Despre tine

Capitolul 73

   Seara trecută am văzut filmul împreună, alături de ciocolata caldă și câteva gustări, însă tu ai păstrat o oarecare distanță față de mine, ceea ce m-a făcut să mă simt ciudat, fiind nelalocul meu. Nu știu ce s-a întâmplat cu tine, însă nici nu te-am întrebat, nevrând să te deranjez cu curiozitatea mea prea mare. Acum, însă, pari mai bine, ești cu zâmbetul pe buze și pari fericit, ceea ce mă bucură nespus.

   — Timpul pentru cadouri! strigă mama.

   Ne ridicăm în același timp de pe canapea și mergem în dreptul bradului. Îmi zâmbești, iar ochii îți sclipesc de fericire. Îți întorc zâmbetul, și mă așez pe covorul pufos, în fața bradului. Am cumpărat cadouri acum câteva zile și le-am împachetat în secret, fără ca tu și mama să știți. De abia aștept să îți văd reacția atunci când vei deschide cadoul tău!

  — Cine începe? întreb.

  —  Începeți dumneavoastră, doamnă Karen! spui, iar mama îți zâmbește.

   Ia primul cadou care este de la tine și îl deschide rupând ușor hârtia verde cu Moș Crăciun. În ea se află o cutie de catifea neagră, iar mama o deschide lăsând la vedere o frumoasă brățară ce sclipește în lumina provenită de afară și cea de la instalația din brad. Are multe pietricele mici ce par valoroase și probabil a costat o avere.

  — E atât de frumoasă! exclamă mama atingând-o încet. Mulțumesc mult, Aiden! O iubesc!

   Zâmbește fericită și te ia în brațe, iar acest lucru îmi face inima să bată și mai tare știind că e fericită și mulțumită. E tot ce contează pentru mine, căci ea e tot ce mi-a mai rămas. Și tu, bineînțeles.

   Vă desprindeți din îmbrățișare, iar mama ia cadoul de la mine, apoi îmi zâmbește. Fac la fel, iar ea îl despătureşte cu grijă și scoate de acolo cutia neagră, tot din catifea. Îi deschide capacul, iar ochii i se plimbă pe lănțișorul ce i l-am dăruit, întorcăndu-l pe toate părțile.

   — Eva...

   Vocea îi tremură și își întoarce ochii înlăcrimați spre mine. Încerc să zâmbesc, chiar dacă o fac strâmb și am ochii plini de lacrimi.

   Mama vine și mă cuprinde strâns în brațe, punând în acea îmbrățișare toată dragostea ce mi-o poartă mie și tatei. Pieptul i se zguduie, iar lacrimile îi curg pe obraji, probabil dorul de tata o omoară pe zi ce trece câte puțin, la fel ca pe mine, însă eu mi-am găsit ancora, iar ea mă are doar pe mine, deci ca ea să fie bine, trebuie să fiu eu mai întâi, iar asta înseamnă să te am lângă mine.

  — Liniștește-te, te rog, îi spun și îmi trag nasul, căci și mie mi-au scăpat câteva lacrimi.

   Se retrage și își șterge urmele lăsate de lacrimi, își trage nasul, apoi afișează un zâmbet trist.

  — Îmi cer scuze, Aiden. E foarte emoționant.

   Tu dai din cap în semn că este în regulă, iar mama ia cutiuța și îți arată ce a primit. Te uiți ușor surprins la lănțișor, citind ce este gravat pe partea din față a inimioarei ce este pandantiv. "K+K". Pe tata îl chema Karl, iar celălalt K vine de la numele ei, Karen. Întorci pandantivul și citești ce scrie și acolo: "Vă voi iubi mereu!". Sunt ultimele cuvinte spuse de tata înainte să se stingă, iar această amintire îmi face ochii să se umezească din nou.

   Privirea ta se ridică luând contact cu a mea. Mă privești trist și pot citi regretul și părerea de rău din ochii tăi. Încerc să schițez un zâmbet, chiar dacă e trist, iar tu mă tragi la pieptul tău, făcând la fel și cu mama.

   Suspin încet, dar încerc să mă calmez și să îmi revin, căci trebuie să fiu tare pentru mama. Îți inspir mirosul, iar asta mă calmează și mă face fericită.

   Ne retragem peste câteva momente din îmbrățișare și trecem la locurile noastre.

   — Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat... spui.

   Mama te mângâie blând pe braț și zâmbește trist.

  — Rândul vostru, schimbă ea subiectul.

   Tu iei un cadou de sub brad și mi-l întinzi. Este de la mama. Îl deschid și scot din cutie un pulover vișiniu ce are croșetat pe el reni maro, un brad verde împodobit cu globulețe colorate și pe Moș Crăciun. Zâmbesc cu gura până la urechi, căci iubesc astfel de pulovere, iar mama știe asta.

  — Îmi place la nebunie! strig. Mulțumesc!

   Mă aplec și o îmbrățișez pe mama, iar ea mă strânge la pieptul ei și mă sărută pe frunte cu dragoste. Când mă retrag, te văd zâmbind în timp ce ne privești. Îmi întinzi și cadoul de la tine, iar eu îl iau cu inima bătându-mi nebunește. Îl desfac încet și cu grijă, încercând să păstrez hârtia cât mai intactă. Scot cutia micuță și îi desfac capacul alb, rămânând surprinsă când găsesc doar un bilețel lipit de fundul acesteia. Îți arunc o privire, iar tu mă încurajezi să continui. Iau bilețelul și citesc cu voce tare:

  — "Pe scările din casa ta
        Se află acel ceva,
        Ce zâmbetul ți-l va aduce
        Atât de mare și de dulce."

   Te privesc confuză, iar tu îmi zâmbești ștrengar. Îmi mut privirea pe mama, iar pe fața ei se află un zâmbet ce îmi dă de înțeles că e complice.

   — Ce puneți la cale? mă încrunt mijind ochii.
  
   — Du-te și află! mă zoreşte mama.

   Mă ridic de pe podea în timp ce vă mai privesc o dată. Nu știu ce puneți la cale, dar sunt tare curioasă așa că îmi îndrept pașii spre baza scărilor. Pe a doua treaptă e așezat un trandafir roșu ce îmi face inima să se agite de parcă vrea să îmi iasă din piept. Nu am mai primit niciodată flori de la alt băiat în afară de tatăl meu. El mereu ne făcea cadou câte o floare atunci când avea ocazia, indiferent dacă era un eveniment sau nu. Ne dăruia flori, uneori și ciocolată, iar acele seri le petreceam împreună, căci nu voia să mă excludă din nimic. Ne iubea extrem de mult pe mine și pe mama, iar, pentru el, familia era pe primul loc. Însă, după ce el nu a mai fost, nu am mai primit, mai ales de la un băiat.

   Lângă trandafir este un bilet la fel ca cel din cutiuță, așa că îl iau și îl citesc.

   "O floare pentru o floare."

   Inima îmi tresaltă când citesc, iar obrajii mi se colorează ușor, căci nu am mai fost pusă într-o asemenea situație.

   Este desenată și o săgeată ce indică partea din față, așa că îmi ridic privirea doar ca să observ alt trandafir alături de alt bilet în capul scărilor.

   Îmi întorc privirea spre tine și mama, iar voi mă priviți curioși de ceea ce voi face și cum voi reacționa. Însă, eu doar zâmbesc fericită, nefiind în stare să spun altceva. Mă întorc și îmi reiau drumul, urcând fiecare treaptă în parte și gândindu-mă cum ai făcut toate astea fără să observ, însă cred că e mâna mamei.

   Ridic și cel de-al doilea trandafir, mirosindu-l. Parfumul încântător îmi inundă simțurile și pentru câteva secunde simt că mă simt pe altă planetă. Una în care doar noi doi ne aflăm. Ridic și biletul, iar scrisul tău caligrafic îmi încântă ochii.

   "Pentru o persoană minunată
    La care țin atât de mult
    Aş da lumea toată
    Pentru un minut în plus."