Despre tine

Capitolul 66

   — Eva! 

   Strigătul ce îmi ajunge la urechi mă face să mă întorc. Privirea mea o găsește pe cea albastră a lui Hades, iar un zâmbet îmi conturează buzele. Se îndreaptă spre mine cu pași repezi, iar bluza neagră ce o poartă îi scoate ochii ce lucesc în evidență.

   — Hades! Mă bucur să te văd. Unde ai dispărut? îl întreb și îl cuprind în brațe. Parfumul său de mosc îmi încântă simțurile, iar brațele sale mari mă trag la pieptul lui.

   — Am avut câteva treburi de rezolvat, îmi zice. Am atâtea să îți povestesc!

   Stabilim să mergem la mine, așa că îmi las cărțile în dulap și îl urmez spre ieșire. Traversăm parcarea școlii până ajungem la mașina lui, iar, când vreau să deschid portiera, ochii îmi cad pe o anumită persoană ce stă și ne privește cu mâna pe mânerul mașinii, de-a dreptul înghețată. Tu.

   Privești când la mine, când la Hades ce tocmai a intrat în mașină, iar pe fața ta nu pot citi niciun sentiment. Inima mi se oprește din bătut atunci când ochii noștri iau contact, însă buzele mi se curbează singure în sus. Nu știu ce simți, dar, după modul în care ne privești, îmi dau seama că nu ești tocmai împăcat cu ceea ce se întâmplă. Inima îmi spune să merg la tine și să îți explic ce se întâmplă de fapt, însă creierul îmi preia mișcările, iar mâna mea dreaptă se ridică într-o formă de salut. Zâmbetul îmi dispare imediat după buze atunci când îmi faci un semn scurt din cap și intri în mașină, demarând în trombă.

*

   — Unde ai fost toată săptămâna?

   Hades îmi aruncă o privire duioasă, știind că mi-am făcut griji pentru el. Ultima oară când l-am văzut a fost luni, iar acum este vineri și, colac peste pupăză, nici nu mi-a răspuns la telefon.

   — Am fost plecat din oraș, spune nonșalant.

   Ridic o sprânceană spre el.

   — Și de ce nu ai răspuns la telefon?

   Nu îmi răspunde, iar acest lucru mă face să îi arunc o privire mustrătoare, ceea ce îl face să râdă.

   — Aștept un răspuns, Hades!

   Acesta își lasă privirea în pământ, iar râsul i se domolește. Însă, atunci când își ridică capul, ochii lui sclipesc așa cum nu i-am mai văzut de vreo doi ani încoace, mai exact, de când mi-a spus ce simte pentru mine.

   — Cred că m-am îndrăgostit, Eva.

   Ochii mi se măresc când aud vestea, însă imediat un zâmbet cât China își face apariția la mine pe buze, iar brațele mele îl cuprind într-o îmbrățișare puternică pe prietenul meu.

   — Sunt atât de fericită pentru tine!