Despre tine

Capitolul 15

    Tu te bucurai să mă vezi? Sau nu îți păsa? Erai fericit? Cum erai?

    Când am trecut pe lângă banca ta, încă te priveam, iar parfumul tău mi-a ajuns la nări, făcându-mă să plutesc.

    Miroseai al naibii de bine! A mosc amestecat cu un ușor iz de tutun.

    Am ajuns lângă banca mea și mi-am pus cărțile pe ea, apoi m-am așezat. Mi-am întors privirea spre tine, iar capul tău era ușor întors, încă privindu-mă.

    Inima mi-a tresărit, iar sângele parcă îmi pompa mai tare în vene. Eram așa fericită. În sfârșit mă priveai!

    Însă de ce o făceai? Până atunci nu îți aruncasei privirea asupra mea nici din greșeală, iar atunci mă priveai mai mult ca oricând, exceptând petrecerea. Ce se întâmpla cu tine?

    Am tresărit, pierdută în ochii tăi, atunci când clopoțelul a sunat. Tu nu ți-ai luat nicio secundă ochii de pe mine, așa că nici eu nu am făcut-o. Mă analizai. Te analizam. Erai la fel de frumos. Ca întotdeauna.

    Oare, ce gândeai când mă priveai? Îți plăcea ce vedeai? Dacă nu ți-ar fi plăcut, nu te-ai fi uitat, nu?

    Ochii mei se plimbau pe trupul tău, pe brațele tale musculoase și puternice. Tricoul se mula perfect pe corpul tău, parcă era croit pe tine. Blugii negri îți atârnau ușor pe șolduri, fiind prinși cu o curea de piele.

    Ochii tăi îmi căutau privirea, iar atunci când te-am privit pentru a nu știu câta oară în ochi, acolo am văzut Raiul.

    Cel mai frumos abis. Cel mai frumos verde.

    Când mă uit în ochii tăi văd fericirea. Văd întreaga lume. Văd Universul.

    Tu când te uiți în ochii mei ce vezi? Vezi iubirea ce ți-o port? Dragostea? Poate și tristețea?

    Profesorul nu își făcuse apariția, cu toate că era trecut cu mult de fix. În tot acest timp ne privisem fără încetare.

    Eram surprinsă, însă nu îndrăzneam să îmi mut privirea. Nici măcar să clipesc nu îndrăzneam. Și, din câte puteam observa, nici tu. Cu toate că telefonul îți vibra de zor pe masă, nu îți luai privirea din a mea.

    Era totul minunat. Ireal.

    Era de necrezut ceea ce se întâmpla.

    Era ca a opta minune.

    Te-am privit minute în șir. M-ai privit la rândul tău.

    Acum știam sigur că nu îți voi uita ochii vreodată.