată de tine, însă nu era așa. Eram doar foarte îndrăgostită.

    — Cred că te place, a mai adăugat ea.

    — Eu nu cred asta, am mormăit.

    — De ce nu ar face-o? Ești frumoasă, deșteaptă, ai un corp superb, și să nu uităm de acel suflet mare. Ești minunată, Eva! Deci, de ce nu te-ar place?

    — Eu nu mă consider așa! Nu mă văd frumoasă, nu îmi văd corpul superb și în niciun caz nu sunt minunată.

    Niciodată nu m-am considerat o persoană frumoasă, însă aș vrea să devin pentru tine, Aiden. Aș vrea să mă observi, să îmi vorbești, să îmi zâmbești, să însemn ceva pentru tine. Dar parcă sunt invizibilă.

    Când am ajuns la școală, am fugit repede la dulap să îmi iau cărțile. Aveam engleză. Două ore. Îți vine să crezi? Să te privesc pentru două ore! Să te admir. Să te sorb din priviri.

    Am urcat repede la primul etaj, acolo unde aveam sala de clasă, și am deschis ușa. Colegii m-au privit, crezând că sunt doamna Anderson, însă tu nu. Erai în banca ta, cu privirea în telefon, tastând ceva. Când ai auzit sunetul făcut de tocurile mele, ți-ai ridicat privirea spre mine și m-ai analizat. Același lucru am făcut și eu cu tine. Ce să vezi, ne asortaserăm! Purtai o pereche de blugi, un tricou și o jachetă de piele. Toate negre. Arătai atât de bine! De sexy, de masculin! În colțul gurii ți-a apărut un zâmbet și m-ai privit în ochi pentru câteva secunde, după aceea am trecut de tine și m-am dus în bancă.

    Doamne, ce aș fi vrut să prelungesc momentul! Să îl fac să țină o eternitate.

    Nici nu aveai idee cât de fericită m-ai putut face. Fluturii din stomac o luaseră razna, parcă voiau să iasă de acolo și să se cuibărească la tine în brațe. Inima îmi pompa cu putere în piept, iar pe față mi se așternuse un zâmbet tâmp ce încercam să îl ascund, însă eșuasem cu desăvârșire.

    În scurt timp, doamna Anderson a intrat în clasă și a început ora. Însă privirea mea era pe corpul tău. Te analizam în amănunt.

    Știam orice gest al tău.