Despre tine

Capitolul 29

    Stăteam și ne priveam fără să scoatem vreun cuvânt. Tu erai pe acea canapea, care îți fusese și pat, iar eu stăteam în șezut, rezemată de perne, pe patul meu.

    Ochii îți sclipeau, iar buzele cărnoase și rozalii erau întredeschise. Ce n-aș fi dat să le simt peste ale mele!

    Mi-am trecut limba peste buze și am înghițit în sec. Trebuia să îmi iau gândul de la acel sărut. Tu nu m-ai săruta în veci. Nu te-ai uita niciodată la una ca mine, căci existau fete mult mai frumoase.

    Te-ai ridicat hotărât în picioare, venind cu pași apăsați și repezi spre mine. Oare, mă vei săruta? În sfârșit puteam să îți simt gustul? Nu știam ce să fac sau să zic, așa că doar te-am privit venind spre mine. Te-ai așezat pe pat, în dreapta mea, și, când credeam că o să îți lipsești buzele de ale mele, tu ți-ai încolăcit brațele în jurul umerilor mei și m-ai tras la pieptul tău. Inima îți bătea nebunește și respirația îți era precipitată.

    Ți-am înconjurat talia cu mâinile, iar tu m-ai strâns și mai tare. Inimile noastre erau una în dreptul celeilalte. Băteau ca nebunele, aproape ieșindu-ne din piepturi. Ne băteau în sincron. Am dat tot ce am avut mai bun de oferit în acea îmbrățișare și am luat toată puterea și forța necesară pentru a mai continuă această luptă.

    Ne-am strâns și mai tare, nemaiținând cont de nimic. Voiam doar să te țin în brațe. Să te am la pieptul meu. Pentru totdeauna.

    — M-ai speriat îngrozitor, ai șoptit în părul meu. Îmi place cum miroși, ai continuat.

    Mi-am pus mai bine capul pe umărul tău.

    — Mulțumesc pentru tot! am șoptit.

    M-ai strâns și mai tare dacă era posibil.

    — Oricând, Eva, oricând.

    Ți-am inspirat mirosul specific și am stat cuibărită în brațele tale.

    — Sper că te simți mai bine.

    Nici n-ai idee.

    — Sunt mult mai bine, mulțumesc.

    Mi-ai sărutat creștetul, iar inima mea a sărit peste o bătaie. Am stat așa minute bune, eu bucurându-mă din plin. Și puteam spune același lucru și despre tine, căci parcă te-ai relaxat și te-ai liniștit dintr-o dată.

    Stăteam cu capul unul pe umărul celuilalt. Era așa bine! Uitasem de tot. De durerea din inima mea - ce acum se reparase -, de starea de rău pe care o aveam, de toți cei din jur. Uitasem până și pe ce planetă mă aflam.

    Ți-ai ridicat capul și te-ai depărtat puțin. Mă speriasem. Crezusem că pleci. Însă, tu ți-ai lipit buzele de colțul gurii mele, lăsându-mi un sărut apăsat care mi-a făcut corpul să tremure și inima să-mi iasă din piept, la cât de tare bătea. Apoi, ți-ai pus înapoi capul pe umărul meu.