Despre tine

Capitolul 91

When you say
You love the way I make you feel
Everything becomes so real
Don't be scared, no, don't be scared
'Cause you're all I need

    — Iubesc melodia asta, îmi șoptești.

    Stăm tăcuți în patul meu ascultând melodia ce mă alina când sufeream. Melodia ce ne-a apropiat. Melodia ce îmi face inima să tremure.

    — O ascult încă de când am dansat pentru prima dată pe ea, la bal. Alături de tine.

    Nu spun nimic, căci nu știu ce mai este de zis. M-ai rănit atât de tare, încât îmi simt inima zob, iar sufletul îmi e călcat în picioare. De această dată, simt că nu pot trece pur și simplu cu vederea. Nu te pot ierta așa ușor.

    — Te rog, spune ceva, mă îndemni tu.

    — Ce aș mai putea zice?

    Mai devreme am ieșit din cadă și ne-am uscat, iar tu ai avut grijă să mă îmbrac bine și să mă bagi în pat. N-am zis nimic când mi te-ai alăturat, chiar dacă, pe de-o parte, aş fi vrut să pleci, iar pe cealaltă, să rămâi. E un haos total în capul meu și încerc să reflectez și să iau o decizie, dar parcă am mintea înghețată.

    Oftezi și îți pui capul pe pieptul meu, înconjurându-mă cu brațele.

    — Știu că am dat-o în bară rău de tot, bine? Și îmi pare foarte rău pentru asta, îți jur. Dar simt că nu pot trăi fără tine. Fără zâmbetul tău. Încerc să repar ce am făcut și nu îmi e ușor deloc, dar nu te pot lăsa să pleci. Nu te pot lăsa să mă părăsești. Nu tu...

    Acesta este unul dintre momentele când mă lași fără replică. Nu știu ce să răspund la asta. Nu îți pot promite nimic, căci nu sunt sigură dacă îmi pot duce promisiunea până la capăt. Nu după întâmplările de acum câteva ore.

    — Și știu că nu sunt bun pentru tine, că sunt stricat și că nu te merit, dar-.

     — Nu spune asta! te întrerup. Scoți numai prostii pe gură, Aiden. Crezi că eu sunt bună pentru cineva? Sau că nu sunt stricată? De când a murit tatăl meu nu mai sunt întreagă, nu mai sunt bine pe deplin. Părinții tăi măcar sunt în viață, bucură-te de acest lucru, chiar dacă ei se comportă urât.

    — Ușor de zis, Eva, dar cum să mă bucur când propria mama îmi spune că mă victimizez când îi spun ce am pățit din cauza absentei lor?

    Îți ridici capul și mă privești în ochi. Verdele strălucitor a pălit, lăsând în urma lui o perdea de lacrimi.

    — Nu plânge, te rog! îmi așez palma pe fața ta.

    — E atât de greu totul.