Despre tine

Capitolul 64

   — Eva...

   Șoapta ta mă readuce cu picioarele pe pământ. Se pare că iar m-am pierdut printre gânduri. Încă ești în brațele mele, la fel ca în ultima jumătate de ora. Ușor, ușor te-ai liniștit, însă am considerat că ai nevoie de timp pentru a medita la cele întâmplate, iar mai apoi îmi vei povesti din proprie inițiativă ce s-a întâmplat. Asta dacă dorești, bineînțeles.

   Te miști ușor în brațele mele, ca mai apoi să te sprijini în brațe și să te ridici. Îți urmăresc atentă fiecare mișcare, fiind gata pentru orice ar avea să urmeze. Ochii tăi ce acum sunt roșii iau contact cu ai mei, iar măruntaiele îmi tremură. Arăți... răvășit. Deplorabil. De parcă nu ești tu.

   Automat, mă ridic în șezut, iar palmele mele îți șterg urmele lacrimilor sărate de fața ta frumoasă. Capul mi se aplecă involuntar în față, buzele mele plasând săruturi delicate pe pleoapele acum închise ale ochilor tăi minunați. Nu mai am control asupra corpul meu și, aparent, nici asupra gurii, căci cuvintele îmi ies involuntar printre buze.

   — Acești ochi puri nu merită să verse nici măcar o lacrimă!

   Buzele tale iau forma unui zâmbet minuscul, dar e un zâmbet, nu? Asta e tot ce contează. În schimb, eu mă înroșesc profund cu ochii ușor măriți. Nu-mi vine să cred ce tocmai am scos pe gură! Pentru prima dată ți-am spus fix ce gândeam, fără ocolișuri, fără ascuns după deget.

   Sunt încă blocată atunci când brațele tale mă trag la pieptul tău cald, iar buzele tale moi îmi ating blând fruntea. Fiori mă trec prin tot corpul, iar inima a început să bată mai tare.

   — Nu te mai rușina! vocea ta răgușită răsună în cameră. Cel puțin, nu de mine.

   Îți înconjor timid talia cu brațele și aprob din cap. Inspiri adânc și te îndepărtezi puțin, cât să mă poți privi, însă brațele tale nu îmi părăsesc nicio secundă corpul.

   — Mama a fost aici.

   Luată prin surprindere, măresc ochii. Nu mă așteptam să îmi povestești, cel puțin, nu acum. Nu mă așteptam să fii așa din cauza prezenței mamei tale. Nu știu la ce mă așteptam, dar în niciun caz nu la asta.

   — Nu a ieșit atât de bine, din câte poți observa, șoptești încet, cu privirea tristă.

   Inspiri adânc și îți ferești privirea de a mea în timp ce îmi vorbești din nou.

   — Nu mă mai vrea în viața ei, Eva, vocea îți tremură. Și-a luat toate lucrurile pe care le mai avea aici și a plecat. Pentru totdeauna.

   Ochii mi se umezesc involuntar, făcând să te privesc printr-o perdea transparentă. Îți întorci capul și îmi observi ochii înlăcrimați, însă nu îți dau timp să spui ceva, căci te trag la pieptul meu și te îmbrățișez strâns.

   — Nu-i adevărat! spun grăbită. E mama ta, iar tu ești unicul ei fiu. Nu poate să îți facă asta!

   — Tocmai a făcut-o! vocea îți tremură puternic.

   — Se va întoarce. Au fost vorbe spuse la supărare. Te iubește, Aiden.

   Îți tragi nasul, apoi îmi răspunzi.

   — Poate, dar nu îndeajuns de mult încât să rămână lângă mine. De fapt, eu sunt sigur că nu mă iubește deloc.

   Clipesc des pentru a alunga lacrimile, însă fără succes. De ce? Pentru că nu pot fi bine atinci când știu că tu nu ești. Nu pot zâmbi atunci când tu plângi. Orice stare ai tu, am și eu.

   — Nu e adevărat!

   — Ba da, Eva! Când iubești pe cineva cu adevărat, nu îl părăsești indiferent de circumstanțe. Nu înțeleg cum a putut să îmi facă asta! La naiba, sunt copilul ei! izbucnești în lacrimi și, involuntar, o fac și eu.

   Mâna mea se plimba liniștitor pe spatele tău, încercând să te calmeze. Acum plângem amândoi, unul în brațele celuilalt. Doamne, Aiden nu merită așa ceva! De ce îi faci asta? De ce continui să îi dai lovitură după lovitură?

   — Sunt atât de singur, suspini. Nu mai am pe nimeni, mama m-a părăsit, tata e mereu plecat...

   Mă îndepărtez ca arsă de tine. Te privesc încruntată, în timp ce tu mă privești derutat și pierdut.

   — Cum poți să spui așa ceva?! Nu ești singur, Aiden! Niciodată nu o să fii complet singur. Da, știu că părinții tăi deja îți lipsesc, și mai știu că nimeni nu îți poate oferi dragostea părintească așa cum ei o făceau, dar nu ești singur! Sunt aici! Sunt aici pentru tine și îți promit că nu o să plec decât dacă tu nu o să mă mai vrei în viața ta. Îl ai pe Hades, ce îți este un prieten loial, îi ai pe Sin și Max, ce sunt acolo să te ajute oricând ai vreo problemă. Dar nu ești singur.

   Vocea îmi tremură grav, iar câteva lacrimi au mai curs din ochii mei, însă vreau să te fac să înțelegi că nu ești singur. Nu te voi părăsi niciodată!

   — Sunt aici, repet.

   Te privesc prin perdeaua de lacrimi. Văd cum buza îți tremură, iar în următorul moment mă trezesc în brațele tale, ținută strâns acolo. Îți iei puterea necesară din acestă îmbrățișare, așa cum fac și eu de altfel. Avem nevoie de putere și de dragoste pentru a putea merge mai departe. Iar eu le regăsesc pe amândouă la tine în brațe. Acasă.

   — Mulțumesc pentru tot, Eva!

   Drept răspuns, te strâng și mai tare în brațe.

   — Poți rămâne aici peste noapte? întrebi și îți tragi nasul.

   Aprob, iar apoi ne strecori pe amândoi sub pilotă, întinși. Acum suntem liniștiți, capul tău este culcat pe pieptul meu, iar brațul stâng îmi înconjoară talia, așa cum brațele mele iți înconjoară spatele acoperit de bluza neagră.

   Înainte ca pleoapele să mi se închidă obosite, îți aud din nou vocea.

   — Până la stele!

   Nu am aflat ce înseamnă, însă îți șoptesc înapoi.

   — Până la stele!