Despre tine

Capitolul 48

    "Inimile nu se frâng.
    E doar o altă vorbă a poeților.
    Inimile nu sunt făcute
    Din sticlă
    Din os
    Sau din orice alt material în stare
    Să se spargă,
    Să se rupă
    Sau să se sfărâme.
    Inimile nu
    Se fac cioburi.
    Nu se desfac în bucăți.
    Inimile nu se frâng.
    Ele doar se opresc din bătut.
    Un ceas vechi din alte vremuri, imposibil de reparat."

    Citesc de mai multe ori cuvintele înșirate pe foaia albă și meditez la spusele autoarei. "Inimile nu se frâng.", atunci de ce simt cum mi se rupe inima în două când mă ignori? De ce simt că se sfărâmă atunci când calci pe ea? Când îmi calci în picioare sentimentele și toată dragostea ce ți-o port?

    "Inimile nu se frâng.
    Ele doar se opresc din bătut."

    Înseamnă că inima mea nu mai bate de mai bine de doi ani. Am un suflet mort captiv într-un trup viu.

    Las cartea jos când îmi aud telefonul vibrând. Îl deblochez, iar inima îmi sare peste o bătaie atunci când îți văd numele scris pe ecran. E un mesaj de la tine.

Aiden:  Ne putem vedea la mine pentru a lucra la proiect?

    Să lucrăm la proiect? Este luni. Iar după atâta timp în care m-ai ignorat îmi ceri să ne vedem?

    Mâinile îmi transpiră pe telefon și nu știu ce să fac. E o oportunitate să lămurim lucrurile, dar dacă o să vorbim, iar după o să mă ignori din nou? Să risc atât de mult?

    Decid să îți răspund afirmativ, căci o durere în plus sau în minus nu mă va mai afecta cu nimic, nu?

    Îmi spui că pot veni acum dacă nu sunt ocupată, așa că mă ridic din pat și mă pregătesc. Îmbrac o pereche de blugi strâmți și un pulover subțire, apoi îmi iau rucsacul cu cele necesare și pornesc. Iau un taxi până la tine, iar când ajung la destinație îi plătesc taximetristului și mă dau jos din mașină. Deschid ușa blocului, urc până la etajul patru, iar, când mă aflu în fața ușii tale, mă emoționez toată. Inima îmi bate mai tare atunci când pumnul meu face contact cu lemnul dur, iar în acele câteva secunde, până să vii să răspunzi, genunchii mi-au tremurat.

    Când ochii tăi verzi ca iarba de primăvară îi întâlnesc pe ai mei, respirația mi se taie. Uit cum să respir. Pășesc timidă în apartament atunci când tu îmi faci loc să trec, iar mirosul atât de familiar îmi încântă simțurile.

    — Hei, te aud spunând.

    Îmi întorc privirea spre tine, iar tu mă analizezi. Porți haine de casă, niște pantaloni comozi de trening și un tricou, căci aici este cald. Părul tău este la fel de răvășit ca întotdeauna, iar ochilor tăi parcă le-a revenit sclipirea.

    — Bună!

    Îmi faci semn spre sufragerie, iar eu mă descălțat repede și pășesc în urma ta. Mă fac comodă pe canapea, la îndemnul tău, și îmi scot din rucsac materialele necesare. Încerc să nu mă uit la tine și să îmi canalizez toată atenția pe proiectul nostru. Tu ai luat laptop-ul și ai căutat informații, iar eu le-am scris fără să scot un cuvânt.

    Când ești atât de aproape de mine, mă intimidezi, mă faci să îmi doresc să mă fac mică într-un colț și să mă ascund acolo. Inima îmi bate cu putere, iar dacă nu aș fi stat jos, cu siguranță genunchii mi-ar fi cedat.

    Îți simt privirea pe trupul meu, însă nu am curajul necesar să îmi ridic capul și să o înfrunt. Pentru că știu că ochii tăi minunați îmi vor repara inima, iar după ce voi pleca de la tine o să fie din nou călcată în picioare.

    — Eva...

    Șoapta ta răgușită îmi face pielea de găină. Mă încordez toată, însă îmi văd de treaba mea și încerc să te ignor.

    — Știu că ești supărată pe mine, dar privește-mă, te rog...